Astăzi am plăcerea de a vă oferi un interviu cu autoare pe care o admir foarte mult. Este vorba despre Natașa Alina Culea, care până în prezent, a publicat cinci cărți la editura Librex și are încă câteva în pregătire. Despre ea și despre cărțile ei puteți afla mai multe în interviul de mai jos.

Bună, Natașa! Pentru început, te rog să te descrii în câteva cuvinte.

Bună, dragii mei!

Sunt Natașa Alina Culea, iar în ultima vreme lumea mă identifică mai mult cu statutul de autoare. Am publicat cinci romane la editura Librex, ultimul roman chiar anul acesta – singurul cu care am fost destul de misterioasă până acum în privința titlului și chiar conținutului. De exemplu, începutul romanului Lupii trecutului a fost publicat pe blogul meu.

Sunt o femeie în căutare, analitică, introspectivă, la fel ca personajul Lea Leroy, scriitoarea din romanul Visele nu dorm niciodată. A analiza este ceea ce mă definește mai bine, starea mea naturală de a fi, nu doar de a exista, în niciun caz de a supraviețui. Visez, visez, visez... Lumea văzută prin ochii mei este răvășitoare în frumusețea ei crudă, oamenii sunt nemuritori, iar soarele răsare ca o promisiune despre ceea ce poate fi.

Vorbește-ne despre cărțile tale publicate până acum la editura Librex. Cum ai descrie fiecare roman în parte?

Natașa, bărbații și psihanalistul – un drum spre sine, o carte centrată pe relațiile dintre bărbați și femei, pe ideea de iubire contemporană cu update-urile de rigoare și pe fine analize psihologice.

Marat – opoveste de dragoste în sensul ei absolut, exhaustiv. Romantism și iubire nemuritoare.

Lupii trecutului. Sofia – chanson réaliste despre iubiri scandaloase transpuse în limbaj poetico-ideologic. Vorbesc în el despre implicațiile trecutului asupra prezentului și despre ceea ce este disfuncțional în societatea noastră.

Nopți laMonaco – sau cea mai scurtă și extravagantă cale de la satul Văleni la Monaco, de la casa cu acoperișul crăpat la opulența oamenilor care au mai mulți bani decât dorințe. Descriu în el o realitate românească cu aer de comedie neagră.

Visele nu dorm niciodată – tablou suprarealist cu oameni imperfecți care iubesc depășindu-și limitele, salvându-se pe sine prin alții. Ideea de bază a romanului este complexitatea sufletului uman, nimeni nu este personajul rău și nimeni nu este cel bun, așa ca în realitate, deși ne place să credem altceva. Și în acest roman va fi o poveste de iubire, cel puțin, așa cum mi-am obișnuit cititorii.

De unde vine inspirația pentru poveștile pe care le scrii?

Inspirația mea are o singură formă: aici și acum. Este o iubită fidelă și nu mă părăsește niciodată. Este umbra mea sau eu sunt umbra ei, nu știu. Este forma mea perfectă de relație în care dai și primești în aceeași proporție.

Cum a început parcursul tău de scriitoare?

Am început să scriu fără să știu ce va urma, fără să am persoane care să mă îndrume, fără să am vreo traiectorie anume și fără să cunosc pe nimeni în lumea literară sau publicistică. Nici măcar nu știam dacă voi fi publicată, dar asta nu m-a împiedicat să fac ceva în care credeam cu tărie. Nu sunt timidă în privința scrisului, pe cât sunt de neîncrezătoare în mine în toate celelalte aspecte ale, pe atâta încredere am în ceea ce scriu. Aici sunt indestructibilă și nimeni nu mă poate convinge de altceva. Am scris primul roman, Natașa, bărbații și psihanalistul și am parcurs drumul amatorului: trimis manuscris/așteptat răspuns. După cel de-al doilea roman am început să fiu eu căutată de edituri și am ajuns în ipostaza de a avea posibilitatea de a alege. Sunt recunoscătoare că am ajuns în această etapă a vieții mele.

Sunt foarte curioasă care este romanul care consideri că te reprezintă cel mai bine ca om și ca scriitor. Care roman a reprezentat cea mai mare provocare și în care ai pus cel mai mult suflet?

