Produsul a fost adaugat in cos
    Pachet Cartile Fundamentale de Invataturi Tainice. Set 10 carti

    TRANSPORT GRATUIT

    Pret special

    412.00 Lei

    298.00 Lei

    Economisesti 114.00 Lei

    In stoc furnizor
    Transport gratuit

    Comanda prin telefon: 0723.193.019

    Comanda prin telefon:

    0723.193.019

    Limba: Romana Gen: Spiritualitate Editura: Herald Coperta: Brosata Data aparitie: 2022 Pagini: 232 Format: Fizic

    Descriere

    Pachetul contine urmatoarele titluri:

    1. Corpus Hermeticum - Textele fundamentale si invataturile tainice de initiere in  / Corpus Hermeticum. Textele fundamentale si invataturile tainice de initiere in hermetism

    Corpus Hermeticum contine tratatele de baza ale traditiei trismegiste care se presupune ca au fost redactate in Egipt, cu aproximatie intre sec. al II-lea si al III-lea d. Hr. Textele provin din acelasi cadru religios si filozofic care a produs neoplatonismul, crestinismul si gnosticismul, avandu-si radacinile in impactul dintre gandirea platonica si vechile traditii ale Orientului elenizat. Hermes Trismegistos, „cel de trei ori mare”, poseda cunoasterea a trei parti din intelepciunea intregii lumi:
    • Alchimia - Lucrarea Soarelui, adica transmutarea omului de la conditia sa inferioara intr-o persoana spirituala. Din aceasta perspectiva, prefacerea plumbului in aur nu este decat expresia exterioara a unei lucrari de innobilare interioara.
    • Astrologia - Lucrarea Lunii - intelegerea planetelor ca simboluri ale unei lumi spirituale si ca parte a unui Univers in care totul se misca potrivit legii corespondentelor.
    • Teurgia - Magia sau „arta lucrarilor divine”, lucrarea pe care omul o realizeaza in cooperare cu fiintele divine si al carei scop este contopirea cu Constiinta Divina. 
     
    Numite de insusi Hermes „carti sacre ale Nemuritorilor”, aceste texte sunt fundamentul hermetismului, a carui esenta este corespondenta dintre macro si micro Cosmos – aceasta unitate formata din parti interdependente, aranjate intr-o paradigma aparte, intre care exista raporturi de atractie si respingere. Vechi de aproape 2000 de ani, eclectismul intelectual al ideilor din Corpus Hermeticum ramane pana astazi codificat in ADN-ul civilizatiei europene.
     
    2. Cartea egipteana a mortilor / „Egiptenii sunt cei mai credinciosi dintre toti oamenii” – spunea Herodot. Dintre toate popoarele antice, egiptenii au dovedit cea mai constanta preocupare fata de problema mortii si a enigmelor ei, fapt ce si-a pus amprenta pe intreaga lor viata sociala si spirituala, conferindu-i o unicitate stranie si inimitabila. In perspectiva gandirii lor, cu ajutorul unor procedee magice, bazate, in principal, pe o adevarata stiinta a secretelor logosului, moartea putea fi controlata si subordonata. Stradaniile de descifrare a misterului mortii s-au concretizat in reteaua de centre de cult, adevarate scoli initiatice, ce impanzeau intreg cuprinsul Egiptului. Scopul acestor eforturi, uneori extrem de costisitoare, era depasirea pragului, impus de conditia umana, dintre viata si moarte, pentru a supravietui intr-o alta dimensiune, intr-un Egipt ideal, sustinut de atotputernicia zeilor, „triumfand” asupra mortii prin fortarea barierelor ce se interpun intre existenta efemera, pamanteana, si viata eterna din Tara Vesnicia. O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare.

    Pe langa ritualurile de pregatire a trupului celui decedat in vederea efectuarii calatoriei postume a sufletului ce se desparte de trup, se puneau in mormant texte continand formule magice, „cuvinte de putere”, rugaciuni, un „ghid” care sa-l indrume spre a ajunge la tinta suprema, respectiv, de a se odihni la „sanul lui Rā”, „in preajma lui Osiris”. Totalitatea acestor texte, scrise, de obicei, pe papirusuri asezate in cutele bandajelor mumiei, alaturi de aceasta, sau inscriptionate chiar pe una dintre fasiile de panza ce infasau mortul, alcatuiesc ceea ce a fost numit Cartea egipteana a mortilor. A fost publicata, pentru prima oara, in anul 1842, de catre Karl Richard Lepsius, iar titlul (in germana, Todtenbuch), desi considerat impropriu, a fost adoptat de egiptologia oficiala.

