Vrei să devii autor Librex?


Vrei să devii autor Librex? Ne poți trimite manuscrisul la adresa de email ionut.radu@librex.ro și noi îți promitem să-l citim cu cea mai mare atenție. Dacă întrunește condițiile de publicare, te vom contacta cu mai multe detalii.
Dar înainte de-a ne trimite manuscrisul tău, iată ce condiții trebuie să întrunească. Te sfătuim să studiezi cu atenție cele câteva reguli simple de mai jos, apoi să încerci să le aplici în scriitura ta. Doar manuscrisele ce respectă toate aceste puncte vor fi considerate spre publicare.

Reguli de bază


1. Alegeți timpul la care scrieți și respectați-l pe tot parcursul cărții.

Asta înseamnă că trebuie să decideți de la bun început la ce timp urmează să scrieți. Exemple:

1. Daniel ajunsese cu câteva minute înainte la întâlnire și se învârtise ca un leu în cușcă în timp ce-și așteptase prietenul cu nerăbdare.
2. Daniel ajunse cu câteva minute înainte la întâlnire și se învârti ca un leu în cușcă în timp ce-și așteptă prietenul cu nerăbdare.
3. Daniel a ajuns cu câteva minute înainte la întâlnire și s-a învârtit ca un leu în cușcă în timp ce și-a așteaptat prietenul cu nerăbdare.
4. Daniel ajunge cu câteva minute înainte de întâlnire și se învârte ca un leu în cușcă în timp ce-și așteaptă prietenul cu nerăbdare.

Important e ca odată ce v-ați decis asupra unei forme de exprimare s-o păstrați până la finalul cărții. Este foarte deranjant și derutant pentru cititor să sară prin prezent, trecut, perfectul compus, etc. în cadrul unei scene, a unui paragraf, câteodată chiar propoziții. Nu de puține ori am întâlnit varianta:

Daniel ajunsese cu câteva minute înainte la întîlnire și s-a învârtit ca un leu în cușcă în timp ce-și asteaptă prietenul cu nerăbdare.


2. Alegeți la ce persoană scrieți cartea și nu schimbați în mijocul acțiunii.

Cel mai simplu e să scrieți la persoana a treia, din moment ce astfel beneficiați de mai multe puncte de vedere ale diferitelor personaje. Cititorul poate vedea ce se întâmplă prin ochii mai multor persoane, poate simți și gândi prin prisma lor, având astfel o imagine mult mai complexă a întregii acțiuni. Dar fiți siguri că ați intrat cu adevărat în pielea personajului ales înainte de-a folosi punctul lui de vedere. Țineți minte că nu voi scrieți scena respectivă, ci acel personaj. Imaginați-vă scena văzută prin prisma lui, incluzând gândurile, emoțiile, reacțiile pe care orice persoană le experimentează într-o situație dată. Descrieți ce vede, simte ori gândește pentru a face ca totul să pară cât mai real.

Dacă alegeți să scrieți la persoana întâi, cititorul va vedea, auzi, simți, gândi totul numai prin prisma unui singur personaj. Și aici trebuie ceva experiență ca scriitor pentru că nu mai puteți scrie prin perspectiva altor personaje ori riscați să vă debusolați cititorul. Asta înseamnă că nu puteți scrie scene din care personajul respectiv lipsește, deci va trebui să inventați alte modalități pentru a putea relata acele evenimente. Poate un alt personaj le povestește personajului în vocea căruia ați ales să scrieți. Poate eroul ori eroina află despre ele într-o scrisoare, ziar, carte.

O altă restricție importantă este că personajul respectiv nu poate ghici gândurile celorlalte personaje, nu poate intra în mintea lor. Asta înseamnă că trebuie să descrieți totul - gânduri probabile, reacții, atitudini, emoții - doar interpretând ceea ce personajul în vocea căruia scrieți crede că vede ori percepe.

Spre exemplu, nu e indicat: Știa că-l mint. Ci mai degrabă: Nu mă credea, o puteam vedea foarte clar în ochii lui.

Mai există o cale. Puteți aborda un stil care-i oferă personajului în vocea căruia scrieți și rolul de narator.

Spre exemplu: Fără știrea mea, în timp ce-mi plănuiam vacanța cu mult entuziasm, George se pregătea să mi-o distrugă.

Dar și în felul acesta opțiunile sunt destul de limitate, pentru că un personaj care nu participă în mod personal la o anumită scenă n-o poate descrie cu lux de amănunte, cu tot cu stări, gesturi, atitudini. Dacă faceți asta, vă pierdeți credibilitatea.

