
Biblia Sacra Vulgata
99.90 Lei
Preluare comenzi:
0723.193.019
Transport gratuit pentru comenzi peste 199 lei
Descriere
Biblia Sacra Vulgata Vol. VII – Evangheliile, Faptele Apostolilor
Alcătuită de Sfântul Ieronim la sfârşitul secolului al IV-lea, Vulgata a fost Biblia Occidentului pentru mai bine de un mileniu, reuşind să ofere repere culturale, lingvistice, civilizaţionale din Antichitate până astăzi.
Ediţia de faţă este prima ediţie bilingvă a textului biblic în cultura română, precum şi prima traducere modernă a Bibliei latine. Cele opt volume din care va fi alcătuită seria Biblia Sacra Vulgata cuprind, pe lângă textul original şi traducerea în limba română, bogate note de subsol (exegetice, filologice, de realia, explicaţii care să-i înlesnească cititorului modern înţelegerea textului), iar fiecare carte biblică este precedată de o introducere; de asemenea, fiecare volum conţine un glosar de nume proprii şi termeni biblici.
Prezentul volum, al VII-lea din serie, cuprinde Evangheliile şi Faptele Apostolilor.
Traducere în limba română, note, introduceri şi glosar de Wilhelm Tauwinkl, Pr. Policarp (Dionisie-Constantin) Pîrvuloiu, Iuliana-Sica Şuştea, Smaranda Diana Scriitoru, Daniel Batovici, Iulia Cojocariu
Ediţie bilingvă îngrijită de Adrian Muraru şi Wilhelm Tauwinkl
Textul latin este preluat din: Biblia Sacra Iuxta Vulgatam Versionem, fünfte, verbesserte Auflage, hg. v. Roger Gryson, © 2007 Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart
Referenţi ştiinţifici: Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Ioana Munteanu
Carti de acelasi autor
Vizualizate Recent
Alti clienti au mai cumparat
Opinii clienți
Fii primul care își spune părerea.