Bunavestire

In peisajul literaturii romane, cu numeroşi scriitori de nişa, atenţi, prea atenţi la mişcarile imprevizibile ale modei şi la cerinţele pieţei, preocupaţi doar de efectul imediat al carţilor lor, Nicolae Breban e o prezenţa stingheritoare. El se arata a fi un calareţ singuratic cu ochii aţintiţi la himera marii literaturi.

Breban aparţine speciei rarisime a celor care infrunta, transfiguraţi de o nobila sminteala, ridicolul şi neincrederea, in numele unui ideal artistic inconfundabil: acela de a patrunde in taramul necunoscut al fiinţei. (…)

Retiparirea romanului Bunavestire este o iniţiativa indrazneaţa.

Bunavestire este un punct de hotar in evoluţia romanului romanesc. A spulberat fundamentele realismului tradiţional, intrucat a produs dovada ca romanul poate fiinţa şi fara preceptele constrangatoare ale verosimilului, fara respectul paralizant pentru determinari, cauzalitaţi şi motivaţii socio-psihologice. Prin ignorarea regulilor scriiturii romaneşti şi prin anularea distincţiilor autor-narator, narator-personaj, autor-personaj, Bunavestire reprezinta şi o revoluţie in plan stilistic. Dovedind ca omul e o fiinţa imprevizibila, integral ambigua şi de necuprins in statistici, formule şi tipologii, Nicolae Breban şi-a demonstrat totala lui incompatibilitate cu regimul comunist şi, de altfel, cu orice regim care slobozeşte in lume acele „termite ale reducţiei” de care vorbea Kundera. (Eugen Negrici)