Încă o problemă extrem de deranjantă în cazul în care scrieți la persoana întâi, este repetarea obsedantă a pronumelui eu. Eu mă ridic, eu plec, eu merg, eu spun, etc. Știm deja cine ne vorbește nu mai e nevoie să se precizeze tot timpul.
Valabil și la persoana a treia. El se ridică, el merge, el spune... Dacă se precizează despre cine e vorba de la început, nu mai e nevoie de eternul el-ea până la intervenția altui personaj. Adică:

Așa nu:

Eu mă opresc și privesc în spatele meu. Eu zăresc din nou silueta și acum îmi este clar că mă urmărește cineva, dar gluga trasă pe ochi mă împiedică să văd cine. Eu îmi strecor mâna în geantă după spray-ul paralizant.
-Hei, te-am văzut! îi strig eu. Șterge-o, dacă nu vrei s-o pățești! continui eu pe un ton ferm.

Așa da:

Mă opresc și privesc peste umăr. Zăresc din nou silueta și acum mi-e clar că mă urmărește cineva, dar gluga trasă pe ochi mă împiedică să văd cine. Îmi strecor mâna în geantă după spray-ul paralizant.
-Hei, te-am văzut! Șterge-o, dacă nu vrei s-o pățești! strig pe un ton ferm, sperând că par mai stăpână pe situație decât mă simt.


3. Dialog!!!

Dialogul trebuie să sune natural, adică exact așa cum vorbesc oamenii normali din jurul vostru, fără a se transforma într-o simplă transcriere. Un scriitor iscusit știe să îmbrace dialogul în așa fel încât să exprime nu doar cuvintele unui anumit personaj, ci și stările, gesturile și acțiunile lui.

Trebuie avut în vedere și modul particular de exprimare al fiecărui personaj în parte, ținând cont de toate detaliile: mediul social din care provine, nivelul de educație, sexul, personalitatea. Femeile se exprimă diferit față de bărbați, vânzătoarea de la pâine nu vorbește ca o profesoară universitară, mecanicul auto nu se exprimă ca un savant de renume mondial. Nu puteți pune cuvinte pompoase în gura unui detectiv particular. O florăreasă nu folosește expresii rare, grandioase.

Toate aceste elemente sunt foarte importante pentru a asigura credibilitatea personajelor. Dacă toate personajele voastre se exprimă în mod pompos, extrem de articulat la fiecare cuvânt, folosind expresii pe care mai degrabă le citim în manuale de filozofie, cititorul va avea impresia că a pășit într-un muzeu în care stă de vorbă cu statuile.


Exemple:

Dialog care sună fals:
-O zi bună, dragă doamnă vânzătoare. Aș dori să vă întreb în mod foarte respectuos dacă dispuneți cumva de pâine proaspătă în această zi minunată.
Doctorul Popescu își înclină capul, folosind un ton foarte politicos, apoi o privi fix, așteptând un răspuns.
-Vai, domnule doctor! Ce întrebare mai este și aceasta? Stiți doar în mod foarte clar că în magazinul nostru veți găsi întotdeauna numai pâine proaspătă. Nu îmi amintesc să vă fi oferit vreodată altceva.
Vânzătoarea răspunse pe un ton rănit și îl privi oarecum acuzator.


E suficient ca cititorul să dea peste câteva dialoguri de genul ăsta și va azvârli cartea cât colo. Editorul se împușcă în cap. Garantat.


Dialog care sună natural:
-Bună ziua, înclină ușor din cap Doctorul Popescu. Proaspătă pâinea? se interesă pe un ton politicos, fixând-o pe vânzătoare cu ochi întrebători.
-Ei, haideți, dom' doctor! exclamă ea pe un ton rănit, privindu-l oarecum acuzator. Doar știți că nu vindem pâine veche. V-am oferit eu vreodată altceva?

În felul acesta, l-ați îndrumat pe Doctorul Popescu să vorbească ca un om normal și n-a mai trebuit să folosiți vocea povestitorului pentru a-i descrie gesturile și atitudinea. În cazul vânzătoarei, ați schițat-o ca pe o persoană reală, nu ca pe o reclamă de la televizor.

