Valeriu Popa, indrumator al cunoasterii prin stiinta si credinta

Valeriu Popa: Cum fac? Eu nu fac nimic. Sunt un semen și un contemporan de-al vostru care a învățat de la Natură și de la Divinitate niște lucruri pe care vi le transmit, mai departe, vouă. Sunt doar un constatator, un inițiator și un îndrumător. Mi-am pus mâna pe tine și tu îți spui prin mine ce afecțiuni ai, de ce le ai și ce poți face ca să te însănătoșești. Unele lucruri pe care ți le spun nici nu le cunoști despre tine, dar acea parte din tine care te conduce, îngerul tău păzitor, știe despre afecțiunea pe care o ai. Iar el mi-a spus mie, pe o cale încă necunoscută, și eu ți-am transmis ție. Eu nu ghicesc nimic. La fel se întâmplă când am în fața ochilor fotografia celui pe care îl diagnostichez. Este o legătură între mine și cel din poză. Cum fac? Se va explica științific în anii care urmează.

Dar să revenim la sănătate. Ține minte un sfat. Dacă nu poți mânca împreună cu familia în armonie și în liniște, mai bine mănâncă singură.
M.: De ce?
V.P.: Pentru că atunci când vă adunați la masă pot începe tot felul de discuții: ba că a luat copilul o notă proastă, ba că ai fost plecată undeva și nu ai spus, ba că nu aveți bani pentru nu știu ce etc. Și atunci mănânci cu noduri. Ce se întâmplă? Te enervezi în timpul mesei, iar creierul digestiv care se găsește în zona plexului solar nu mai furnizează elementele corespunzătoare nevoilor digestive transmise de sistemul papilelor gustative pentru o digestie corectă, completă. În popor se zice: „Nu mânca când ești supărat, că mănânci pietroaie”.
M.: Și nici să gătesc nu e bine?
V.P.: Să nu gătești când ești supărată sau când ai ”ciclu”, că otrăvești mâncarea.
M.: Cum așa?
V.P.: Fiindcă din mâinile noastre curge o energie care, atunci când ești enervată, supărată, se transmite și în mâncarea pe care o pregătești. Să dau un exemplu. Ești în pădure și pui mâna pe o creangă, o rupi și o arunci. Vine un animal, o miroase și fuge. Deci în creanga aceea a rămas de la om o vibrație pe care animalul a perceput-o sub forma mirosului și a fugit. În prezent acest fenomen este evidențiat științific. Uite aici două fotografii Kirlian ale mâinii mele: una făcută înainte de transferul de energie și cealaltă după. Vezi ce diferență e?
M.: Da, văd. În poza făcută după transferul de energie, sunt zone goale, fără energie.
V.P.: Deci, e clar. Transferul de energie există. Se face voluntar sau involuntar. De sănătatea fizică și psihică a individului depinde calitatea energiei eliberate prin mâini, și nu numai în acest fel. Tot pe baza transferului de energie au loc și fenomenele pozitive ori negative. Poți face o rugăciune pentru cineva și astfel să-l ajuți. Poți face și vrăji și astfel să-l dezechilibrezi. Dar la cine prind aceste vrăji? La cei care nu au apărare energetică, nu sunt protejați. În special la cei bolnavi, răi, care urăsc, au o viață dezorganizată. Ei nu au protecția lui Dumnezeu.
„Mama: Eu, dacă nu dorm după-amiaza, nu sunt bună de nimic.
V.P.: Dumneavoastră aveți bila leneșă, sistemul biliar este dereglat. Cei care suferă cu bila și ficatul, au tendința de a dormi mai mult, chiar și după-amiaza. Un om cu afecțiuni hepato-biliare e obligat să doarmă cam două ore după-amiaza ca să-și refacă forțele. De asemenea, sunt și modalități de descărcare pentru tot felul de stresuri și energii negative acumulate în timpul zilei. Pe unii îi apucă somnul pe la 11-12 și până nu dorm 15-20 de minute nu sunt buni de nimic. Alții dorm pe la 4-5 după-amiaza. Ca să evităm acest fenomen e necesar să ne culcăm seara pe la ora 8-9, nu mai târziu. Un corp, cu cât este mai intoxicat, cu atât are nevoie de mai multe ore de somn pentru a se reîncărca cu energia necesară viețuirii. E ca o sită înfundată prin care combustibilul nu mai ajunge la motor ca să genereze energie. Prin post, corpul se descarcă de elementele toxice, devine mai curat și astfel se încarcă mai ușor și mai repede cu energia necesară, persoana respectivă având nevoie doar de 5-6 ore de somn pe noapte.(…)