    O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare. Oricine poate fi uimit de credinta egipteanului in divinitatile despre care spune ca le-a inventat el insusi si care, astfel, isi datoreaza existenta celui ce le-a creat. Mai mult decat atat, daca e suparat, nu se sfieste sa le ameninte. Cu toate acestea, nu-i putem acuza pe egipteni de lipsa de inteligenta, de vreme ce au reusit sa conceptualizeze notiuni extrem de abstracte, cum ar fi „substanta” (gr. ousia), sufletul akh ce ii preexista sufletului ce se intrupeaza, „muzica sferelor” si altele. Maria Genescu

    3. Misteriile lui Zalmoxis / Misteriile lui Zalmoxis, lucrare semnată de orientalistul român Constantin Daniel, prezintă asocieri relevante între civilizaţiile orientale şi civilizaţia traco-getică. Autorul ne înfățișează cultul lui Zalmoxis, atestat la traco-geţi, ca pe un cult de mistere. Relatarea succintă a lui Herodot (IV.95), referitoare la locuinţa subterană a lui Zalmoxis şi la învăţăturile sale despre nemurire, sugerează existenţa unor similitudini între cultele de mistere din Orientul Apropiat şi din Grecia şi cultul lui Zalmoxis. Cartea de faţă elaborează pe marginea acestei idei, examinând atât puţinele informaţii textuale pe care le avem cu privire la cultul lui Zalmoxis, cât şi contextul cultural mai larg al vremii.

    Cartea propune o perspectivă extrem de spiritualizată asupra religiei şi comunităţilor trace, în general, cu un accent special asupra lumii dacice: sunt prezentate aici rolul influent pe care Zalmoxis şi cultul său de mistere l-au avut asupra lumii trace; Zalmoxis este înfăţişat ca zeitate solară căreia i se atribuie o importantă funcţie soteriologică ‒ el fiind zeul în al cărui paradis vor ajunge, după moarte, sufletele celor iniţiaţi în misteriile sale; principiile unei vieţi pământene morale şi austere drept condiţie esențială pentru accederea în paradisul lui Zalmoxis; asemănarea sub aspect moral şi spiritual cu societăţile utopice despre care vorbesc sursele greceşti precum și detalii despre legătura cunoscută dintre Zalmoxis și Pitagora.

    3. Cartea egipteana a mortilor / „Egiptenii sunt cei mai credinciosi dintre toti oamenii” – spunea Herodot. Dintre toate popoarele antice, egiptenii au dovedit cea mai constanta preocupare fata de problema mortii si a enigmelor ei, fapt ce si-a pus amprenta pe intreaga lor viata sociala si spirituala, conferindu-i o unicitate stranie si inimitabila. In perspectiva gandirii lor, cu ajutorul unor procedee magice, bazate, in principal, pe o adevarata stiinta a secretelor logosului, moartea putea fi controlata si subordonata. Stradaniile de descifrare a misterului mortii s-au concretizat in reteaua de centre de cult, adevarate scoli initiatice, ce impanzeau intreg cuprinsul Egiptului. Scopul acestor eforturi, uneori extrem de costisitoare, era depasirea pragului, impus de conditia umana, dintre viata si moarte, pentru a supravietui intr-o alta dimensiune, intr-un Egipt ideal, sustinut de atotputernicia zeilor, „triumfand” asupra mortii prin fortarea barierelor ce se interpun intre existenta efemera, pamanteana, si viata eterna din Tara Vesnicia. O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare.

    Pe langa ritualurile de pregatire a trupului celui decedat in vederea efectuarii calatoriei postume a sufletului ce se desparte de trup, se puneau in mormant texte continand formule magice, „cuvinte de putere”, rugaciuni, un „ghid” care sa-l indrume spre a ajunge la tinta suprema, respectiv, de a se odihni la „sanul lui Rā”, „in preajma lui Osiris”. Totalitatea acestor texte, scrise, de obicei, pe papirusuri asezate in cutele bandajelor mumiei, alaturi de aceasta, sau inscriptionate chiar pe una dintre fasiile de panza ce infasau mortul, alcatuiesc ceea ce a fost numit Cartea egipteana a mortilor. A fost publicata, pentru prima oara, in anul 1842, de catre Karl Richard Lepsius, iar titlul (in germana, Todtenbuch), desi considerat impropriu, a fost adoptat de egiptologia oficiala.

