Frica in Occident. Secolele XIV – XVIII. O cetate asediata

Frica in Occident este una dintre cele mai cunoscute lucrari ale istoricului Jean Delumeau, ilustru reprezentant al valului de specialisti in istoria mentalitatilor pe care Scoala franceza l-a produs. Cu un vast camp de observatie – istoric, bineinteles, dar si economic, sociologic, psihanalitic, psihologic si antropologic –, autorul creeaza fresca unei Europe traumatizate de ciuma, razboaie, dispute religioase si permanenta nesiguranta.

Delumeau analizeaza fricile colective ale societatilor occidentale din perioada cuprinsa intre secolele al XIV-lea si al XVIII lea, incercand sa raspunda la o simpla intrebare: cui ii e frica si de ce anume? Este recreata convingator si argumentat atmosfera acestor veacuri in care psihozele colective sunt declansate nu doar de catastrofe, ci si de lucrarea agentilor lui Satan: vrajitorii, evreii, turcii, femeile.

„Jean Delumeau seduce prin eleganta clasica a stilului sau... Cu talent narator a expus clar si captivant subiecte foarte complicate, facandu-ne sa calatorim prin istoria si gandirea omenirii.” (La Croix)

„Opera sa este cu adevarat remarcabila; a fost nevoie de cunostinte vaste si de atat de multa cercetare, incat ne putem intreba cum a putut fi creata de un singur om.” (Libération)

Posibile definitii ale fricii:

Frica si lasitatea nu sunt sinonime.

Frica este „cel mai primejdios dusman“.

Frica este […] deprinderea insusita, intr‑un grup uman, de a reactiona prin teama in fata unei amenintari (reale sau imaginare).

Trei citate reprezentative:

Frica este ambigua. Inerenta naturii noastre, ea este o pavaza esentiala, o garantie impotriva primejdiilor, un reflex indispensabil permitand organismului sa scape provizoriu de moarte. „Fara frica, nicio specie n‑ar fi supravietuit.“ Dar cand depaseste doza suportabila, ea devine patologica si creeaza blocaje. Se poate muri de frica sau ramane cel putin paralizat.

[…] medicina de pe vremuri considera ca descurajarea morala si frica predispun la molipsire. Numeroase lucrari savante aparute intre secolele al XVI‑lea si al XVIII‑lea sunt de acord cu acest punct de vedere.

Era in firea lucrurilor ca o epoca atat de infricosata de Judecata de Apoi, de diavol si de acolitii lui sa dea o noua dimensiune fricii milenare provocate de cel de‑al „doilea sex“.

Jean Delumeau este considerat un reprezentant ilustru al Scolii Analelor, cea care a incercat sa inlocuiasca viziunea „istorizanta” a istoriei (studiu exclusiv al documentelor si al evenimentelor, punand accent pe faptele politice, diplomatice si militare in detrimentul celor economice, sociale si culturale), cu o viziune „traita” (investigarea evenimentului pe durate lungi, in sinteze ample, punerea lui in context).

Noile procedee de investigare ale acestei viziuni includ relatia istoriei cu geografia (Occidentul catolic si protestant), cu etnografia (mituri, legende, superstitii) si cu lingvistica (analiza limbajului colectiv). Asa se ajunge la numitorul comun al celor trei secole de istorie ilustrate in lucrarea de fata: frica. Iar frica (de mare, de noapte, de eclipse, de strigoi si vampiri, de ciuma, de fisc, de femeie, de evrei, de diavol etc.) declanseaza reactii bizare sau infricosatoare, ca profanari de morminte, prigoana evreilor, arderea pe rug a ereticilor sau vanatoarea de vrajitoare.

Toate aceste frici si consecintele lor sunt prezentate si analizate in amanunt, in dorinta de a recrea convingator un spirit al epocii fara pretentia, autorul insusi o spune, de a detine exclusivitatea interpretarii acelor timpuri.

Se stie ca in istoria omenirii, epoca Evului Mediu a fost dominata de frica de vrajitoare impotriva carora s-a dus o adevarata vanatoare pentru motive care astazi nu mai par „pacate de moarte”: „culesul ierburilor in noaptea Sfantului Ion, descantatul pentru a ingriji bolnavi, vindecarea cu rachita a madularelor zdrobite […] ingrijirea unui dinte cu un cui etc.”