Interviu cu Natașa Alina Culea

Astăzi am plăcerea de a vă oferi un interviu cu autoare pe care o admir foarte mult. Este vorba despre Natașa Alina Culea, care până în prezent, a publicat cinci cărți la editura Librex și are încă câteva în pregătire. Despre ea și despre cărțile ei puteți afla mai multe în interviul de mai jos.

Bună, Natașa! Pentru început, te rog să te descrii în câteva cuvinte.

Bună, dragii mei!

Sunt Natașa Alina Culea, iar în ultima vreme lumea mă identifică mai mult cu statutul de autoare. Am publicat cinci romane la editura Librex, ultimul roman chiar anul acesta – singurul cu care am fost destul de misterioasă până acum în privința titlului și chiar conținutului. De exemplu, începutul romanului Lupii trecutului a fost publicat pe blogul meu.

Sunt o femeie în căutare, analitică, introspectivă, la fel ca personajul Lea Leroy, scriitoarea din romanul Visele nu dorm niciodată. A analiza este ceea ce mă definește mai bine, starea mea naturală de a fi, nu doar de a exista, în niciun caz de a supraviețui. Visez, visez, visez... Lumea văzută prin ochii mei este răvășitoare în frumusețea ei crudă, oamenii sunt nemuritori, iar soarele răsare ca o promisiune despre ceea ce poate fi.


Vorbește-ne despre cărțile tale publicate până acum la editura Librex. Cum ai descrie fiecare roman în parte?

Natașa, bărbații și psihanalistul – un drum spre sine, o carte centrată pe relațiile dintre bărbați și femei, pe ideea de iubire contemporană cu update-urile de rigoare și pe fine analize psihologice.

Marat – opoveste de dragoste în sensul ei absolut, exhaustiv. Romantism și iubire nemuritoare.

Lupii trecutului. Sofia chanson réaliste despre iubiri scandaloase transpuse în limbaj poetico-ideologic. Vorbesc în el despre implicațiile trecutului asupra prezentului și despre ceea ce este disfuncțional în societatea noastră.

Nopți laMonaco – sau cea mai scurtă și extravagantă cale de la satul Văleni la Monaco, de la casa cu acoperișul crăpat la opulența oamenilor care au mai mulți bani decât dorințe. Descriu în el o realitate românească cu aer de comedie neagră.

Visele nu dorm niciodată – tablou suprarealist cu oameni imperfecți care iubesc depășindu-și limitele, salvându-se pe sine prin alții. Ideea de bază a romanului este complexitatea sufletului uman, nimeni nu este personajul rău și nimeni nu este cel bun, așa ca în realitate, deși ne place să credem altceva. Și în acest roman va fi o poveste de iubire, cel puțin, așa cum mi-am obișnuit cititorii.

De unde vine inspirația pentru poveștile pe care le scrii?

Inspirația mea are o singură formă: aici și acum. Este o iubită fidelă și nu mă părăsește niciodată. Este umbra mea sau eu sunt umbra ei, nu știu. Este forma mea perfectă de relație în care dai și primești în aceeași proporție.

Cum a început parcursul tău de scriitoare?

Am început să scriu fără să știu ce va urma, fără să am persoane care să mă îndrume, fără să am vreo traiectorie anume și fără să cunosc pe nimeni în lumea literară sau publicistică. Nici măcar nu știam dacă voi fi publicată, dar asta nu m-a împiedicat să fac ceva în care credeam cu tărie. Nu sunt timidă în privința scrisului, pe cât sunt de neîncrezătoare în mine în toate celelalte aspecte ale, pe atâta încredere am în ceea ce scriu. Aici sunt indestructibilă și nimeni nu mă poate convinge de altceva. Am scris primul roman, Natașa, bărbații și psihanalistul și am parcurs drumul amatorului: trimis manuscris/așteptat răspuns. După cel de-al doilea roman am început să fiu eu căutată de edituri și am ajuns în ipostaza de a avea posibilitatea de a alege. Sunt recunoscătoare că am ajuns în această etapă a vieții mele.


Sunt foarte curioasă care este romanul care consideri că te reprezintă cel mai bine ca om și ca scriitor. Care roman a reprezentat cea mai mare provocare și în care ai pus cel mai mult suflet?

Nu pot să aleg unul. Toate romanele mele sunt extensii ale sufletului meu, pe toate le-am scris râzând și plângând, de la toate mi-am luat rămas-bun cu regret. Impactul emoțional cel mai puternic l-am resimțit scriind Marat și Lupii trecutului. Sofia.La Nopți la Monaco am râs de multe ori, așa cum au râs și cei care l-au lecturat.

Consideri că te regăsești în personajele pe care le creezi?

Da. Da! În toate!


Cărțile tale sunt cunoscute pentru sensibilitatea pe care o transmit. Ce te determină să alegi subiecte atât de delicate încât ating inimile tuturor cititorilor?

Vreau să fiu scriitoarea care a dezbrăcat oamenii de prejudecăți, cea care le-a atins inimile, le-a vorbit despre iubire și le-a făgăduit că nu vor mai fi niciodată singuri. Este promisiunea mea. Eu nu scriu pentru edituri, nici pentru a mă afirma – acestea sunt efectele scrisului, nu cauza lui. Scriu pentru a alina sufletele celor neînțeleși, neacceptați, scriu pentru a face lumină în ceea ce văd eu ca fiind înțeles eronat de către societatea pe care o compar chiar în cărțile mele cu un struț ce stă cu capul în nisip. Scriu cu pasiune, cu furie, cu iubire, cu melancolie... Nu scriu pentru a nu deranja, nu scriu pentru a mă conforma.

Cum ai descrie piața literară din România? Consideri că are nevoie de o schimbare?

Da, piața din România are nevoie de schimbare, este excelentă această analogie de cuvinte. Cititorii abia acum realizează că autorii români scriu ca în afară și că literatura română nu înseamnă numai lecturile obligatorii din școală. Deși România nu este o țară mică, piața de carte stă foarte prost la capitolul vânzări, pe ultimele locuri din Europa – iar statistica vorbește de la sine.

Dacă ar fi să alegi o altă activitate din care să faci o carieră, care ar fi aceasta?

Scrisul este prioritatea mea numărul unu și așa va rămâne. Este cariera pe care o vreau. Altfel, mi-ar plăcea să lucrez în domenii conexe comunicării, iar aici mă refer la media, presa scrisă și audiovizuală.


De multe ori, realitatea se îmbină cu fantasticul atât în cărți, cât și în viața de zi cu zi. În cazul tău cum este? Consideri că viața îți este influențată de ce scrii și viceversa?

Viața mea se întrepătrunde cu scrisul atât de mult încât mi-e greu să le delimitez, nu știu unde este granița dintre ele. Chiar mi s-a întâmplat să creez personaje care să apară în realitatea mea imediată. Procesul acesta este atât de puternic încât acum mă gândesc de două ori despre ceea ce va fi în următorul meu roman. Scrisul are o energie fantastică și capacitatea de a interfera cu viețile oamenii, de aceea m-am responsabilizat în privința lui.

 

Pentru încheiere, te rog să lași un mesaj cititorilor tăi.

 

Vă țin de mână, visați!


 

Articol de Bianca M. Călin