Imnurile Sacre

Scolile grecesti de filosofie rezumau intr-o gandire superioara toate teologiile scolilor si templelor din Orient si din Grecia sustinand ca filosofia si religia puteau fi considerate expresii ale aceleiasi tendinte, cai ce conduc la acelasi scop: unirea cu Divinitatea.

Viata lui Pitagora, de Porfir, releva „lantul de aur” care a transmis invatatura straveche pana la noi, linie care a inceput cu Hermes Trismegistos; vechii preoti egipteni, teologii si poetii Greciei, discipolii lui Pitagora si ai lui Platon reprezinta verigile intermediare pana la scoala din Alexandria si Proclus. Aceleasi doctrine pe care teologii Egiptului si ai Greciei le-au exprimat prin mituri, Platon le-a expus fara niciun fel de valuri iar Pitagora le-a exprimat prin simboluri si in Imnuri sacre de urmat. Astazi oricare dintre noi poate identifica invataturile acestor Versuri de aur in teoriile psihologice moderne, in argumentele filosofice de viata buna, de conduita etica si morala, in viziunea holistica asupra vietii. Spre uimirea oricarui cititor Versurile de Aur care au devenit Imnuri sacre dezvaluie adevaratele invataturi pitagoreice, elemente de doctrina si practica apartinand ordinului pitagoreic prin care orice initiat, cu munca staruitoare, putea sa atinga pacea sufletului, frumosul, armonia si starea de puritate a zeilor... inca din timpul vietii.

Comentariul la Imnurile sacre ale pitagoricienilor reprezinta singura lucrare a lui Hierocles care ne-a parvenit in intregime. Acest document a ramas pana astazi demn de tot respectul, fiind remarcabil prin simplitatea limbajului, prin tinuta morala, prin sinceritatea sentimentului religios, purtand in el pecetea aspiratiilor epocii care i-a dat nastere.

Comentariul lui Hierocles este un adevarat expozeu al opiniilor, dogmelor si credintelor uneia dintre cele mai renumite scoli filosofice ale Antichitatii grecesti.