Mare atenție și la prescurtări. Marea majoritate a oamenilor vorbesc prescurtat. Motiv pentru care s-a inventat prea debusolanta cratimă. Foarte rar auzi pe cineva care să articuleze toate cuvintele în mod integral. De câte ori ați auzit pe cineva vorbind așa:


Așa nu:
-Poate îmi oferi și mie un motiv să nu îți sparg capul în momentul acesta. Eu înțeleg că nu o să îmi onorezi invitația de a veni la ziua mea. Eu chiar nu vreau să o fac, dar nu cred că mă pot abține dacă nu îmi dai o explicație decentă.

Ritmul citirii e rupt constant și asta irită cititorul. Plus că totul sună cum nu se poate mai fals. Cine vorbește așa? Voi cunoașteți pe cineva? Nici măcar cel mai mare intelectual al tuturor timpurilor nu se exprima în felul acesta în particular. Dacă ține un discurs pe scenă, poate. Și nici măcar atunci.

Așa da:
-Dă-mi și mie un motiv să nu-ți sparg capul în momentul ăsta. Înțeleg că n-o să-mi onorezi invitația de-a veni la ziua mea. Chiar nu vreau s-o fac, dar nu cred că mă pot abține dacă nu-mi dai o explicație decentă.

Vorbele curg în mod firesc, așa cum se întâmplă în realitate. Remember: realitatea poate foarte bine să n-aibă niciun sens, în timp ce ficțiunea trebuie să aibă mereu logică și sens. Ghinion.

Concluzia, lăsați personajele să se exprime normal și natural, bineînțeles ținând cont de toate detaliile: mediul din care provin, nivelul de educație, personalitate, etc. Cu mențiunea că până și cei mai educați oameni tot prescurtat vorbesc și în niciun caz cu aceasta, acela, aceea, această, etc. Asta, ăla, aia, asta sună mult mai aproape de adevăr.
Ceea ce e valabil și din punctul de vedere al vocii naratorului în cazul în care scrieți la persoana întâi. De câte ori gândiți în capul vostru cu cuvinte întregi? Exact, niciodată. De câte ori vă gândiți: Această situație este de porc? Yep, mai degrabă: Situația asta e de porc.


Totodată, aveți grijă la folosirea exagerată a numelor personajelor în dialoguri:

-Spune-mi, Daniel, ce părere ai?
-Nu știu ce părere aș putea avea, Gabriel, din moment ce nu cunosc toată problema.
-Totuși trebuie să ai o părere, Daniel, măcar una superficială.
-Nu-mi stă în fire să emit păreri superficiale, Gabriel.


Mai degrabă formulați în felul următor:

-Spune-mi, ce părere ai? întrebă Gabriel, iscodindu-l cu o privire curioasă.
-Nu știu ce părere aș putea avea, din moment ce nu cunosc toată problema, răspunse Daniel, ridicând ușor din umeri.
Gabriel pufni iritat.
-Totuși trebuie să ai o părere, insistă pe un ton iritat. Măcar una superficială!
Daniel îl privi încruntat, în mod clar deranjat de tonul prietenului său.
-Nu-mi stă în fire să emit păreri superficiale, Gabriel.


Când scrieți dialoguri, evitați să folosiți cuvântul spuse în mod exagerat, chiar dacă se potrivește cu mai toate situațiile.

-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile, spuse Daniel.
-Nu ți-am cerut niciodată asta, spuse Ioana.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău, spuse Daniel.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta, spuse Ioana.


Încercați să găsiți alte moduri de exprimare pentru a înlocui eternul spuse. Și îmbrăcați puțin scena cu gesturi, acțiuni, gânduri, expresii faciale:

-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile, declară Daniel pe un ton tăios.
-Nu ți-am cerut niciodată asta, răspunse calm Ioana.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău, atacă și mai îndârjit Daniel, încruntându-se.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta, încheie Ioana discuția, întorcându-i spatele.


În cazul în care schițați foarte bine o scenă, folosindu-vă de data asta de vocea povestitorului ori de punctul de vedere al unuia dintre personaje și cititorul are o imagine foarte clară a interacțiunii personajelor, poziția lor în spațiul destinat scenei, gesturile și eventual starea lor sufletească, puteți introduce un schimb de replici care să nu mai fie urmate de alte explicații.

Exemple:


Folosirea vocii povestitorului:

Daniel se plimbă agitat prin fața ei, mișcările rigide și cuta adâncă dintre sprâncene trădându-i nervozitatea crescândă. Ioana rămase nemișcată pe canapea, urmărindu-l cu o privire calmă. Momentul confruntării se apropia cu pași rapizi. În cele din urmă, Daniel se opri în fața ei, privind-o fix pentru câteva momente înainte de-a lansa primul atac:
-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile, declară pe un ton tăios.
-Nu ți-am cerut niciodată asta.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău, insistă Daniel părând tot mai iritat.
Ioana arcui o sprânceană.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta, încheie discuția cu o expresie gravă.


