
Impreuna cu el
- - 20%
55.00 Lei
44.00 Lei
Economisesti 11.00 Lei
Transport gratuit pentru comenzi peste 199 lei
Descriere
Jesse Ward se intoarce intr-un nou roman din seria Amantul, bestseller Sunday Times si New York Times!
Cand Ava isi revine, cosmarul continua. Acum, Jesse nu mai este decat un strain pentru ea.
Lui Jesse „Stapanul“ Ward ii merge bine. De fapt, perfect. Este tot fermecator, e in forma buna si inca reuseste, cu o singura privire, sa aprinda dorinta nestavilita in sotia lui, Ava. Controleaza totul, exact cum ii place.
Insa lumea perfecta a lui Jesse se destrama cand Ava are un accident si ajunge in spital, cu o rana grava la cap. Distrus si furios, Jesse are sentimentul ca toata viata ii atarna de un fir de par, pentru ca nu poate supravietui fara dragostea sotiei lui. Iar cand Ava isi revine, nu-si poate aminti ultimii 16 ani din viata. Adica toti anii petrecuti impreuna cu el.
Iar Jesse trebuie sa faca orice e nevoie ca s-o ajute sa-si recupereze amintirile… si sa se indragosteasca din nou nebuneste de el.
RECOMANDARI:
„Emotia pura si vulnerabilitatea te lasa fara suflare.“ - RT BOOK REVIEWS
„O poveste realista, erotica, emotionala si cat se poate de britanica, cea mai noua din seria Amantul, care urmeaza sa devina serial de televiziune.“ - LIBRARY JOURNAL
„Jodi Ellen Malpas a rasturnat conventiile genului romance cu Jesse «Stapanul» Ward, un erou care refuza sa se supuna normelor sociale. In cele din urma, dorinta lor a fost implinita.“ - LIBRARY JOURNAL
„Fanii devotati ai Avei si ai lui Jesse vor devora nerabdatori fiecare cuvant din aceasta carte!“ - HARLEQUIN JUNKIE
Jodi Ellen Malpas a urcat pana pe primul loc in topul celor mai bine vanduti autori New York Times, iar sapte dintre romanele sale au devenit bestselleruri New York Times, Sunday Times si internationale. Cartile ei au fost publicate in peste 23 de limbi.
Carti de acelasi autor
Fragment din carte:
Ritmul picioarelor pe banda de alergare e constant și liniștitor. De pe iPhone se aude melodia „Believer“ a trupei Imagine Dragons, dar e înăbușită de pulsul ce‑mi zvâcnește în urechi. Bătăile inimii îmi spun că sunt în viață. Nu că ar mai trebui să alerg până nu‑mi mai simt picioarele ca să ajung aici.
Măresc ritmul și încep să gâfâi, iar alergarea mi se transformă în sprint. Transpirația mi se prelinge pe pieptul gol. Mă uit la ceasul din sala de sport, privind cum limba mare se mișcă lent în jurul cadranului. Încă două minute. Păstrează ritmul încă două minute.
Totuși, când s‑a scurs și timpul, aparatul începe brusc să încetinească, dar picioarele mele n‑o fac. Apăs din nou butonul PLUS ca să măresc din nou ritmul, căci egoul meu nu vrea încă să renunțe. Încă un kilometru jumate. Cresc volumul și sprintez încă puțin, expirând constant pe nas și ștergându‑mi apăsat sudoarea ce‑mi curge pe frunte. Mă uit la ecranul benzii și observ distanța străbătută. 20 de kilometri. Gata.
Apăs butonul cu pumnul și las mașinăria să mă poarte într‑o aler‑gare ușoară. Îmi scot căștile din urechi și‑mi șterg fața umedă cu tricoul.
— Te‑ai mișcat mai repede ieri, nenorocit încăpățânat.
Mă opresc și mă prind de mânerele aparatului, lăsând capul încet și încercând să‑mi regăsesc suflul.
— Du‑te dracului! reușesc să șuier, întorcându‑mă cu fața înspreunul dintre cei mai vechi prieteni ai mei.
Rânjetul lui John, care‑i dezvăluie în întregime dintele de aur, mă face să‑mi doresc să‑i trag una și să i‑l scot. El se hlizește, răgușit și bubuitor, aruncându‑mi un prosop în piept.
— Tot nu te‑ai împăcat cu ideea?
Cobor de pe bandă, îmi șterg pieptul ud și‑i arunc prosopul îndărăt.
— Habar n‑am ce tot zici acolo.
Mint. Știu exact la ce se referă nenorocitul și m‑am săturat să mi se tot aducă aminte. Nu știu cum s‑a întâmplat — cum a trecut timpul. Pentru că, Doamne‑ajută, în weekendul ăsta împlinesc 50 de ani. Cincizeci de ani, în mama mă‑sii! De câte ori mă gândesc la asta, simt cum egoul meu mai primește o lovitură.
Mă duc spre dozatorul de apă, cu John după mine.
— Ți se potrivește vârsta asta.
Îmi dau ochii peste cap și vâr un pahar sub robinet.
— Voiai ceva?
