Un om norocos - Octavian Paler

Un om norocos a avut parte de procese publice, desfasurate dupa urmatorul tipic: se mobilizau oamenii intr-o sala si se ridica un muncitor sau altul, spunand cat de periculoasa este respectiva carte. Numai ca, la Iasi, procesul s-a transformat in altceva, studentii neacceptand sa atace romanul; un asemenea proces public a avut loc si la Bucuresti, iar in revista Contemporanul, romanul a fost aproape linsat. Un dosar intreg se poate face din acest moment ingrozitor. Era a doua jumatate a anilor '80, iar realitatea devenise din ce in ce mai complicata.(Georgeta Dimisianu, Ziarul Financiar)

Un azil de batrini izolat pe malul marii, in vecinatatea unei mlastini, a unor faleze de marmura si a unui sat de pescari. Este locul in care Daniel Petric, un sculptor fara vocatie, dupa experiente lamentabile (adolescent fiind, trece printr-o scoala de corectie, apoi este internat intr-un ospiciu, ajunge si la puscarie), descopera o realitate absurda, o viata guvernata de frica, ura, denunturi, lasitati agresive, violenta si amenintare. 

Omul norocos din romanul lui Octavian Paler se afla in captivitatea fara speranta a cosmarului permanent si generalizat. Totul in aceasta carte, una dintre cele mai intunecate carti din toata literatura romana, e cosmar, halucinatie, un nesfirsit vis rau. Delirul oniric angoasat s-a substituit realitatii complet si ireversibil. Nu sint anulate diferentele, frontiera dintre veghe si vis, pragul dintre real si cosmaresc: anulat este realul insusi, anulata e starea de veghe. Un roman de ambianta fantastica, o parabola neagra si enigmatica, in genul prozei lui Franz Kafka, Dino Buzzati, Julien Gracq, Samuel Beckett si, dintre romani, A.E. Baconsky. Si un roman sardonic, titlul fiind - era evident dupa numai citeva pagini - in raspar. O antifraza, figura retorica in perfect acord cu umorul taciturn al scriitorului. (Mircea Iorgulescu)

Fragment Un Om norocos, Octavian Paler : " Si acum, scuzati-ma, e cazul sa ma pregatesc, fiindca furtuna incepe, mi se pare. De ce-ati lasat capul in pamint? Putin mai devreme cind m-am uitat printre scinduri sa vad daca a nins, intrucit am simtit un miros ciudat de zapada, cerul era inca plin de stele, dar o simt. O aud. Si daca judec dupa vuietul vintului, e asa cum mi-am imaginat-o, asa cum mi-am dorit-o. Infricosatoare. Parca lumea se naruie pentru a se naste din nou. O, fii binecuvintata noapte care nasti! Da, domnule, destinul n-are decit sa behaie acum ca o capra. Nu mai am chef sa-l acuz. Nici pe el, nici azilul. De altfel, azilul n-a facut decit sa dezvaluie ceea ce exista in mine. Il purtam in mine, fara sa stiu, ca pe un virus. Sint totusi un om norocos! E jalnic sa-ti irosesti viata si sa n-ai curaj sa te inalti macar o clipa deasupra a ceea ce ai stricat, ai pierdut, ai irosit, sa te ridici intr-o furtuna purificatoare. Numai de nu m-as impiedica de ceva inainte sa cobor in hangar, inainte sa decolez, ramas bun, domnule... inainte sa simt prima rafala de vint... ah, cum curg stelele... inainte sa...