Folosirea punctului de vedere al unuia dintre personaje:

Daniel se plimbă agitat prin fața ei, mișcările rigide și cuta adâncă dintre sprâncene trădându-i nervozitatea crescândă. Ioana rămase nemișcată pe canapea, urmărindu-l cu o privire calmă, instinctul avertizând-o că momentul confruntării se apropia cu pași rapizi. Spera doar să-și poată menține calmul, însă știa din proprie experiență că nu era deloc ușor să-i țină piept în mod civilizat. Nu era pentru prima dată când furia lui se revărsa peste limitele normalului, nimicind totul în cale. Inspiră adânc, încercând să-și potolească bătăile nebunești ale inimii. În cele din urmă, Daniel se opri în fața ei, privind-o fix pentru câteva momente înainte de-a lansa primul atac:
-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile.
-Nu ți-am cerut niciodată asta.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta.


Folosirea punctului de vedere al celuilalt personaj:

Daniel se plimbă agitat prin fața ei, neobosindu-se să-și controleze mișcările rigide. Se încruntă, știind prea bine că în felul acela își trăda nervozitatea crescândă. Ioana rămase nemișcată pe canapea, urmărindu-l cu o privire calmă, ceea ce-l scoase și mai tare din sărite. O cunoștea suficient de bine încât să-și dea seama că intuia momentul confruntării. Nu indiferența ei aparentă îl durea cel mai tare, ci falsitatea ei. Nu era pentru prima oară când îl provoca în felul acela și de fiecare dată era incapabil să-și controleze furia ce se revărsa peste limitele normalului, nimicind astfel totul în cale. În cele din urmă, se opri în fața ei și-o privi, acordându-i posibilitatea să-și revizuiască atitudinea înainte de-a lansa primul atac:
-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile.
-Nu ți-am cerut niciodată asta, îi răspunse Ioana pe un ton neutru.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta, îi întoarse Ioana spatele, în mod clar încercând să încheie discuția.


La persoana întâi:

Mă plimb agitat prin fața ei, neobosindu-mă să-mi mai controlez mișcările rigide. Mă încrunt, știind prea bine că în felul ăsta nu fac decât să-mi trădez nervozitatea crescândă. Ioana rămâne nemișcată pe canapea, urmărindu-mă cu o privire calmă. Ceea ce mă scoate și mai tare din sărite. O cunosc suficient de bine încât să-mi dau seama că intuiește momentul confruntării. Nu indiferența ei aparentă mă doare cel mai tare, ci falsitatea ei. Dumnezeu mi-e martor că nu e pentru prima oară când mă provoacă în felul ăsta în mod intenționat și de fiecare dată sunt incapabil să-mi controlez furia. Urmarea e că sar mereu calul și nimicesc totul în cale. Inclusiv inima ei. De-a mea nu mai vorbesc, că se presupune că eu sunt mereu cel vinovat. În cele din urmă, mă opresc în fața ei și-o privesc, acordându-i posibilitatea să-și revizuiască atitudinea înainte de-a lansa primul atac. Bineînțeles că n-o face și mă simt un idiot pentru că mă amăgesc mereu cu gândul că ar fi capabilă de așa ceva.
-M-am săturat să trebuiască să-ți ghicesc mereu gândurile, spun în cele din urmă cu o mină iritată.
-Nu ți-am cerut niciodată asta, îmi răspunde pe un ton neutru.
-Nu mi-ai cerut-o, dar asta-mi dai de înțeles prin comportamentul tău.
-Nu-ți dau nimic de înțeles și nu mă aștept la nimic special din partea ta, îmi întoarce Ioana spatele, în mod clar semnalându-mi că discuția s-a încheiat.


Pentru dialoguri care să sune natural, e bine să îmbinați toate elementele din exemplele de mai sus. Nu faceți abuz de unele elemente în detrimentul altora, folosiți-le în mod egal. Când reușiți să le îmbinați în mod armonios, veți oferi cititorului dialoguri care nu numai că vor curge în mod firesc, ci vor și picta o imagine foarte clară a interacțiunii dintre personaje. Citiți dialogurile cu voce tare și imaginați-vă că sunteți un actor care trebuie să le interpreteze într-un film. Dacă vorbele nu curg cu ușurință și vă poticniți la tot pasul, sau dacă totul sună ca într-o reclamă proastă, e clar că mai aveți de lucru.