    O caracteristica a acestor texte consta in faptul ca ele suscita comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienari la scara nationala, altii le-au acordat valente ale unei metafizici savante; unii le apreciaza ca fiind produse ale unor minti primitive, altii sunt fascinati de universul fantastic pe care il intrezaresc dincolo de aparentele derutante si inselatoare. Oricine poate fi uimit de credinta egipteanului in divinitatile despre care spune ca le-a inventat el insusi si care, astfel, isi datoreaza existenta celui ce le-a creat. Mai mult decat atat, daca e suparat, nu se sfieste sa le ameninte. Cu toate acestea, nu-i putem acuza pe egipteni de lipsa de inteligenta, de vreme ce au reusit sa conceptualizeze notiuni extrem de abstracte, cum ar fi „substanta” (gr. ousia), sufletul akh ce ii preexista sufletului ce se intrupeaza, „muzica sferelor” si altele. Maria Genescu

    4. Imnurile Sacre / Scolile grecesti de filosofie rezumau intr-o gandire superioara toate teologiile scolilor si templelor din Orient si din Grecia sustinand ca filosofia si religia puteau fi considerate expresii ale aceleiasi tendinte, cai ce conduc la acelasi scop: unirea cu Divinitatea.

    Viata lui Pitagora, de Porfir, releva „lantul de aur” care a transmis invatatura straveche pana la noi, linie care a inceput cu Hermes Trismegistos; vechii preoti egipteni, teologii si poetii Greciei, discipolii lui Pitagora si ai lui Platon reprezinta verigile intermediare pana la scoala din Alexandria si Proclus. Aceleasi doctrine pe care teologii Egiptului si ai Greciei le-au exprimat prin mituri, Platon le-a expus fara niciun fel de valuri iar Pitagora le-a exprimat prin simboluri si in Imnuri sacre de urmat. Astazi oricare dintre noi poate identifica invataturile acestor Versuri de aur in teoriile psihologice moderne, in argumentele filosofice de viata buna, de conduita etica si morala, in viziunea holistica asupra vietii. Spre uimirea oricarui cititor Versurile de Aur care au devenit Imnuri sacre dezvaluie adevaratele invataturi pitagoreice, elemente de doctrina si practica apartinand ordinului pitagoreic prin care orice initiat, cu munca staruitoare, putea sa atinga pacea sufletului, frumosul, armonia si starea de puritate a zeilor... inca din timpul vietii.

    Comentariul la Imnurile sacre ale pitagoricienilor reprezinta singura lucrare a lui Hierocles care ne-a parvenit in intregime. Acest document a ramas pana astazi demn de tot respectul, fiind remarcabil prin simplitatea limbajului, prin tinuta morala, prin sinceritatea sentimentului religios, purtand in el pecetea aspiratiilor epocii care i-a dat nastere.

    Comentariul lui Hierocles este un adevarat expozeu al opiniilor, dogmelor si credintelor uneia dintre cele mai renumite scoli filosofice ale Antichitatii grecesti.

    5. Canturile divine ale lui Zarathustra / Volumul Canturile divine ale lui Zarathustra recompune pentru cititorul contemporan imaginea uneia dintre cele mai influente religii, care a jucat un rol insemnat in istoria religioasa a umanitatii: zoroastrismul. Prin predicile atribuite profetului Zarathustra ni se reveleaza cea mai veche doctrina despre judecata individuala, Paradis si Iad, esenta Adevarului, cugetarea buna, dreptatea divina, invierea trupului, Judecata de Apoi si viata vesnica, concepte regasite apoi in credintele larg raspandite in civilizatia umana prin imprumuturile doctrinare preluate de iudaism, crestinism si islam.

    Cele mai vechi consemnari autohtone despre Zarathustra sunt incorporate in textele sacre in care profetul si discipolii sai directi au expus noua religie. Acestea constituie literatura avestica (cea mai veche literatura produsa de Iran), urmata de scrierile pahlavi si pazend si, in cele din urma, de textele in persana moderna (pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea).

    Scrierile din corpul avestic cuprind o compilatie de texte stravechi, avand caracter liturgic, oral. Avesta este mai degraba „o carte de rugaciuni” decat „o biblie” si este tripartita, alcatuita din Yasna, colectia de versete liturgice, Vispered, culegere de texte de sustinere si explicatii, si Vendidad, o serie de fragmente in care sunt tratate subiecte precum manifestarile spiritelor, reguli morale si masuri de prevenire a bolilor, sub forma dialogului intre Ahura Mazda (Divinitatea suprema, Creatorul omniscient) si Zarathustra.