Valeriu Popa: De murit, nu se moare în post. Dar unii mor în perioada de revenire de după post sau mai târziu, pentru că uită că sunt bolnavi și animalul din ei este mai puternic decât rațiunea.                      
Unei doamne care era în perioada de revenire, i-am dat la un moment dat să mănânce toată ziua 7 linguri de orez fierte într-un litru de apă. Se consumă pe parcursul întregii zile, mestecându-se temeinic, până la 100 de ori fiecare îmbucătură. Mă sună pe la prânz că îi este rău. Mâncase aproape tot orezul odată. I-am zis: „Du-te și fă imediat o clismă și pune comprese cu apă rece pe abdomen”.  Mă sună iar peste o oră: „Am scăpat, nu mai am nimic”.

Valeriu Popa: Dacă aveți discuții contradictorii care devin tensionate, opriți-vă, nu vă certați. Îndepărtați-vă spunând în gând: „Doamne, iartă-l, că atâta știe și atâta poate el să înțeleagă” – în cazul în care aveți dreptate. Dacă apar certuri în familie sau discuții între prieteni, nu le amplificați. Luați-vă, câți sunteți în familie, 2-4 inși, fiecare câte o iconiță cu Mântuitorul ori cu Maica Domnului și țineți-o la îndemână. Când apar discuții, iei iconița, te uiți la ea și spui: „Doamne, iartă-l, Doamne iart-o”… și atât. Și dacă mai vorbește, numai în detrimentul lui o face, iar tu, dacă mai stărui în discuție, îți faci singur rău. Când ai pus mâna pe icoană, să înghețe tot ce e rău în tine, în gândire, în manifestare, în ceea ce spui și în tot ceea ce faci. Procedând așa, te liniștești psihic, te calmezi și nu accentuezi boala.

Valeriu Popa: Ai fost operată.
G.: Am avut o piatră la colecist, cam cât o măslină, un an și jumătate nu am știut ce am, apoi, când am aflat, m-am operat.
V.P.: Când ai făcut operația?
G.: Acum 2 ani.
V.P.: Dar la sânul stâng ai făcut ceva?
G.: Nu.
V.P.: Știi ce ai?
G.: Nu.
V.P.: Ai niște înțepături în preajma ciclului?
G.: Da, înainte de ciclu am dureri.
V.P.: Ovarul drept, ai făcut pentru el ceva?
G.: Nu.
V.P.: Știi că ai anexită?
G.: Nu știu, nu mi-a zis nici un doctor. Ba chiar am fost liniștită că nu am nici un fel de probleme.
V.P.: Ai și o ruptură pe colul uterin.
G.: Da, asta știu.
V.P.: Ai ovarul drept prins, sânul stâng cu probleme.
G.: Și ce să fac?
V.P.: Poți să te cerți cu tine, să ierți ce urăști de moarte? Începând cu propria persoană?
G.: Să iert?
V.P.: Da.
G.: Pot.
V.P.: Să-i ierți pe toți cei pe care ești supărată. N-ai altă cale, să știi.
G.: Da…
V.P.: Pentru că trăirea asta în neiertare te omoară. Zici: „Doamne, gata, de acum eu sunt nebună, eu vă pup!”
G.: Bine…
V.P.: Că tu din nimic faci ceartă. Din nimic ieși cu scandal. Din nimic ești cu focul aprins. Lasă deoparte. Când simți că te enervezi, imită căscatul, până caști    de-adevăratelea. Și te liniștești.
G.: Așa o să fac.
V.P.: Fii atentă că ai avut o căzătură pe coloana vertebrală, la o vârstă mai timpurie; la baza coloanei, acolo ai probleme.
G.: Da, așa este. Și mă doare foarte tare. Dar nu-mi aduc aminte când am căzut.
V.P.: Erai foarte mică. Ai căzut așa, în fund. Și mai e ceva. Coccisul tău e îndoit nițel. Pentru că la evacuare ai niște dureri.
G.: Niște dureri, exact. Fantastic. Cum ați putut ști toate astea? Chiar și temperamentul mi l-ați ghicit.
V.P.: Eu nu am ghicit nimic. Când am pus mâna pe tine, tu mi-ai spus ce ai dreptul să-ți spui prin mine.
[Deși modalitatea de citire este diferită, principiul este același și la alți dăruiți, care l-au mărturisit cu modestie, precum părintele Arsenie Boca: „Eu nu vă spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun.” (Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca – O viață închinată schimbării vieții noastre) (n.a.)]
V.P.: Și mai ai. La 16 ani ai avut probleme cu plămânii, la 29-30 de ani ai avut o insuficiență respiratorie, de aceea te blochezi atunci când te enervezi.
G.: Da, exact, mă sufoc.
V.P.: Ai o tahicardie destul de puternică, inimioara o ia razna. Când te enervezi, ți se întâmplă să leșini. Ai voință?
G.: Mai tocită, dar mai am.
V.P.: Bine, uite aici ai ce trebuie să mănânci și să-ți faci sucurile pe care ți le dau.


