Cand familia devine inchisoare. Abuzul psihoemotional sau violenta invizibila in relatii

Nimeni nu stie prin ce treci, caci abuzul pe care il induri nu lasa rani vizibile. Ca victima a violentei psihologice, ajungi sa fii convins ca esti un nimeni. Te simti epuizat, neinteles, coplesit de frica, rusine si indoieli, mai ales ca trairile iti sunt negate.

Anne-Laure Buffet ofera victimelor care se confrunta zilnic cu o realitate de neconceput si greu de identificat posibilitatea de a isi face auzite vocile (femei, barbati si copii deopotriva). Expunand procesele psihice care te mentin in negare si vinovatie, iti ofera cheile pentru a-ti construi identitatea si propriul drum in viata.

Iata mai jos marturia uneia dintre victime, care rezuma perfect ce inseamna sa razbesti: „Mama este asa cum este. E trist… Am invatat multe langa ea. Am invatat sa nu fiu ca ea, sa nu o iau drept model. Este mama, nu o sfanta, nu o printesa. E imperfecta si a gresit fata de mine. Ma iubeste? Nu stiu. Am crezut candva ca da si am crezut si ca nu. Acum nu mai conteaza. Ma uit in oglinda, ma privesc si imi spun: «Meriti!» Las-o sa fie asa cum este. Restul tine de trecutul meu, de povestea mea. Doare. Toti ne-am dori sa fim copii de regi. Eu sunt copil din toate si din nimic, putin din strada, putin din rasul bonei care m-a iubit, putin din mama care isi dorea o prietena, putin din tata care iubeste doar jucariile. Sunt eu, si asta este deja mult. Ceea ce simt pentru ei nu stiu daca se numeste iertare, dar stiu ca nu ma mai torturez incercand sa inteleg. Cred ca asta se numeste a trai.“