Nadia si securitatea

Autorul bestsellerului national, Maria Tanase. Artista, omul, legenda, revine dupa doi ani de documentare cu o noua carte de istorie care va captiva pasionatii genului. In 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia a devenit simbolul perfectiunii in gimnastica. Din admiratie, despre ea s-au scris scenarii de filme artistice si documentare, biografii, romane si chiar carti pentru copii. Dar despre Nadia, devenita parte a avutiei nationale a Romaniei socialiste, se mai scria in penumbra, iar „admiratorii” sai, care adunau material documentar pentru un roman straniu, in parte de groaza, in parte politic, erau cei din lumea sa: antrenorii, oficialii federali, medicii, asistentele, coechipierii... Cu totii ii urmareau orice miscare, orice vorba si orice gand si impletisera, la cererea politiei politice de atunci, infricosatoarea Securitate, o plasa nevazuta din care marea sportiva a reusit sa scape abia in toamna lui 1989. Acum, dupa zeci de ani, studiind aceste dosare pana nu de mult secrete, Stejarel Olaru a construit o carte de istorie, insa una ca un roman, in parte de groaza, in parte politic.                                                                                                                                                                                                                                                                  Cartea lui Stejarel Olaru nu este doar o biografie traditionala. Contextul si imprejurarile in care Nadia Comaneci a crescut si s-a format, familia, gimnastele din generația sa, antrenorii, si mai ales puzderia de informatori, securisti si decidenti politici, care au tesut o incalcita plasa de relatii in jurul ei menita sa o tina captiva in mod irevocabil, toate acestea sunt scoase la iveala de autor. In drumul spre glorie, Nadia a trecut prin stari diferite. Cand insingurata si aproape de abandon, cand disperata si supusa, adesea neinteleasa si folosita, dar mereu perseverenta, ambitioasa, visand cu indarjire sa atinga perfectiunea. Si a atins-o. - AURORA LIICEANU

Fragment din carte:

" Sovieticii se puteau lauda cu Iuri Gagarin, primul om care a ajuns in spatiu, americanii se mandreau cu Neil Armstrong, primul om care a pasit pe Luna, iar romanii o aveau pe Nadia, mica eroina a unei intregi natiuni, dar indragita pe mai multe meridiane ale globului. Fiind prea tanara, sportiva nu avea cum sa realizeze atunci profundele efecte pe termen lung ale evolutiei ei. Nu putea sa inteleaga nici cat de mult a captivat lumea, cat de celebra devenise peste noapte. "N-au existat aparitii televizate in emisiunile lui David Letterman  sau Oprah Winfrey. N-am pozat pentru vreo coperta de revista. Nu mi-au navalit pe usa impresarri de la IMG si CAA. Nici macar n-au batut la usa.Am venit, am castigat, am adus glorie tarii si am iesit din scena cu autobuzul, nu cu limuzina.", isi amintea gimnasta, dar nu ne indoimca toate acestea ar fi fost posibile, caci era dorita de oricce institutie media importanta a lumii, daca cei care conduceau delegatia Romaniei si sotii Karolyi n-ar fi izolat-o pe durata competitiei de la Montreal, cu exceptia momentelor in care a participat la conferinta de presa.

Sportiva insa a fost asteptata cu nerabdare acasa, caci intreaga tara a vrut sa sarbatoreasca succesul de la Montreal. In dupa-amiaza zilei de 27 iulie 1976, cand lotul de gimnastica a aterizat pe aeroportul Otopeni, mii de romani venisera s-o intampine. Intr-o tara in care adunarile erau permise doar cu ocazia evenimentelor politice agreate de regimul comunist, o astfel de primire fastuoasa nu era in firea lucruilor. Insa regimul comunist nu a incercat sa o opreasca , dimpotriva, a incurajat-o. Nicolae Ceausecu a fost chiar incantat de nenumaratele felicitari pe care le-a primit pentru succesul Nadiei. Comaneci si al echipei Romaniei. In acel moment, nu se simtea in vreun fel amenintat de popularitatea unei gimnaste de doaar 14 ani, mai ales ca el insusi urma sa culeaga roadele activitatii sale atat in plan politic, cat si personal.

"Am vazut o multime de romani, cred ca sapte mii de romani, care asteptau la aeroport. Mi-aduc aminte ca mi s-a spus sa punem medaliile la gat, sa coboram pe scara avionului, eu am iesit si cand am vazut atata lume am intrat inapoi in avion ca m-am speriat, n-am stiut de ce au venit", povestea Nadia, amintindu-si cat de emotionata a fost in acele momente. Purtand cele cinci medalii la gat, doua genti de voiaj, cate una pe fiecare umar, si un buchet de flori in mana, a coborat din avion si a deschis cu timiditate drumul colegelor ei prin multimea de oameni care ii inconjura. Urari de bun venit acasa au fost scrise si pe pancartele desfasurate ici-colo, printre oameni, confectionate de autoritati pentru a putea fi vazute in imaginile televizate. Dragostea si entuziasmul publicului nu erau regizat, dar decorul avea nevoie de amprenta propagandei regimului, caci peunele statea scris " Bravo, Nadia! Tot inainte! ", preluandu-se lozinca pionierilor, in  timp ce altele erau explicite: " Multumim din inima partidului pentru minunatele conditii create miscarii sportive din tara noastra"