Animalele care ne fac oameni

„In primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus sa invat, cat de cat, latineste si m-a luat, in practica de vara, la Capidava, santierul sau preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea sa-mi dea, la sfarsitul anului intai (cand cursul sau se incheia), un sfat parintesc: «Opteaza pentru arheologie, caci in anii care urmeaza o sa te inhate marii profesori Schileru, Frunzetti, Haulica si am sa te pierd!» Cam asa s-a si intamplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat si prin pedagogia lui Constantin Noica) a ramas viu si divers in continuare.

Salut, prin urmare, un autor cu care ma identific admirativ: daca l-as fi intalnit pe Catalin Pavel in primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLESU

„Scopul ultim al acestei investigatii arheozoologice este sa demonstreze ca animalele alcatuiesc primul si cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric si antic. Afectiunea lui pentru caini, pisici si cai este discutata in detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alaturi de ele, mai toate salbaticiunile au fost un catalizator al dezvoltarii cognitive, emotionale si sociale a lui homo sapiens.

Portretele arheologice ale acestor vietati din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de sapaturi, de la reprezentarile de delfini si ursi in chihlimbar, marmura sau teracota la aripile de gaita si mandibulele de arici de-puse in mormintele celor vechi, de la incubatorul de oua de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu si camila gasite in Romania, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisica ramas din Antichitatea romana la cimitirul de caini de la Askelon. Iar pentru ca intre om si salbaticiune nu exista, de fapt, o falie de tip cultura vs natura, aceste portrete, oricat de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursa fizica, ci ca resursa spirituala.“ — CATALIN PAVEL

Fotografia de pe coperta: Cutie cu statueta unui soim din lemn pictat si aurit, cuprinzand pene in panza de in. Lykopolis, Egipt, sec. 4–1 a.Chr. (Metropolitan Museum of Art, New York; Rogers Fund, 1912)