Nu pot să aleg unul. Toate romanele mele sunt extensii ale sufletului meu, pe toate le-am scris râzând și plângând, de la toate mi-am luat rămas-bun cu regret. Impactul emoțional cel mai puternic l-am resimțit scriind Marat și Lupii trecutului. Sofia.La Nopți la Monaco am râs de multe ori, așa cum au râs și cei care l-au lecturat.

Consideri că te regăsești în personajele pe care le creezi?

Da. Da! În toate!

Cărțile tale sunt cunoscute pentru sensibilitatea pe care o transmit. Ce te determină să alegi subiecte atât de delicate încât ating inimile tuturor cititorilor?

Vreau să fiu scriitoarea care a dezbrăcat oamenii de prejudecăți, cea care le-a atins inimile, le-a vorbit despre iubire și le-a făgăduit că nu vor mai fi niciodată singuri. Este promisiunea mea. Eu nu scriu pentru edituri, nici pentru a mă afirma – acestea sunt efectele scrisului, nu cauza lui. Scriu pentru a alina sufletele celor neînțeleși, neacceptați, scriu pentru a face lumină în ceea ce văd eu ca fiind înțeles eronat de către societatea pe care o compar chiar în cărțile mele cu un struț ce stă cu capul în nisip. Scriu cu pasiune, cu furie, cu iubire, cu melancolie... Nu scriu pentru a nu deranja, nu scriu pentru a mă conforma.

Cum ai descrie piața literară din România? Consideri că are nevoie de o schimbare?

Da, piața din România are nevoie de schimbare, este excelentă această analogie de cuvinte. Cititorii abia acum realizează că autorii români scriu ca în afară și că literatura română nu înseamnă numai lecturile obligatorii din școală. Deși România nu este o țară mică, piața de carte stă foarte prost la capitolul vânzări, pe ultimele locuri din Europa – iar statistica vorbește de la sine.

Dacă ar fi să alegi o altă activitate din care să faci o carieră, care ar fi aceasta?

Scrisul este prioritatea mea numărul unu și așa va rămâne. Este cariera pe care o vreau. Altfel, mi-ar plăcea să lucrez în domenii conexe comunicării, iar aici mă refer la media, presa scrisă și audiovizuală.

De multe ori, realitatea se îmbină cu fantasticul atât în cărți, cât și în viața de zi cu zi. În cazul tău cum este? Consideri că viața îți este influențată de ce scrii și viceversa?

Viața mea se întrepătrunde cu scrisul atât de mult încât mi-e greu să le delimitez, nu știu unde este granița dintre ele. Chiar mi s-a întâmplat să creez personaje care să apară în realitatea mea imediată. Procesul acesta este atât de puternic încât acum mă gândesc de două ori despre ceea ce va fi în următorul meu roman. Scrisul are o energie fantastică și capacitatea de a interfera cu viețile oamenii, de aceea m-am responsabilizat în privința lui.

Pentru încheiere, te rog să lași un mesaj cititorilor tăi.

Vă țin de mână, visați!

Articol de Bianca M. Călin

Astăzi am plăcerea de a sta de vorbă cu Oana Arion, autoarea seriei ”Nemuritor”, publicată în 2016 la editura Librex. În interviul de mai jos, am vorbit cu Oana despre ea, despre cărțile ei și, bineînțeles, despre scris și pasiunile ei.

Bună, Oana! Pentru început, te rog să ni te prezinţi în câteva rânduri.

Bună. Mulţumesc pentru interesul acordat. În câteva rânduri? Greu... . Glumesc. Sunt Oana Arion, râd mult, îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte: cafeaua de dimineaţă, cărţile mele preferate, muzica mea, momentele petrecute acasă, în zona mea de confort. Ah, da, şi prietenii mei. Nu sunt mulţi, dar îmi sunt tare dragi. Ah, da! Şi am scris o serie drăguţă.

Cum s-a născut seria ”Nemuritor” şi cum ai descri-o cuiva care doreşte să o citească?

Hmm. O serie începută în joacă, dar în care am pus mult suflet. O serie fantasy, condimentată cu umor, puţin romance, multă aventură şi suspans. Volumele sunt scrise la persoana întâi, stabilind astfel o legătură specială cu cititorul. Mai spun?

Când şi cum a apărut pasiunea pentru scris?

Scriu de când mă ştiu, dar nu m-am gândit să public. Apariţia mea pe piaţa de carte a fost o pură întâmplare şi am fost mai mult decât surprinsă constatând cât de bine a fost primit primul volum al seriei. Restul...e istorie.

