Produsul a fost adaugat in cos

    Asteptarea Penelopei

    - 10% Reducere

    26.95 Lei

    29.95 Lei

    In stoc furnizor
    Transport gratuit

    Comanda prin telefon: 0723.193.019

    Comanda prin telefon:

    0723.193.019

    ISBN: 9789734679256 Gen: Fictiune Subgen: Dragoste Limba: Romana Autor: Aurora Liiceanu Editura: Polirom Coperta: brosata Data aparitie: 2019 Pagini: 192 Format: Fizic

    Descriere

    O carte de Aurora Liiceanu a aparut la editura Polirom: Asteptarea Penelopei.

    De ce unii asteapta ani la rind sa fie alaturi de persoana iubita, in timp ce altii nu au rabdare si isi continua viata fara sa mai priveasca in urma?

    Incercind sa inteleaga asteptarea ca alegere voluntara care ne modeleaza destinul, Aurora Liiceanu se indreapta catre lumea literaturii si pune sub lupa citeva personaje a caror viata a fost marcata de asteptare, dar si personaje grabite, care nu stiu sa astepte.

    Povestile fascinante pe care le relateaza ii au ca protagonisti, intre altii, pe Penelopa, mitica sotie a lui Ulise, pe Ernest Hemingway si pe prima lui sotie, Hadley, pe Gatsby al lui Scott Fitzgerald, pe cunoscutul niponolog Donald Keene si pe Florentino Ariza, eroul lui García Márquez din Dragostea in vremea holerei.

    Din cuprins: Mitul Penelopei, în trecutul îndepărtat şi astăzi • Vicleşugurile şi aventurile lui Odiseu • Penelopa cea cu două feţe? • Aşteptarea îndelungată: bănuieli, deghizări şi semne • Saudade. Prezenţa absenţei • Aştept 100 de zile: scadenţa grăbită • 51 de ani, 9 luni şi 4 zile: o aşteptare cât o viaţă • Aşteptarea şi personalitatea disociată

    Fragment din cartea Asteptarea PenelopeiÎn vara în care s-a înfiripat idila dintre Gatsby și Daisy, cei doi au fost prinși de o dorință frenetică de a rămâne mereu împreună. Pentru Gatsby, Daisy era tot universul, țelul suprem al fericirii. Era atât de frumoasă, atât de atrăgătoare, era amețitor de cuceritoare. Despărțirea lor nu a fost foarte tragică, pentru că erau convinși că el se va întoarce. Pleca la război, dar ea avea să-l aștepte. N-a fost să fie așa.