A.C.: Cum  să fiu o mamă bună?
Valeriu Popa: E o artă să fii mamă. Și deocamdată nu știi să fii mamă. Au trecut anii peste tine, ai vrut să fii mamă, dar nu ai învățat mare lucru. Tu ai o mamă rea, care nu știe să te îndrume. Știi asta, da?
Dar ai și o stare de frică. Ți-e frică să nu pățească ceva copilul, ți-e frică de tot ce-ți amintește de moarte. Acest fenomen natural și firesc te îngrozește. De ce? Pentru că te încăpățânezi să rămâi ignorantă. Vrei să trăiești ca și cum această lege firească a naturii n-ar exista. Dar nu te poți minți la infinit, însă nici nu vrei să te eliberezi de frică.
A.C.: Cum?
V.P.: Prin cunoaștere. Noi avem frică de ceea ce nu cunoaștem. Dacă nu știi să înoți și ești cu soțul cu barca pe lac și se fac valuri, barca se mișcă, mai să se răstoarne, și atunci ți-e frică să nu cazi în apă, că nu știi să înoți. Dar dacă ai învățat să înoți nu ți-e frică, cazi în apă și ajungi la mal, nu e nici o problemă, doar că ți-ai udat hainele.
Deci, dacă ai această frică, poți scăpa de ea; începi studiul fenomenului științific și, încet, încet, ai să înțelegi că moartea, așa cum o crezi tu acum, nici nu există. Este doar o desprindere a noastră de trup, de haina asta pe care o numim corp uman. Ce se întâmplă cu noi după ce murim, adică după ce dezbrăcăm această haină, da, este o întrebare. Mai citești, mai discuți cu alții și apoi, documentată, vii și stăm de vorbă.
Dar până atunci, învață să asculți. Că deși taci, mintea ta turuie încontinuu; nici acum nu mă asculți în totalitate, tot îmi răspunzi în gând și pierzi din ideile pe care ți le transmit. Atunci când tu pui o întrebare, nu mai ești atentă la ideea interlocutorului și cauți să formulezi tu idei. Și atunci rupi lanțul logic al ideilor comunicate de interlocutor și nu mai înțelegi ce a vrut să spună. Mereu vorbești tu, mereu încerci să îți afirmi dreptatea ta. Și așa pierzi șansa de a afla ceva nou, care te poate ajuta, te poate scoate din impas.