Consideri că te regăseşti vreun pic în personajele pe care le-ai creat în seria ”Nemuritor”?

Bineînţeles. Chiar dacă am încercat să evit crearea unui personaj care să îmi semene, pe la jumătatea cărţii m-am trezit folosind în dialoguri propriile expresii sau gesturi. Da, Victoria „a împrumutat” multe de la mine.

Bănuiesc că, la fel că orice scriitor, ai o sursă inspiraţie. Care este aceasta?

Vei râde, dar nu am o sursă de inspiraţie. Îmi place mitologia, întotdeauna mi-a plăcut şi am încercat să aduc un strop de „magie”în cărţile mele prin folosirea unor legende şi a unor personaje mitologice. Dacă poţi numi asta sursă de inspiraţie, ei bine...

Există vreun alt scriitor sau vreo carte care te-a determinat să te apuci de scris şi care te-a influenţat ca şi scriitoare?

Înainte de a fi scriitor sunt cititor. Am citit mult şi cred că, într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare carte în parte m-a influenţat şi mi-a format aceea bază absolut necesară în construirea unei imagini de ansamblu în ceea ce priveşte stilul propriu, genul care mi s-ar potrivi cel mai bine etc.

În afară de scris, ce alte pasiuni mai ai?

Desenez. Îmi confecţionez haine şi bijuterii. În general, cam tot ce implică latura creativă.

Cum ai descrie procesul de a scrie o carte şi de a o publica unei persoane care vrea să devină autor?

Uff, nu este uşor. Depinde foarte mult care sunt motivele pentru care vrei să te apuci de scris. Dacă ţinteşti o carieră în domeniu, faimă, bani şi aşa mai departe, cred că ar trebui să te gândeşti de zece ori înainte de a începe. În schimb, dacă scrii pentru tine, pentru simpla plăcere de a „crea” poveşti, de a imagina personaje, din dorinţa de a le transmite cititorilor emoţii, atunci nu mai sta pe gânduri. În ceea ce priveşte procesul efectiv de scriere, contactarea şi găsirea unei edituri portivite şi toată munca extraordinară care urmează publicării efective sunt multe de spus. Este o nebunie, în adevăratul sens al cuvântului, dar o nebunie frumoasă.

Dacă ar fi să alegi o carte scrisă de un alt autor pe care ţi-ai fi dorit să o fi scris tu, care ar fi aceasta şi de ce?

Sunt foarte multe cărţi care îmi sunt dragi. Le recitesc atunci când vreau să retrăiesc senzaţiile deja familiare pe care mi le stârnesc anumite fraze sau scene. Luna iulie este luna Galsworthy, în noiembrie adorm cu „Numele trandafirului”, la începutul verii recitesc „La Medeleni”şi „Pânza de păianjen”. Da, ştiu, am mici obsesii legate de cărţi şi cred că mi-ar fi plăcut să scriu măcar una dintre cele menţionate.

Recent a avut loc salonul de carte Bookfest, la care ai participat și tu, alături de alți autori publicați de editura Librex. Cum a fost aceasta experiență pentru tine?

Ce pot să îţi povestesc despre Bookfest? În general, iubesc târgurile de carte, atmosfera, oamenii pe care ajungi să îi cunoşti personal după luni de conversaţii virtuale, într-un cuvânt tot! Cu toate acestea, ediţia 2017 a fost ceva inedit. De ce? Datorită echipei. Ştiu, poate părea un stereotip, dar după patru zile de târg mi-am dat seama că am râs mai mult decât am făcut-o în patru luni. Echipa este alcătuită din oameni speciali, foarte dragi mie şi sunt fericită că am ajuns să îi cunosc şi să îi numesc prieteni pe mulţi dintre ei. Cât despre lansarea volumului al patrulea nu pot să spun decât atât: a fost efervescentă. Sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Abia aştept să vină noiembrie şi să ne revedem la Gaudeamus.

După succesul pe care seria ”Nemuritor” l-a avut în rândul cititorilor din România, sunt sigură că nu te vei opri aici. Plănuieşti vreo nouă carte sau, de ce nu, serie? Vorbeşte-mi, te rog, despre planurile tale de viitor.