    Canturile divine ale lui Zarathustra reinvie o intreaga traditie si filosofie nascute cu aproximativ 1 000 de ani inaintea erei noastre, prin versete ce au ajuns sa fie cunoscute in Occident gratie traducerilor realizate in diferite limbi europene, incepand cu secolul al XVIII-lea.

    6. Hermes Trismegistos - Gnoza si originile scrierilor trismegiste / George Robert S. Mead (1863−1933), un savant de mare intuitie si patrundere, ale carui activitati literare sunt cuprinse intre secolele XIX‒XX, trebuie privit ca un pionier de prim rang in domeniul studiilor gnostice si hermetice. C. G. Jung insusi a facut o calatorie speciala la Londra in ultima perioada a vietii lui Mead spre a-i multumi pentru munca sa de pionierat in traducerea si comentarea corpusului de scrieri gnostico-hermetice. Ceea ce Jung pretuia la Mead nu era numai eruditia sa remarcabila si intrebuintarea plina de eleganta a limbii engleze, ci mai ales afinitatea sa catre experienta gnozei. Mead a scris despre vechile carti de intelepciune din interior, ca sa spunem asa, iar in aceasta privinta el semana mult cu Jung.

    Istoria cercetarii hermetice moderne este una sinuoasa. Pana in ultima parte a secolului al XIX-lea literatura hermetica era privita mai ales ca un fals realizat de neoplatonicieni. In perioada 1850-1860 savantii au inceput sa puna la indoiala aceste idei. La inceputul secolului al XX-lea, Reitzenstein a publicat traducerea sa la Poimandres si a dovedit ca scrierile hermetice tin de spiritualitatea helenistico-egipteana. Mead s-a alaturat fara echivoc noii perspective si pana la urma s-a dovedit ca a avut dreptate.

    Probabil ca cel mai mare merit al lui George Robert Mead a fost capacitatea sa de a discerne sensul launtric si spiritual al scrierilor hermetice si gnostice. Spiritul sau inflacarat a patruns in miezul experiential al acestor scrieri vechi si a observat acolo un mesaj atemporal ce afirma potentialul uman de transformare si patrunderea suprema a transcendentei. Pentru aceasta, chiar mai mult decat pentru eruditia sa, ii datoram lui George Robert Mead recunostinta noastra. Stephan A. Hoeller, Introducere la The Hymnes of Hermes

    7. Tablitele de argila / Perspectiva mai larga a istoriei civilizatiilor ne-a impins mult inapoi, si daca in secolul al XIX-lea se credea ca literatura incepe in lume cu Iliada si Odiseea lui Homer sau cu scrierile sacre ebraice, astazi stim cu certitudine ca textele literare egiptene si sumeriene au fost redactate cu mult inainte si in ele intalnim o serie de prototipuri care prefigureaza in chip surprinzator pe eroii greci din epopeile homerice.

    Este sigur ca textele literare ce ne-au parvenit din Orientul apropiat nu constituiau o literatura in sensul pe care-l acordam noi azi acestui concept. Nu era vorba de texte care trebuiau sa placa, sa starneasca admiratia, sa provoace plansul, ori rasul; toate aceste opere erau ritualuri, folosite fie in ceremonii magice, asa cum este intreaga literatura ugaritica, fie in ritualuri sacerdotale, in temple. Ele se citeau in cadrul unor slujbe, in temple si cel care le recepta era inca un homo religiosus, nu si un homo aestheticus, ca sa folosim expresiile lui Soren Kierkegaard.

    Cert este, cu privire la creatiile literare, ca textele scrise ce ne-au parvenit au fost precedate de o literatura orala; ca multe din legendele, poemele, imnurile mesopotamiene au fost recitate mai intai si transmise prin viu grai. Proces care a putut dura secole de-a randul si se stie ca la multe popoare mari, cum au fost celtii sau traco-dacii, creatiile literare rituale nu au fost niciodata asternute in scris. Va fi existat poate o interdictie rituala de a scrie asemenea creatii ce aveau un caracter mai mult sau mai putin tainic.

    Dupa ce a fost fixata in scris, literatura Orientului apropiat in general a capatat posibilitatea de a se perfectiona si imbogati considerabil.

