Mara - Ioan Slavici

"«Mara» a aparut in 1894, in revista «Vatra», iar in 1906, in volum. Romanul a fost redescoperit de G. Calinescu, in 1941, ca unul «descriptiv si psihologic, moralist si justitiar, de problematica etico-sociala...» Slavici, prin romanul «Mara», este un deschizator de drumuri, caci personajele sale sunt complexe, bine conturate si plasate intr-un cadru precum cel al targului din Transilvania. 

De asemenea, se poate afirma ca romanul sau este important si pentru faptul ca se pun acum bazele fundamentarii analizei psihologice. Romanul este deosebit si prin modul in care este realizata constructia subiectului. 

Acesta se deschide cu o succinta reflectie in stil popular asupra calitatilor si destinului Marei, facuta de autor: «A ramas Mara saraca, vaduva cu cei doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica, si harnica. Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc» 

Se urmareste, asadar, destinul Marei, precupeata de la Radna, si al copiilor ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre varsta adulta. Slavici marcheaza o noua etapa a prozei nationale, aliniind-o alaturi de cea literara europeana. Prin operele sale, acest scriitor se plaseaza in seria celor patru care au constituit in istoriile de literatura nationala Epoca Marilor Clasici: Creanga, Slavici, Caragiale si marele Eminescu". (Prof. Victor Drujinin, "Istoria literaturii nationale", Editura Andreas)

"Venit dupa dupa «Ciocoii vechi si noi» al lui Nicolae Filimon si aparut in «Vatra» in acelasi an in care «Viata la tara» de Duiliu Zamfirescu intra in sumarul revistei «Convorbiri literare», «Mara» reprezinta o alta treapta in evolutia romanului romanesc, fiind una din cele mai puternice opere epice scrise la noi inainte de «Ion» al lui Liviu Rebreanu. Autorul porneste de la o o lume pe care o cunoscuse nemijlocit, taranii si targovetii din imprejurimile Aredealului. Intriga e sumara: precupeata Mara, vaduva, se zbate sa asigure o existenta indestulata celor doi copii ai ei, Persida si Trica, incercand in acelasi timp sa le construiasca viata dupa propria ei dorinta. Conflictele care se declaseaza si implicatiile lor, prezentate pe un larg fundal social, constituie substanta «novelei». Adept al unui roman inteles ca o suita de caractere, prozatorul se opreste indelung asupra personajelor, carora le creeaza portrete vii si sugestive, reliefand, de obicei, cate o singura trasatura, considerata reprezentativa. Deasupra tuturor se ridica Mara, definita prin vigoare sufleteasca si o darzenie aproape barbateasca.“ ( Academia Romana, "Dictionarul general al literaturii romane", Editura Univers Enciclopedic)