Cred că, cel puţin pentru o vreme, mă voi feri de serii. Este foarte presant şi solicitant să ai o serie în desfăşurare. Mă voi mulţumi să termin cele patru proiecte la care mă gândesc de ceva vreme şi anume o distopie, două romane fantasy şi o carte pentru copii 10+.

Pentru încheiere, te rog să transmiţi un mesaj tuturor celor care ne citesc.

Citiţi. Rămâneţi frumoşi!

Articol publicat de Bianca M. Călin

Monica Ramirez nu este un nume nou pe piața de carte din România. Seria ”Alina Marinescu”  a adus-o în lumea literară în 2008, la prima publicare a acesteia în America și în România. Anul acesta, seria revine în atenția cititorilor din România o dată cu reeditarea acesteia la editura Librex. Cu această ocazie, am hotărât să o intervievez pe Monica, pentru a afla mai multe despre omul și scriitorul din spatele seriei ”Alina Marinescu”.

Bună, Monica! Îți mulțumesc pentru acest interviu. Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine.

Cu multă plăcere, mulțumesc mult și eu pentru interes!

Am visat și am știut mereu că voi scrie la un moment dat în viața mea. Am terminat Liceul de artă George Enescu, Secția Coregrafie, așa că o parte din viață am fost balerină, acrobată, apoi am intrat în altă lume și, în general, am făcut cam tot ce se putea face mai riscant. Abia apoi m-am apucat de scris, dar n-aș putea spune că am reușit să renunț la viața riscantă. În momentul respectiv, scrisul a fost o alegere cât se poate de naturală. M-a completat perfect, dând un sens experienței de viață pe care o acumulasem până atunci. Am avut parte de o viață destul de zbuciumată, cu experiențe bune, dar și rele. Fiecare în parte m-a schimbat într-un fel sau altul și asta m-a inspirat și continuă să mă inspire.Cu scrisul am cochetat încă din timpul școlii, mai ales datorită profesorului de limba română. Omul era pasionat de scris, așa că ne dădea un subiect, nu neapărat dintr-o carte, și ne invita să ne lăsăm imaginația să zboare. A mea zbura foarte departe… cam cu zece pagini mai departe decât ar fi trebuit, dar el nu se supăra niciodată. Domnul Dună a fost primul care m-a încurajat să mă apuc de scris la modul cel mai serios. Normal că mi-a intrat în cap. Dar au trecut mulți ani până l-am ascultat.

Ai devenit cunoscută în lumea literară din România datorită seriei ”Alina Marinescu”. Cum s-a născut ideea acesteia?

Povestea seriei se bazează pe fapte reale și mi-am promis s-o scriu la un moment dat, în special pentru că era păcat să se piardă. Personajele cereau tot mai insistent să iasă la lumină, cei care nu mai existau își cereau dreptul la existență măcar între paginile unor cărți. N-a fost o serie de la început, am scris-o ca pe un singur roman, dar mai târziu am despărțit-o în mai multe volume datorită celor peste 1500 de pagini. Editorul meu din America mi-a sugerat cu delicatețe că în loc de carte ar putea deveni armă albă dacă ar fi publicată în forma inițială.

Revenind, Alina Marinescu este un personaj real și foarte drag mie. Povestea ei este dramatică și incitantă, duce o viață pe muchie de cuțit, iubirea interzisă și imposibilă pe care o împărtășește cu Alex părând a fi din altă lume. O lume fantomatică, unde oamenii sunt recrutați împotriva voinței lor pentru a deveni agenți operativi. Alina are neșansa să devină unul dintre ei, recrutată și antrenată chiar de către bărbatul pe care-l iubește, Alex Ștefănescu, ori Alex Therein după propria lui recrutare. Astfel el devine prietenul, iubitul, ba chiar mentorul ei, fundația distrugerii întregii ei vieți. De aici pornește întreaga dramă a iubirii lor interzise. Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită, fără a renunța însă la umanitate și conștiință. Este o serie de acțiune, dar și de dragoste, care, din câte am înțeles de la cititori, îți rămâne în minte și în suflet mult timp după ce o termini de citit. Prin ceea ce simt unul pentru altul, Alina și Alex rămân complicați și tridimensionali într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea poveștii lor de dragoste.

Ai trăit 12 ani în America, unde ai fost, de asemenea, un membru activ al clubului Espionage Writers of America. Cum ai descrie această experiență?