    8. Misteriile lui Mithra / Misteriile lui Mithra. De la originea cultului pana la influenta religioasa asupra Imperiului Roman

    Mithra, Sol Invictus, a necesitat trei secole pentru a deveni unul dintre zeii favoriti ai aristocratiei romane si ai curtii imperiale. Misteriile acestui cult s-au propagat de la Est la Vest gratie comertului cu bunuri orientale si sclavi, dar si prin deciziile tactice de extindere a armatei romane. Aceasta religie a magilor si-a demonstrat miezul de adevar tocmai prin larga raspandire a ideilor sale de-a lungul imperiului si integrarea lor in noile valuri religioase: idea de Iad si Ceruri, eficacitatea Misteriilor in curatarea pacatelor si invierea trupului dupa moarte, puterea astrelor asupra omului – toate aceste idei nu erau sortite sa piara odata cu aparitia crestinismului. Practicile sacre ale cultului mithraic au continuat sa existe intretesute in ritualurile sarbatorilor crestine, in obiceiurile populare de pe intregul continent si prin stiinta astrologiei.
     
    In cautarea acestui misterios fir de aur, Cumont desface tesatura istoriei, aratandu-ne cum a ajuns pana la noi, transfigurata, povestea lui Mithra mesitis – „mediatorul” dintre zeul inaccesibil si incognoscibil, domnind in sferele eterice, si omenirea care se lupta si sufera in lumea de jos; Mithra, cel care va cobori din nou pe pamant si ii va readuce pe oameni la viata, ridicandu-i din morminte si unindu-i intr-o mare adunare, pe care Zeul Adevarului o va imparti in „buni” si „rai”.
     
    9 Despre Isis si Osiris / Despre Isis si Osiris - Mitul fundamental si misteriile din religia egipteana
    Redactat in jurul anului 100 d.Hr., tratatul Despre Isis si Osiris este unul dintre cele 78 de texte semnate de Plutarh, pe care, calugarul grec Maximos Planudes, le-a adunat, in secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri si discursuri pe teme etice, politice, religioase, filosofice s.a.). Profund influentat de scrierile lui Platon, imprumutand elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici si epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativa a religiei egiptene: concentrandu-se asupra cultelor si misteriilor lui Osiris, el prezinta in detaliu atat practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul zeitatilor raportat la ciclul anual al vietii pe pamantul binecuvantat de Nil, cat si conceptia egitenilor despre univers.
     
    Chiar daca este una dintre cele mai longevive religii din istoria omenirii – inceputurile ei situandu-se, aproximativ, in mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o data si mai indepartata, in Epoca Predinastica – nu exista nicio relatare detaliata in textele si inscriptiile din piramide care sa contina o prezentare completa a mitului osirian. Iata de ce textul lui Plutarh are o importanta capitala pentru oricine studiaza aceasta cultura. Reunind elemente din traditia egipteana, precum si unele informatii furnizate de autorii care au scris inaintea lui despre Egipt, adunand informatii pretioase, bucata cu bucata, Plutarh reuseste sa reconstituie mitul zeului, asa cum Isis insasi a adunat si a pus laolalta bucatile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l.
     
    10. Misteriile egiptene / Alexandre Moret cerceteaza Textele piramidelor aducand marturii despre ceremoniile sacre din templele Egiptului si argumentand cum influenta lor a traversat timpul: in sanctuarele osiriene se desfasurau atat riturile obisnuite de adorare a zeilor, figuri profund conectate cu natura, cat si ceremonii speciale, Misteriile. Semnificatia lor a fost rezervata mai intai elitelor de preoti si initiati, pentru ca mai tarziu sa devina parte din tesatura culturala a lumii, prin ceremonii populare de strada, alegorii de carnaval si drame liturgice. In limbajul egiptean cuvintele seshtau, „misterii” si akhu, „lucruri sacre, glorioase, folositoare” vorbesc despre rituri, puneri in scena, gesturi, simboluri si imnuri care, inchinate unui zeu sau savarsite in beneficiul unui om, puteau sa il transfigureze pe acesta in fiinta sacra, sakhu. Calatorind intre viata si moarte, luand identitatea lui Osirirs, inarmat cu obiecte si cuvinte magice, omul ajunge intotdeauna invingator, renascand intr-o noua viata.
     
    Din toate aceste celebrari egiptene ale ciclului viata-moarte au ajuns pana la noi gesturi simbolice (legate de sarbatori si ciclicitatea anotimpurilor), expresii asezate in fondul profund arhaic al culturilor, oranduirea celor 12 luni din an si credinte care doar amintesc, subtil, de un mit ar reinvierii al carui sens riscam sa il pierdem, odata cu trecerea timpului, dar dupa care inca ne conducem viata.

    Titluri de la acelasi autor

    Lasa un review

    Campurile marcate cu asterix sunt obligatorii.

    Stocul pentru acest produs este epuizat.

    Daca doriti sa va anuntam cand revine in stoc introduceti adresa dumneavoastra de email.

      Produsul a fost adaugat in cos