4. Locul unde se petrece acțiunea și atmosfera specifică

Acordați importanța necesară acestei reguli, în așa fel încât să reușiți să-i oferiți o imagine cât mai clară cititorului. Lăsați-l să simtă, să vadă și să audă unde se află în lumea cărții voastre, dar evitați pagini întregi de descrieri lungi și plicticoase. Bănuiesc că vi s-a întâmplat să dați peste astfel de descriei interminabile în cărțile pe care le-ați citit și probabil ați rezistat cu greu impulsului de-a sări peste toate acele pagini, nerăbdători să vă aflați din nou în mijlocul acțiunii. Descrierile trebuie gândite în așa fel încât să picteze o imagine foarte puternică și clară în numai câteva cuvinte. Dacă, spre exemplu, în mijlocul unei scene de acțiune intensă vă apucați să descrieți pe o pagină copacul înflorit de pe deal și semnificația lui din punct de vedere psiho-pupu, rupeți ritmul trepidant al acțiunii în sine. Cititorul va ofta exasperat, de cele mai multe ori sărind peste toate acele rânduri ce-l distrag din trăirea intensă a scenei respective. În concluzie, creați descrieri scurte, dar suficient de puternice încât să transporte cititorul la fața locului.


5. Arătați, nu povestiți! Ori Show, don't tell!, care se jură americanii că e crucial într-un roman de calitate.


Cititorul are nevoie de detalii ca să poată vizualiza scenele. Și tot americanii se jură că cele mai tari romane sunt cele scrise vizual, cinematografic. Cititorul are nevoie să miroasă parfumul scump al eroinei, să simtă gustul vinului pe care-l soarbe, să simtă atingerea cașmirului cu care e îmbrăcată. Nu vă mulțumiți să-i povestiți despre răsăritul superb pe care-l privește eroina de pe malul mării, ci arătați-i totul, zugrăvind imaginea cu ajutorul detaliilor viu colorate. Nu-i spuneți că luna strălucește sus pe cer, ci descrieți-i cum luna se oglindește în apa mării cu sclipiri de argint ce se cațără pe coama fiecărui val de parcă ar dori să-și ia zborul către infinit.
Folosiți-vă de toate simțurile, nu doar de voce. Dacă descrieți un loc, încercați să vă imaginați ce sunete se aud. Ce mirosuri se simt? Ce temperatură e? Ce simte personajul vostru? Folosiți scrisul ca pe un aparat personal de filmat. Într-un film, actorul nu apare pe ecran și explică audienței că e foarte supărat, ci o arată prin gesturi, cuvinte, acțiuni, expresii faciale, atitudini.

Exemplu:

A spune:

Ioana era o femeie de treizeci și patru de ani, cu păr roșcat care-i ajungea până la umeri și pielea albă ca laptele. Se enerva foarte repede, mereu înroșindu-se de furie și câteodată chiar înjurând. Era plină de energie și-și pierdea răbdarea la orice mică întârziere, orice mică problemă ce-ar fi putut să apară în calea planurilor ei. Matei, asistentul ei care chelea într-un ritm îngrijorător, era foarte manierat, dar și foarte nervos. La cincizeci și patru de ani, era terorizat de Ioana și tot mai furios că-i permitea să-l domine în felul acela.

A arăta:

Ioana se ridică brusc de la birou. O rază de soare pătrunse pe fereastra din spatele ei, luminându-i părul roșcat ce parcă se transformă în limbi de foc atunci când începu să clatine violent din cap.
-Nu, Matei, nu e bine! La naiba cu tine! N-ai înțeles nimic din ce ți-am explicat?
-Ba da, dar...
-Cum adică ba da?! îl imită pițigăiat, înroșindu-se la față.
Matei recunoscu semnele clare ale unei noi crize de isterie. Ioana ieși de după birou și se apropie de el, forțându-l să-i întâlnească privirea. Matei începu să-și ridice mâinile în semn că se predă, apoi se răzgândi și se prefăcu că-și aranjează freza pe care n-o mai avea de mult. Își simți chelia transpirată.
-Lasă-mă să-ți explic...
-Ce să-mi explici? îl întrerupse Ioana din nou. Că ai dat-o iar în bară? Avem un termen limită și tu te plângi ca un băiețel mic! Pot să mă bazez pe tine ori nu?
Matei încuviință din cap, blestemându-se în sinea lui pentru lașitatea de care dădea dovadă. Mereu îi îngăduia să-l domine în felul acela. La cincizeci și patru de ani, era terorizat de o cățea în călduri cu douăzeci de ani mai tânără. De ce nu avea curajul să-i spună să se ducă naibii?
-Desigur, Ioana, răspunse cu voce umilă. O să fac tot ce dorești.
-Păi, ar fi și cazul, vocea ei se mai înmuiase o idee, pielea îi redevenise albă ca laptele. Hai, ce mai aștepți? Dă-i bătaie!