Din spate se aude un alt hohot ușor, iar eu dau apa pe gât și mă‑ntorc cu fața la cretinul ăsta încrezut. Nu știu de ce se împăunează. John mai are puțin și face 60 de ani, deși n‑ai spune. Încă e în formă bună, deși n‑o să‑i spun niciodată așa ceva.
— Noile aparate cu greutăți ajung mai târziu.
— Ești bun să te ocupi tu de ele? îl întreb, umplând din nou paharul.
— Nicio problemă.
— Mulțumesc.
Mă uit în sala de sport a clubului al cărui proprietar sunt, la acest spațiu viu, cu muzică, sudoare și inimi care bat rapid. Melodia „Daylight“ a celor de la Disciples bubuie, adrenalina curge în valuri și se aud strigăte de încurajare. Se pare că, la urma urmelor, mi‑a lipsit să am un club al meu. Așa că am deschis un club nou, deloc secret, dar tot destul de exclusivist. JW’s Fitness & Spa a devenit din ce în ce mai cunoscut de la deschiderea sa, cu șase ani în urmă.
— Unde e Ava?
John îmi ia paharul gol din mână și‑l aruncă la coșul de gunoi, după care se‑ndepărtează.
— În birou.
În birou? Zâmbesc larg, străbătând sala. Pulsul mi se accelerează din nou, doar că de data asta îl simt în pantaloni.
Grăbesc pasul, dau buzna în birou cu un plan bine pus la punct… dar mă opresc brusc când constat că Ava nu e acolo. Mă încrunt la locul gol și‑mi scot telefonul din buzunar, sunând‑o în timp ce mă‑ndrept spre locul ei.
— Hei, răspunde ea, un pic exasperată.
Nu‑ntreb de ce. În momentul ăsta, nu mă prea interesează.
— Unde ești? întreb, lăsându‑mă pe scaunul ei.
— La spa.
— Ai trei secunde la dispoziție să‑ți muți fundul în biroul tău, îi zic, zâmbind când o aud gemând.
— Sunt în celălalt capăt al clubului.
Ridic din umeri.
— Trei, șoptesc, întinzându‑mi picioarele sub birou și lăsându‑mă relaxat pe spate.
— Jesse, încerc să rezolv o neînțelegere între angajați.
— Nu‑mi pasă. Doi.
— Ah, pentru numele lui Dumnezeu!
Scrâșnesc iritat din dinți.
— O să plătești pentru asta. Unu.
Îi aud zgomotul pașilor grăbiți pe scări și zâmbesc victorios.
— Tic‑tac, zic lejer și îmi așez cu mâna penisul erect.
— Suntem la muncă.
Mă strâmb.
— Oriunde, oricând.
Știe asta.
— Ești foarte autoritar, Jesse Ward.
Răgușeala din vocea ei mă forțează să inspir, profund și controlat.
Da, uneori tot fuge de mine, dar alteori vine fugind. Ca acum. Când știe că am chef de... și o aștept în birou.
Îmi îndrept privirea spre ușă și simt străbătându‑mă un val de energie. Haide, iubito. O aud apropiindu‑se în goană pe coridor și, brusc, ușa se deschide.
Și iat‑o. Superba mea soție. Nu s‑a schimbat deloc din ziua în care am cunoscut‑o. Sexy. Frumoasă. Combinația perfectă între eleganță și tupeu.
— Zero, iubito, murmur eu, încheind convorbirea și aruncându‑mi telefonul pe birou.
Un fior bine cunoscut mi se strecoară pe șira spinării. Zâmbesc, privind‑o în amănunt. Se sprijină cu mâna de cadrul ușii, mușcându‑și buza, cu ochii plini de încântare. Încântare că mă vede pe mine. Soțul ei.
Bărbatul pe care‑l iubește.
— Ai avut o zi bună? întreabă ea.
— Acum e și mai bună, recunosc eu. Ai de gând s‑o îmbunătățești și mai mult?
Privirea ei lacomă mă absoarbe. Îmi place la nebunie. Îmi place că nu‑și poate stăpâni pornirea de a mă sorbi din priviri. Da, fac 50 de ani în weekendul acesta. Și ce dacă? Încă mă descurc. Dintr‑odată mă simt zeul care crede ea că sunt. Zeul care știu că sunt.
— Deci? insist eu.
Știe că există un singur răspuns corect la această întrebare. Ridică din umeri, rămânând impasibilă. Ce mai pierdere de timp. Pentru amândoi.
— Nu te juca, domniță, cu mine.
— Îți plac jocurile noastre.
— Dar cel mai mult îmi place să mă‑nfig până la capăt în tine.
Îmi cobor picioarele de pe birou și mă ridic.
— Irosești timp prețios. Vino‑ncoace.
— Vino să mă prinzi.
Închide ușa în urma ei și o încuie, în timp ce eu vin spre ea. Privirile îi sunt din ce în ce mai aprinse, cu fiecare pas pe care‑l fac. Trupul i se încordează, pregătit de atacul meu. Fiecare terminație din mine e vie și urlă după ea. O arunc peste umăr și mă‑ntorc spre birou.
Lasa un review