Produsul a fost adaugat in cos
    Alunga raul din tine

    25.00 Lei

    Comanda prin telefon: 0723.193.019

    Comanda prin telefon:

    0723.193.019

    Transport gratuit pentru comenzi peste 85 lei

    ISBN: 9789738975132 Gen: Spiritualitate Limba: Romana Autor: Luule Viilma Editura: Dharana Coperta: brosata Pagini: 288 Format: Fizic

    Descriere

    Luule Viilma ne propune, pe baza propriei experienţe de medic practician, să învăţăm să ne dezvoltăm spiritual, ceea ce ne va ajuta nu numai să ne vindecăm de o boală concretă, dar şi să ne restabilim echilibrul sufletesc şi să ne recăpătăm liniştea interioară.

    Este o carte despre posibilităţile nelimitate de a ierta şi despre neîngrădirea iubirii, despre puritatea sufletească, lumina sufletească, căldura sufletească şi binecuvântarea sufletească.

    Toată negativitatea care se află în om, şi pe care el n-a ştiut s-o elibereze cu inteligenţă - cu ajutorul iertării, este o lecţie de viaţă care a rămas neînvăţată. Prin urmare, ea va trebui învăţată prin suferinţe. Pentru aceasta, trebuie să apară persoana sau situaţia care să-i provoace suferinţe.
    - Iertarea este însoţită de conştientizare.
    - Conştientizarea înseamnă înţelepciune.
    - Omul rămâne un ignorant atâta timp cât vede cauza răului în alţii.

    Care este menirea bărbatului în natură şi în familie? Care este menirea femeii?
    Menirea bărbatului este mişcarea, să meargă înainte, doar să meargă şi să nu se oprească niciodată, pentru că cel care se opreşte în faţa obstacolelor, va dispărea. Dacă bărbatul merge, pentru mersul lui înainte natura l-a înzestrat cu bărbăţie şi, fără să i se comande şi fără a fi constrâns, el face tot ce este bărbătesc.
    Bărbăţia înseamnă:
    – să gândească;
    – să organizeze viaţa economică,
    – să conceapă copii.
    Bărbatul trebuie să fie precum catargul cel mai înalt după care se aliniază celelalte. Catargul nu vorbeşte, dar el serveşte ca etalon. Fără catarg nu există corabie şi în marea largă a vieţii nu poţi ieşi cu barca.
    Bărbatul este spiritul copiilor săi. Spiritul este forţa motrice. Datoria bărbatului este să meargă înainte.
    Bărbatul este capabil să meargă înainte atunci când există forţă pentru asta – forţa voinţei.
    De unde se ia această forţă?
    Se ia din inima femeii.
    Să înţelegeţi cum trebuie! Este vorba despre iubirea sufletească, numită iubirea de aproape. Aceasta este iubirea desăvârşită dintre oameni, iubire cu care suntem din ce în ce mai economi şi de care ne privăm din ce în ce mai mult.
    Menirea femeii este să-şi iubească soţul.
    Soţul înainte de toate. Nimeni nu trebuie să fie mai presus decât soţul, nici chiar copilul. În împărăţia lui Dumnezeu acţionează legi ferme care nu trebuie şi nu pot să fie schimbate. Soţul nu este mai important decât copilul, dar el este primul care trebuie iubit de către soţie. Dacă ea crede altfel, va fi nevoită să sufere şi îşi va condamna la suferinţă şi propriii copii.
    În sufletul ei, prin iubire, femeia trebuie să-şi susţină în permanenţă şi total soţul. Chiar în momentele cele mai critice ea este capabilă să dezmierde în suflet chipul soţului şi să îl sprijine. Şi dacă ea însăşi va avea nevoie de ajutor, sprijinul soţului nu va întârzia să apară. Mă poate contrazice doar cine nu ştie acest lucru, fie pentru că nici nu i-a trecut prin minte, fie că n-a avut ocazia să simtă forţa atotbiruitoare a iubirii. Atunci când soţia îşi iubeşte soţul, prin iubirea ei, ea îl alimentează cu forţa voinţei. Spatele bărbatului este simbolul acestei forţe.
    Doamnelor! Uitaţi-vă cu atenţie la spatele soţului dumneavoastră şi urmăriţi-vă sentimentele.
    Dacă spatele lui este drept, puternic, frumos şi excitant, asta se datorează iubirii dumneavoastră. Dacă spatele este adus, slab şi bolnav, asta înseamnă că soţia nu-l iubeşte îndeajuns. Mângâiaţi această spinare, spălaţi-o şi cereţi-i iertare pentru suferinţa pe care i-aţi pricinuit-o. Iubiţi-o!
    O femeie care îşi iubeşte soţul, nu va fi niciodată nevoită să-şi cheltuiască forţele pentru a face o muncă de bărbat.
    O femeie care îşi iubeşte soţul, vede lumea în culorile adevărate şi nu în tonuri şterse, aşa cum ne-am obişnuit.
    O femeie care îşi iubeşte soţul, nu va fi niciodată nevoită să îndure privaţiuni, ea primeşte tot ce îşi doreşte.
    Femeia care iubeşte are o calitate specială – nu are nevoie de lucruri inutile. Ea este posesoarea celei mai măreţe comori din lume – iubirea.
    Femeia care îşi iubeşte soţul, se uneşte cu el într-un tot de nedesfăcut. Aţi auzit probabil de cupluri în care, la câteva zile sau săptămâni de la moartea soţiei, soţul părăseşte şi el această lume. Această femeie şi-a iubit soţul până la uitare de sine. Acest bărbat n-a avut niciodată nevoie să-şi tragă forţa din altă parte. Când izvorul iubirii a secat, omul a murit de sete.
    Dacă femeia îşi iubeşte soţul, unitatea lor desăvârşită va atrage ceva asemănător – doar perfecţiunea. Adică au copii perfecţi şi sănătoşi, o viaţă sănătoasă şi perfectă. Perfecţiunea, după cum se ştie, nu înseamnă numai lucruri bune, ci un echilibru în continuă mişcare şi perfecţionare a binelui şi a răului.

