Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu

Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», caci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednica de luat in ras. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul in serios, nimic pe de-a-ntregul in ras. Am incercat, in Victimele datoriei, sa inec comicul in tragic.
Amedeu e, inainte de toate, drama cuplului. O drama realista, dar tratata cu mijloace neobisnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat intre doua personaje, e intruchiparea unui duh neinduplecat: neputinta lor de a iubi provoaca, fara indoiala, un soi de pasivitate latenta.
Tabloul ar putea fi o poveste cu zane si cu batrane vrajitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor stiintei medicale (succese ale tratamentelor de intinerire, de grefe, implantari de organe si membre care lipsesc etc.) si ale chirurgiei estetice. Daca e altceva, spectatorii isi vor da seama. Comicul nu e bun decat daca e ingrosat; trag nadejde ca e asa. Si comicul nu e comic decat daca e putin inspaimantator. Al meu este oare asa? - Eugene IONESCO