Admirabila tacere. Jurnal, 1970–1972

Editie ingrijita si prefatata de Marius Vasileanu

„Care este, asadar, testamentul, mostenirea lui Alexandru Mironescu, lasata prin acest Jurnal?

Este bucuria pura, bucuria celui dedicat cunoasterii sub toate formele: umana, divina si mai ales a propriei sale fiinte.

Este o anume atitudine de viata, provenita din bogata sa experienta, a unei puternice personalitati, care se regaseste cu prisosinta in Jurnal. Cercetatorul chimist, validat prin viata sa stiintifica, care se apropie treptat de filozofia stiintei si de filozofia religiei, ulterior de mistica crestin-ortodoxa in forma sa cea mai vie, prin practica isihasta, la Rugul Aprins, pledeaza in acest Jurnal in favoarea stiintei, dar totodata pentru non-idolatrizarea stiintei.

Este o forma de generozitate deschisa spre toate orizonturile cautarii spirituale. Este o deschidere realista catre realitatea prezenta si viitoare, mai ales cea politica – comunismul va cadea, intuia Mironescu, tocmai in 1968 cand nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seama de intelectuali romani aderau la Partidul Comunist.

Este o forma superioara de luciditate (trezvie) care nu se lasa amagita de cantecele de sirena, din ce in ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu intreprinde in Jurnal ample incursiuni pe marile si oceanele cunoasterii umane pentru devoalarea cantecelor de sirena: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale.

Este o specie de crestinism ortodox in care primeaza cautarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, crestinismul marturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicand incruntat, este optimist si increzator in generozitatea Duhului.“ — MARIUS VASILEANU

„A fost unul din cei mai curati oameni din cati am cunoscut. si un crestin cum rar intalnim: nebigot, nehabotnic, nefatarnic; drept si ingaduitor.“ — N. STEINHARDT