În America, procesul de publicare a unui roman este unul extrem de complex, complicat și de durată. De fapt, nu tu, autorul, negociezi cu editurile, ci agentul tău literar și acolo e bătălia cea mare, să reușești să convingi un agent literar bun să te reprezinte. Am urmat toate regulile impuse, după care a urmat partea cea mai cruntă: așteptarea. Am primit mai multe oferte și am ales-o pe cea care m-a atras cel mai tare. În total, cu tot cu procesul de scriere a cărții, a durat cam doi ani până am publicat prima carte, ceea ce înseamnă că am fost un caz fericit. Sunt mulți scriitori care așteaptă chiar și zece ani pentru a fi publicați.

EWA este asociația scriitorilor de romane de spionaj din America. Calitatea de membru este deschisă pentru orice autor al cărui roman de spionaj a fost publicat de către o editură tradițională, ceea ce exclude așa-numitul vanity publishing ori self-publishing. Asociația EWA promovează literatura de spionaj, organizând conferințe și premii anuale, precum și diverse evenimente, unde scriitorii se pot întâlni și ineracționa. Am fost invitată să devin membru al EWA după apariția pe piața americană a Seriei Alina Marinescu și astfel am participat la numeroase conferințe și evenimente de gen.

Consideri că stilul de viață și cultura Americii te-au influențat ca și scriitoare?

Fără îndoială! Primul lucru pe care l-am înțeles este faptul că scriitorul este un fel de arhitect de povești. Al doilea că de fapt nu prea mai există genuri literare omogene. Se merge foarte mult pe ideea de hibrizi, din moment ce în genurile strict definite s-a spus cam tot ce era de spus. Rar mai găsești un roman de spionaj, spre exemplu, care să nu includă și romance, câteodată chiar fantasy ori poate horror. În industria de carte americană, genul mystery & thriller, în care se încadrează de fapt și espionage, reprezintă o felie majoră din tort. Noi încă mai avem de luptat cu percepția greșită că acest gen literar ar constitui un fel de literatură de mâna a doua. Dacă vom învăța să preluăm și să aplicăm rețetele lor dovedite deja a fi drept extrem de eficiente, poate putem spera la o adevărată industrie a cărții autohtone. O altă percepție greșită în literatura românească, care în ultimii doi ani parcă a început să se mai atenueze o idee, este o adevărată fobie față de… comercial. Ceea ce e chiar amuzant! De unde și rezultatele: literatură pe care nu o gustă decât filozofii și, eventual, depresivii. Dacă e să privim la literatura americană și filmul american, ambele sunt extrem de comerciale. Și cam asta ar fi și ideea, nu-i așa? Publicul își dorește să fie entertained, după cum spune americanul, nicidecum băgat în ceață. Poate sunt puțin cam dură, dar, după părerea mea, nu vom construi nimic durabil dacă nu vom schimba aceste percepții greșite. Nu trebuie să reinventăm roata, așa cum ne chinuim de fiecare dată, ci să aplicăm în mod corect ceea ce alte țări fac deja de foarte mulți ani.

În ceea ce mă privește, declar foarte clar că romanele mele sunt comerciale. Ce înseamnă asta? Componentele romanelor care au priză la public, sunt: povestea în sine, personaje interesante, subiectul romanului, atmosfera ori starea de spirit pe care o generează cartea. Toate aceste elemente trebuie să fie intercalate, iar într-un roman de calitate toate contribuie la evidențierea celuilalt. Dacă ar fi să eliminăm aceste elemente, începând de la ultimul element către primul, încă mai putem obține un roman pe care mulți l-ar citi cu interes. Dacă ar fi să eliminăm începând de la primul element, vom obține un experiment artistic pe care probabil îl vor citi și poate chiar aprecia câțiva cititori, iar asta numai în cazul în care scriitorul este un adevărat geniu. Ceea ce este în regulă, dacă numai atât își dorește autorul. Însă dacă vrea să se adreseze unui public larg, nu o poate face în cazul în care îi privează de ceea ce-și doresc mai tare. Dacă vreun autor încă se mai îndoiește că literatura este incompatibilă cu abilitatea unui povestitor de-a spune o poveste, atunci și-a ales o carieră greșită.

