Arta bucuriei

„Un imn al senzualitatii si al inteligentei subversive.“ Andre Clavel, L’EXPRESS

„O mai vad si azi pe Goliarda urcand dimineata scarile mansardei cu un ibric de ceai si nelipsitele ei tigari, imi amintesc perfect cum cobora cateva ceasuri mai tarziu intr-o stare de jale fericita, uneori chiar plangea incetisor. Parea ca iese lent la lumina dintr-un put abisal, in fundul caruia vietuia colonia ei de fantome, numeroasele personaje ale acestui roman. Care erau in buna parte ea insasi, cu intamplari ce apartinusera altora. Goliarda nu se recunostea prea mult in Modesta — la urma urmei, Arta bucuriei nu e un roman autobiografic —, raspundea usor tulburata ca Modesta e mai buna decat ea, semn ca Modesta poate fi chiar ea, dar amestecata si cu Beatrice, Carlo, Bambu, Nina, Mattia si chiar cu bunica Gaia.” Angelo Pelleegrino

„Cartea Goliardei este roman politist, roman libertin, socialist, feminist, roman al anilor ’68, este tot – tot ce e mai bun din secolul XX.“ Adele Cambria, L’UNITA

„Romanul acesta poate fi citit ca text-companion, scris din perspectiva celor umili, al celebrului roman al lui Lampedusa, Ghepardul.“ KIRKUS REVIEWS

„In Arta bucuriei, Goliarda Sapienza se abandoneaza in bratele incapatanatei sale eroine, insotind-o intr-o calatorie plina de aventuri, intr-o lubrica trecere in revista a secolului XX, de la 1900 si pana in epoca avioanelor cu reactie.“ THE BARNES & NOBLE REVIEW

„Totul in acest roman este extraordinar, incepand cu titlul... Un roman febril si inteligent, foarte concret, foarte vizual, erotic si familial, psihologic si politic… Mai mult decat un eveniment literar, unul existential.“ LE NOUVEL OBSERVATEUR

Goliarda Sapienza (1924-1996) s-a nascut in orasul sicilian Catania, intr-o familie de orientare antifascista. La 16 ani, s-a mutat la Roma pentru a studia la Academia de Arte Dramatice, iar in anii 1940-1950 a fost actrita de film si de teatru. A lucrat, printre altii, cu Luchino Visconti si Francesco Maselli. Printre romanele publicate de Goliarda Sapienza se numara Lettera aperta (1967), Il filo di mezzogiorno (1969) si Io, Jean Gabin (2010). Cel mai important roman al sau, Arta bucuriei, a ramas nepublicat pana dupa moartea autoarei.