Ascensiunea

Scris in 1946 la Cambridge si ramas nepublicat pana in ianuarie 2021, cand a aparut mai intai in traducere, in Franta, Ascensiunea este un text fondator aflat intre roman initiatic si relatare de calatorie, strabatut de mesianism si ardoare. Punand in discutie compatibilitatea convingerilor politice, artistice si spirituale, cartea este matricea care ilumineaza marile romane ale lui Nikos Kazantzakis.

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Kosmas, tanar scriitor, se intoarce in Creta, la putine zile dupa moartea tatalui sau, capitanul Mihalis, si isi aduce si proaspata sotie. Spera ca iubirea lui si soarele tinutului sau natal sa fie de ajuns pentru ca Noemi, supravietuitoare a Holocaustului, sa se agate mai departe de viata. Creta e mai saraca si mai suferinda decat a lasat-o, dar spiritul ei salbatic, neinfrant, tinut viu de istoriile batranilor palicari si de lupta inversunata a insularilor de-a lungul anilor de razboi, ii hraneste dorinta de a gasi o cale noua, mai dreapta, prin care lumea sa dobandească definitiv pacea.

„Veriga lipsa din bibliografia lui Kazantzakis.“ — Le Soir

Fragment din carte:

" S-a luminat de ziua, a trecut o zi, au trecut doua, trei. Kosmas se ingrijea de mama lui, de sora, cutreiera sradute, vechile carari din afara orasului, se sufoca. Isi amintea de stravechiul conducator al rasei lui, care se intorsese si el in insula si se sufoca. Casele i se pareau joase, drumurile largi al imaginatiei copilaresti parca se ingustasera , prietenii ii adresau o vorba-doua si nu mai stiau ce sa spuna. Ei care, adolescenti, bateau in sus si-n jos stradutele in asfintit si noptile si discutau cu ardore despre Dumnezeu si despre Platon si despre soarta lumii, acum se incurcau in neveste si copii, in grijile painii de zi cu zi, iar flota de razboi adolescentina se scufundase in copaia casei lor.

Kosmas era stapanit de neliniste. O pornea pe cararile din afara orasului, greierii incepusera sa ferestruiasca aerul, vita-de-vie inmiresma vazduhul, soarele ardea si din cand in cand treceau corbii, scoteau un croncanit ragusit si dispareau. Adesea se ducea pe jos pana la Cnosssos. Inima ii era stransa si intrebarile ii asaltau mintea. Se plimba prin labirinturile piezise ala palatului minoic, urca si cobora treptele de piatra, zabovea in marea curte regala, nu se mai satura privind frescele pictate in culori vii, urmarea: adunarea poporului, ochi mari, cosite negre valurite, doamne petrite in tablouri poliptice, cu piepturile provocator deschise, cu buze pline senzuale, pasari, fazani si potarnichi, maimute albastre, copii de rege cu pene de paun in par, tauri salbatici  sacri, tauromahii infatisate cu forta si gratie, preotese cu serpi incolaciti pe brate, pesti in mari verzi, baieti albastri in gradini inflorite....Opulenta, bucurie si putere, o lume misterioasa, o Atlantida care a urcat ca o primavara din pamanturile cretane si ne priveste cu ochi negri uriasi; o strigam, o-ntrebam, dar buzele ei sunt inca mute si nu raspund.

Ce-o fi fost poporul asta, se-ntreba Kosmos, ce lupte o fi dat si el, pe ce cale si-a facut datoria, transformand materia in spirit?

Creta a fost prima stanca luminata in Europa cufundata inca in bezna. Si aici sufletul rasei mele, se gandea Kosmas, si-a indeplinit misiunea fatala: l-a adus pe Dumnezeu la scara omului. Uriasele statui nemiscate egiptene si asiriene au devenit aici, in Creta, mici, pline de gratie si voiciune; trupul uman s-a miscat, gura a zambit, marmura, si odata cu ea si mintea, s-au despovarat. O omenire a trait si s-a jucat pe pamant cretan, noua si originala, numai miscare si gratie, lux oriental si rapacitate de corsar."