    El s-a întors cu intenția de a face studii, dar Daisy și-a schimbat aspirațiile și s-a căsătorit cu un tip bogat, cu aceleași preferințe ca ea, monden, petrecăreț, a făcut un copil cu el, dar el nu a întârziat s-o înșele, făcând-o să se simtă frustrată, uneori chiar tristă. Cu toate acestea, nu voia să renunțe la stilul lor de viață.
    Daisy i-a fost fidelă soțului ei, dar întâlnirea cu Gatsby, după cinci ani, a reaprins flacăra din trecut. Totuși, această flacără era mai mult întreținută de nemulțumirea că este neglijată de soț și mai puțin de iubirea față de Gatsby. Era superficială, nu-și gândea prea mult acțiunile, nici trăirile și nici consecințele faptelor ei sau felul în care acestea îi afectau pe alții. Știa că poate face ce vrea. Golul lăsat de Gatsby prin plecarea lui l-a umplut destul de repede cu un bărbat pe măsura pretențiilor ei, bogat, care să-i ofere o viață fără griji, așa cum trăise și până atunci. […]
    Nu uita momentul în care o cunoscuse. Împreună cu alți ofițeri de la baza militară, mersese în vizită la Daisy. Era prima oară când intra într-o casă ca un paradis. În toate camerele plutea o tihnă elegantă, o minunată atmosferă de bogăție și confort, cu obiecte frumoase, nespus de frumoase. În acest paradis trăia Daisy, obiectul cel mai de preț, pe care el și-l dorea cu ardoare. Voia s-o scoată din acea casă și s-o aibă doar pentru el. O voia pe Daisy așa cum Pauline îl voia pe Hemingway.
    Vocea ei magnetică, cu care-i cucerea pe toți, râsul ei în care „se auzea clinchetul banilor“ îi dădeau de înțeles că prin bogăția lui îi va câștiga din nou iubirea. De asta se îmbogățise, pentru că dacă ar fi fost sărac Daisy nu l-ar fi vrut. Dorind să o aibă pe Daisy, nu se visa decât foarte bogat. Și ajunge să fie foarte bogat. Fabulos de bogat. Dar trăiește singur într-un palat, încercând să-și recupereze trecutul, să dea viață unui vis care nu fusese niciodată mai mult de atât. Tot singur va muri, așteptând vești de la Daisy, cu care intenționa să plece undeva, să dispară. Ele n-au venit. Daisy și soțul ei s-au înțeles atât de bine cum să scape de nenorocirea provocată de ea pentru că-i uneau lașitatea și lipsa remușcărilor. Gatsby va fi omorât, din răzbunare, pentru crima comisă de Daisy pe când se afla la volanul unei elegante mașini galben-crem. A lui Gatsby. […]
    S-a spus, pe bună dreptate, că Gatsby era șarlatan, mincinos, necinstit, angajat într-un adulter, îmbogățindu-se din afaceri ilegale și dorind să cumpere iubirea unei femei cu banii câștigați. El a murit pentru că trebuia să moară.
    Dar oare soțul lui Daisy era mai breaz? Era și el foarte bogat, era afemeiat, o înșela pe Daisy, trăia în adulter cu soția unui garajist. Aflând că Daisy a omorât pe cineva cu mașina, a acoperit-o fără să aibă nici cea mai mică remușcare, deși persoana ucisă era chiar amanta lui. Pe el și pe Daisy îi uneau lipsa de răspundere pentru ceea ce făceau, dreptul celor cu bani de a face ce au chef și de a-i lăsa pe alții să facă curățenie în locul mizerabil pe care-l părăseau cu indiferență. Aveau bani. Puteau face orice. Și, mai presus de orice, aveau o totală indiferență morală.
    Ce li se poate reproșa este ceea ce îi face să fie indiferenți și insensibili, și anume banii, bogăția. Nu a scris Scott Fitzgerald că „bogații sunt diferiți“?
    Cel mai dificil este cazul lui Daisy, un personaj complicat și indescifrabil, poate chiar de neînțeles. Oamenii priveau cu ușurință, cu multă îngăduință și chiar cu încântare lipsa ei de sinceritate, versatilitatea ei, superficialitatea grațioasă, devenind, prin lipsa reacției, complici ai ei. Ea avea o putere de seducție teribilă, îi făcea pe toți să fie fermecați de prezența ei. Daisy, cea care încarna toate fanteziile lui Gatsby, era o persoană goală, falsă, care‑și juca viața ca un rol înt-un film, într-un spectacol.
    Acest roman, ca și celelalte romane și povestiri ale lui Scott Fitzgerald, dă naștere multor idei, dar, dincolo de acestea, Azar Nafisi arată care e tema lor principală, esența lor. Este pierderea. Pierderea unei iluzii. Gatsby avea ceva despre care Scott Fitzgerald a mai scris într-o povestire: „onestitatea imaginației“.
    Da, Gatsby este un visător romantic și tragic, devenind eroic datorită credinței lui în propria nebunie romantică. Întâlnirea cu Daisy și relația lor reînnodată după ani se sfârșesc prin moartea lui Gatsby, care nu e vinovat de crimă, și fuga lui Daisy, vie și nevătămată, fără vreun sentiment de vinovăție. Fără remușcări.
    Măreția lui Gatsby, așa cum apare în titlul cărții lui Scott Fitzgerald, este capacitatea lui de a se iluziona. Sfârșitul lui arată că nu a avut abilitatea de a separa idealul de real.
    Fără îndoială, a fost un șarlatan, dar și un visător romantic și tragic. Pentru a-și îndeplini visul, el s-a reinventat, și-a creat o altă identitate, a devenit cineva care se potrivea cu personajul îndrăgostit din visul lui. A vrut să-și împlinească visul repetând trecutul și în final a descoperit că trecutul era mort, prezentul era artificial și viitorul nu exista. Nu exista niciun viitor pentru el. Așteptase în zadar.
    Să fi fost Gatsby victima propriilor iluzii? Așa pare. A fost un iluzionist, dar nu le-a creat iluzii altora, ci lui însuși. A fost propriul său iluzionist.

    Lasa un review

    Campurile marcate cu asterix sunt obligatorii.

    Stocul pentru acest produs este epuizat.

    Daca doriti sa va anuntam cand revine in stoc introduceti adresa dumneavoastra de email.

      Produsul a fost adaugat in cos