Semnale despre Lumea de Dincolo

Dr. Christopher Kerr este medic într-un azil de îngrijiri paliative. Așadar, toți pacienții lui mor. Însă, în fața morții, miile de oameni de care a avut grijă i-au vorbit despre dragoste și har... 

Dincolo de realitățile fizice ale morții există procese nevăzute ce confirmă remarcabil viața. Acestea includ vise care nu seamănă cu niciun vis obișnuit. Descrise ca „mai reale decât realul”, aceste experiențe de sfârșit de viață reînvie relațiile din trecut, evenimentele semnificative și temele legate de dragoste și iertare. Ele restabilesc sensul vieții și marchează trecerea de la suferință la consolare și acceptare.

Bazându-se pe cercetări extinse și pe lucrul cu peste 1 400 de pacienți, dr. Kerr demonstrează că visele și viziunile înainte de moarte sunt evenimente extraordinare ce umanizează procesul muririi și arată că moartea nu înseamnă sfârșitul vieții, ci o transcendere a ei. 

Cartea Semnale despre Lumea de Dincolo contribuie masiv la înțelegerea celui mai mare mister al medicinii și al umanității.

„Experiențele de la finalul vieții sunt centrate pe istoriile personale, pe înțelegerea de sine, pe relații concrete și evenimente singulare. Ele sunt alcătuite din imagini și descrieri succinte care vin din experiențele de viață ale fiecărei persoane mai degrabă decât din preocupări abstracte față de Marele Dincolo. Sunt despre plimbări retrăite în pădure, alături de un părinte iubitor, plimbări cu mașina ori excursii la pescuit cu membri apropiați ai familiei sau conțin detalii aparent insignifiante, precum textura sau culoarea hainelor cuiva drag, senzația botului catifelat al unui cal sau freamătul frunzelor unui plop din curtea din spate a casei copilăriei. Cei dragi demult pierduți se întorc pentru a liniști, răni din trecut sunt vindecate, legături slabe sunt reînnodate, conflicte de‑o viață sunt rezolvate, se ajunge la iertare. “

„Experiențele de la finalul vieții ar trebui să fie admise ca dovezi ale mărturisirii vieții și ale elasticității însuflețitoare a spiritului omenesc care le poartă cu sine. Ele sunt dovada capacității înnăscute, naturale și profund spirituale pentru auto‑susținere și auto‑vindecare, pentru iertare și speranță. Ele ajută la revenirea la un scop la sfârșitul vieții și sprijină revendicarea procesului de a muri drept unul în care pacienții au și ei ceva de zis. Le sunt benefice și celor lăsați în urmă, celor îndoliați, care capătă liniște văzându‑i pe cei dragi că mor împăcați și că lucrurile au fost încheiate.“

„Iată adevăratul paradox al muririi: pacienții sunt adeseori vii emoțional și spiritual, chiar luminați, în ciuda unei deteriorări fizice precipitânde. Vama fizică și psihologică plătită în timp ce mori este de netăgăduit, dar tot ea face ca schimbările emoționale și spirituale care au loc în cadrul experiențelor din preajma morții să fie la limita miraculosului. A face dreptate experiențelor de la finalul vieții înseamnă a da seama de acest paradox, unul în care moartea și murirea transcend declinul fizic și tristețea, cuprinzând trezirea spirituală, frumusețea și iertarea.“