Valeriu Popa: Duminica te duci să fii părtaș la liturghie, îi mulțumești lui Dumnezeu, te rogi împreună cu semenii tăi să ai o trăire religioasă curată și profundă. Comportamentul credincioșilor în biserică ține de educația acestora și de autoritatea preotului. Când acest comportament lasă de dorit, ia această situație ca pe o probă de răbdare și smerenie, ca pe un exercițiu de concentrare a atenției la rugăciune și la cuvântul Mântuitorului și nu la zumzetul din jurul tău. De tine depinde.
Dacă vrei să te reculegi și să te rogi în liniște, poți intra în biserică și când nu sunt slujbe. Și dacă reușești să te rogi mai mult, fără să adormi, poți avea surpriza experimentării ieșirii din corp. Dacă ți se va întâmpla, mai vii pe aici și stăm de vorbă.
B.: Deci, ca să mă rog mai bine trebuie să fiu singur în biserică?
V.P.: O rugăciune, dacă vrei, o poți face și acasă, și pe drum, dar ea este foarte puternică când se face colectiv, pentru că rugăciunea ta se unește atunci cu a altora și penetrează straturile grosiere care înconjoară Pământul, ajungând în zonele cu vibrații fine, diafane, acolo unde ființele de lumină le primesc și, în numele iubirii Mântuitorului nostru, caută să ne ajute.
B.: Da, dar eu pot merge în biserică și după slujbă, să mă rog, iar rugăciunea mea se poate uni cu a acelora de dinaintea mea…
V.P.: Aceea o faci pentru liniștea ta, pentru interesul tău, dar biserica înseamnă și a fi împreună, chiar dacă uneori nu este prea comod pentru tine. A nu fi împreună, oare nu înseamnă din partea ta mândrie, superioritate față de semenii tăi? Or, dacă vorbim de superioritate în sens creștin, înseamnă că deși cunoști și poți mai mult, din iubire pentru semeni renunți la liniștea ta, la confortul tău și stai alături de ei, ajutându-i cât poți, chiar dacă aceștia (unii, nu toți), după ce i-ai ajutat, te înjură, te vorbesc de rău sau chiar îți fac rău.

L.: Nu-i de-ajuns că sunt bolnavă, că o ducem și așa greu, să mai vină și altele?!
Valeriu Popa: În momentul când apare o boală, noi nu trebuie să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu pentru suferința noastră, ci să ne rugăm pentru întărirea noastră, să ne ducem crucea până la capăt. Căci dacă dumneavoastră nu erați bolnavă, vă trăiați mai departe viața în comoditățile de zi cu zi, egoistă, nesimțitoare la viața și suferința din jur. Acum ați început căutarea, a apărut nevoia de înțelegere, vreți să citiți, veniți la mine, mergeți în altă parte, la altcineva, nu contează, vreți să vă schimbați. Acceptați că ceva în viața dumneavoastră nu e în regulă și doriți o transformare profundă. Or această minune intervenită în viața și voința dumneavoastră a făcut-o numai suferința. Prin suferință, legătura între fizic și psihic, partea sufletească, este slăbită și apar preocupări ce țin mai mult de nevoile sufletești și mai puțin de partea materială.

Valeriu Popa: Gura lumii numai pământul o astupă. De asculți de-a lumii gură, treabă bună n-ai să faci. Fă mai bine ce-ți dictează interiorul, fără să te ridici pe mormintele altora.

O doamnă relatează:
- Dumnezeu așa a vrut, să mă întâlnesc cu domnul inginer Valeriu Popa, într-o perioadă a vieții mele când era să mor. Acum am 74 de ani. Cu 7 ani în urmă trebuia să mă operez de nodul tiroidian. De ce a apărut această boală? Se presupune că din cauza Cernobâlului.
Valeriu Popa, care era de față la relatarea doamnei, o întrerupe:
- Greșeală. Țineți minte! O exprimare din care rezultă că altcineva e vinovat pentru ceea ce ni se întâmplă nouă. Sunt mulți oameni care au trecut prin acea perioadă și nu s-au îmbolnăvit. De ce? Cei care au fost expuși în acea perioadă și aveau un grad ridicat de intoxicare a sângelui au manifestat predispoziție la îmbolnăviri. Vă rog să țineți minte: nu mai dați vina pe altcineva pentru suferințele proprii.  Doar voi sunteți cauza  propriilor dureri.

„În momentele cele mai grele, Valeriu Popa a fost prezent în viața mea cu sfaturi, cu susținere, cu încurajări. (…) În asemenea situații, cuvântul unui Maestru e mai puternic decât lumea toată. (…) Trăiam, respiram, gândeam prin Valeriu Popa. (…) Intrasem în intimitatea vieții celui care, pentru mine, devenise modelul de viață real, palpabil, viu. Mă învățasem să trăiesc lângă el, fără să realizez imensitatea spirituală a acestui om. Alături de dânsul, minunea era modul meu de viață.” Ovidiu Harbădă

„Căutați ca prin viața pe care o duceți să trăiți cât mai aproape de perfecțiune, folosindu-vă de ambele căi de cunoaștere: știința și credința.” Valeriu Popa