Făcând parte din clubul Romanian Crime Writers, sunt sigură că poți observa diferențele dintre lumea literară din România și cea din Statele Unite ale Americii. Care sunt acestea și care dintre cele două crezi că ți se potrivește mai bine?

Da, diferențele există, le-am enumerat deja la întrebarea precedentă. Și, fără să supăr pe nimeni, viziunea americană mi se potrivește mult mai bine, în primul rând pentru că are o logică foarte bine definită.

Recent ai publicat seria ”Alina Marinescu” la editura Librex. Cum a apărut colaborarea cu ei?

Da, și sunt extrem de mândră de noua ediție a seriei. Totul a pornit de la o lansare de carte marca Librex Publishing la care am participat. Am rămas după lansare la taclale și m-am îndrăgostit de oameni. Restul e deja poveste, una foarte frumoasă care s-a derulat foarte rapid și natural. Între timp, am devenit și Director Editorial la Librex, așa că povestea merge înainte cu planuri mari de viitor.

De unde îți iei inspirația? Există vreun autor care te inspiră sau te influențează?

În ceea ce privește Seria Alina Marinescu, povestea era deja acolo, așteptând doar s-o spună cineva. Pentru restul romanelor, de vreo două ori inspirația a sosit prin intermediul unor articole citite într-o revistă, alteori ideile mi s-au conturat pur și simplu în minte.

În general îmi plac poveștile cu un picior bine înfipt în realitate. Povești care se pot întâmpla cu adevărat. Nu sunt un mare fan al SF-ului, cu toate că am citit câteva romane SF care mi-au plăcut la nebunie. Ca autori, am să menționez doar câțiva: Radu Tudoran, Carol Goodman, Daniel Silva, Mark Burnell, Khalid Husseini, Alice Hoffman, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, Barry Eisler, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer. Și lista poate continua la nesfârșit...

Bănuiesc că un roman de spionaj cere cercetare înainte de a începe să scrii. Care este procesul dinaintea, dar și din timpul scrierii unei astfel de cărți?

Munca de documentare a unei cărți este unul dintre procesele mele preferate și sfătuiesc evenualii scriitori aspiranți să nu sară peste ori să dea rasol, pentru că pot avea surpriza ca locul/lumea/perioada în care se desfășoară acțiunea romanului lor să nu fie conturate perfect, lăsând astfel cititorul cu gustul amar al superficialității. Plus că în felul acesta evită eventualele gafe. În general, mai toate orașele și țările în care se desfășoară acțiunile romanelor mele sunt locuri pe care le-am vizitat personal. Mă folosesc mereu de experiențele personale atunci când scriu și las câte puțin din mine în personajele pe care le creez.

Până acum ai scris doar cărți de spionaj? Plănuiești să abordezi și alt gen în viitorul apropiat?

Nu, am testat deja și alte genuri literare. Seria Alina Marinescu și Traficantul de umbre sunt, cum spuneam mai devreme, hibrizi, adică un fel de spionaj/thriller/romance. Am două romane istorice de dragoste, Seducția apei și Kit Black. Iar în Viață dublă la Veneția și Fantoma de pe lac m-am jucat puțin și cu elemente fantasy. Acum lucrez la un alt hibrid, Cealaltă jumătate de vis, un thriller/romance/fantasy care probabil o să apară la anul, pentru că anul acesta e rezervat strict reeditării romanelor menționate mai sus.

Pentru final, ai vreun mesaj pentru toți cei care te citesc?

Le mulțumesc mult că mă susțin, fără ei nimic n-ar mai fi posibil. Le sunt extrem de recunoscătoare pentru tot! Și un mesaj la modul general, mai ales pentru cei care de obicei nu prea citesc: Citind te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele.Cartea înseamnă cunoaștere, cunoașterea îți dă putere; cunoaștere de sine ori a lumii în complexitate ei, oricum ai lua-o, informația îți oferă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Îi privesc cu milă, nicidecum cu superioritate, pe cei care declară cu mândrie că n-au treabă cu cititul, nu-i atrage și nu-i interesează. Habar n-au cât și ce pierd.

„Seria Alina Marinescu poate reprezenta oricând un scenariu de film. Este foarte bine structurată, dialogată, situațiile sunt montate, gândite vizual, întâmpinând dorința cititorului de-a proiecta în fața sa fără un efort prea mare imaginea desprinsă de filă.”

CinefilleBookeeper

Interviu publicat de Bianca M. Călin