Castelul de sticla

Bestseller New York Times

O familie excentrica ● Sinceritate si umor bulversante ● Fenomen international

Castelul de sticla este povestea adevarata si tulburatoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber si traiul neingradit de reguli inutile sunt mai presus decat confortul unui camin tipic. Sotii Walls isi cresc cei patru copii invatandu-i sa nu se teama de nimic, sa gandeasca liber, sa fie independenti, dar toate acestea vin cu pretul unei vieti de nomazi, al absentei unei case decente si, de multe ori, al lipsei mancarii si hainelor. Rex Walls, tatal, un tip carismatic, de o extraordinara inteligenta, ii invata pe copii istorie, fizica, vaneaza demoni impreuna cu ei pentru a-i face sa-si depaseasca temerile, le daruieste stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reuseste sa le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, isi povesteste copilaria intr-o carte unica, de un umor extraordinar, dar si de o profunzime emotionanta.

Ceea ce face aceasta carte atat de speciala, devenita bestseller in numeroase tari, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obisnuit le-ar ascunde poate, din jena, ci faptul ca face asta cu tandrete si dragoste fata de familia sa, incercand mai degraba sa-si inteleaga parintii decat sa-i judece.

„Memoriile sunt basmele moderne. Autobiograful este pus fata in fata cu provocarea de a incerca sa inteleaga, sa ierte, si chiar sa iubeasca vrajitoarea... Cititorii vor fi uimiti de inteligenta si curajul copiilor familiei Walls.“ The New York Times Book Review

„Socanta, trista, pe alocuri melancolica, aceasta carte minunat scrisa descrie cu sinceritate, dar si cu o surprinzatoare afectiune, relatiile cu parintii si taria legaturilor unei familii, la bine si la rau.“ American Library Association

„Cateodata, simteam ca dau gres fata de Maureen, ca nu imi tin promisiunea de a o proteja – promisiunea pe care i‑o facusem atunci cand o tineam in brate, cand ne intorceam acasa de la spital, imediat dupa ce se nascuse. Nu aveam cum sa‑i ofer lucrurile de care avea cea mai mare nevoie: bai fierbinti, un pat cald, castroane aburinde de crema de grau, dimineata, inainte sa plece la scoala – dar incercam sa fac lucruri marunte. Cand a implinit sapte ani, le‑am spus lui Brian si lui Lori ca trebuia sa‑i luam un cadou special. Stiam ca mama si tata n‑o sa‑i cumpere cadouri, de aceea am facut economii timp de mai multe luni, ne‑am dus la Dollar General Store si i‑am cumparat un set de aparate electrocasnice pentru bucatarie, de jucarie, realizate intr‑un mod destul de realist. Masina de spalat se invartea, iar frigiderul avea rafturi de metal. Am presupus ca astfel putea, macar atunci cand se juca, sa se prefaca ca avea  haine curate si mese la ore regulate.”