    Copilul apare pe lume nu ca să iubească pe mama sau pe tata, ci pe mama şi pe tata. Dacă soţia îşi iubeşte soţul, soţul îşi iubeşte soţia şi, împreună, ei formează perfecţiunea. Acum poate să apară şi copilul ca să-i iubească pe amândoi şi pentru ca ei să-l poată iubi.

    Părintele care îşi întreabă copilul: „Tu pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata?”, îi traumatizează sufletul. Când eu am ajuns la această înţelepciune, l-am întrebat direct pe un băiat de patru ani: „Ce e mai bine, după părerea ta, când mama te iubeşte pe tine sau când îl iubeşte pe tata?”
    „Pe tata” – a răspuns el dintr-o suflare, fără să stea pe gânduri, şi şi-a aţintit privirea asupra mea cu o uimire neprefăcută: „Cum se poate, tanti, să nu ştii un lucru atât de important?” Şi chiar boala lui era pricinuită de spaima că pe el nimeni nu-l iubeşte. Copilul acesta era un veritabil purtător al binelui.
    Am pus aceeaşi întrebare unor copii de vârste diferite. Cei mici aveau un singur răspuns clar – pe tata. Cei mai mărişori, care învăţaseră deja să se gândească la propriul avantaj, tăceau, dar în sufletul lor se dădea o luptă. După ce le-am sugerat răspunsul, au răsuflat uşuraţi. Copiii mari, aflaţi în relaţii bune cu părinţii, răspundeau cel mai adesea: „N-aş avea nimic împotrivă ca mama să-l iubească întâi pe tata”.
    Femeia modernă nu-şi iubeşte în primul rând soţul, pentru că nu ştie cât de bine este. Şi nici nu va afla atâta timp cât va considera că iubirea înseamnă să te culci cu el, să fii grijulie, să-i fii fidelă, să-ţi faci datoria şi celelalte.
    Femeia modernă doreşte cu înfrigurare să fie iubită şi o iubeşte toată lumea. Frica „nimeni nu mă iubeşte”, o obligă să facă cât mai mult bine cât mai multor oameni şi, deseori, ultimul pe listă este chiar propriul soţ...
    Şi numai când soţul încetează să existe:
    – fizic – moare
    – familial – părăseşte familia
    – sexual – devine impotent, abia atunci bagă de seamă că obiectul despre care ea gândea că îi aparţine a dispărut.

    Lasa un review

    Campurile marcate cu asterix sunt obligatorii.

    Stocul pentru acest produs este epuizat.

    Daca doriti sa va anuntam cand revine in stoc introduceti adresa dumneavoastra de email.

      Produsul a fost adaugat in cos