Un paragraf în care am auzit numai vocea povestitorului s-a transformat într-o scenă care a schițat un conflict și rezolvarea lui. În plus, scena pregătește cititorul pentru ceea ce se poate întâmpla în viitor. Poate Matei se va autodistruge din cauza Ioanei ori poate o va otrăvi. Poate Ioana va învăța să se comporte mai frumos. Cel mai important e că scena a fost zugrăvită cu ajutorul acțiunii și a gândurilor personajelor, nu prin vocea povestitorului.

Alt exemplu:

A spune:

Mihai avea nouăsprezece ani. Nu făcuse mai nimic cu viața lui de când terminase liceul cu un an înainte. Lucrase în câteva locuri, niciodată mai mult de câteva săptămâni. Andreea, prietena lui, avea două servicii și era în anul doi la facultate. Mihai o ținea din scurt printr-o combinație de șarm și șicanări desuete aproape grosolane. În adâncul sufletului însă, o invidia pentru ambiție și se temea că urma să-l părăsească.

A arăta:

-Bună, frumoaso, salută Mihai când intră în cafenea, ocupând masa lui obișnuită de la geam.
-Bună, răspunse Andreea, scoțând un carnețel din buzunarul șorțului.
-Îmi pare rău că ți-am vorbit așa aseară. Cred c-am exagerat un pic.
-Comanzi ceva?
-Hei, am spus că-mi pare rău! N-o mai face pe fițoasa.
-Bine, am înțeles. Dar domnul Georgescu a spus să nu-mi mai amestec viața particulară cu munca. Așa că de data asta va trebui să comanzi ceva mai substanțial.
Mihai clătină din cap, nevenindu-i să-și credă urechilor.
-Păi, sunt falit, scumpo.
Îi aruncă o privire furioasă, deranjat de invidia ce-l rodea în adâncul sufletului. Andreea știa ce vrea de la viață, pe când el terminase liceul de un an și încă nu fusese în stare să-și găsească o slujbă decentă pe care s-o păstreze mai mult de câteva săptămâni. Dacă nu sunt atent cum o strunesc, asta-și ia în curând nasul la purtare și-mi dă papucii, se gândi iritat.
Privirea Andreei alunecă afară prin vitrină, urmărind mașinile și trecătorii grăbiți.
-Îmi pare rău, dar nu mai poți sta aici toată ziua numai cu o cafea în față. Georgescu mi-a spus că mă dă afară dacă te mai las.
-Spune-i să se arunce pe geam.
Andreea își reîntoarse privirea la el.
-Știi foarte bine că am nevoie de slujba asta.
-Ce te cramponezi așa? Doar lucrezi și la cinematograf.
Andreea își dădu ochii peste cap.
-Doar seara și salariul e mizerabil. Trebuie să mă întrețin singură, plus că mai am și anul doi de plătit la facultate. Mihai, te rog, vorbim după ce ies de la muncă.
-Da, bine. Ne vedem de întâi Mai.
-N-o mai face pe deșteptul. Ne vedem la șase, bine?
Mihai se ridică de pe scaun cu o grimasă.
-Bine, bine. Mă duc la bibliotecă să citesc ceva până atunci. Îi aruncă o privire severă. Și să n-aud că ai fost prea drăguță cu tipii care vin pe-aici. Dacă aflu că te dai în stambă cu vreun papițoi, ai încurcat-o. Sper că știi asta.
-Da, Mihai, știu, oftă Andreea exasperată. Ne vedem mai târziu.

Din nou avem un conflict care promite mai mult conflicte, plus o rezolvare. Cititorul va vrea să știe dacă Andreea îl va părăsi pe Mihai, ori dacă Mihai se va schimba. Plus că relația lor i-a fost prezentată prin dialog și nu prin intermediul vocii povestitorului. De aici putem demara evoluția personajelor. Dacă Mihai câștigă toate bătăliie numai prin tupeu de la începutul și până la sfârșitul cărții, poate deveni plictisitor foarte repede. Dacă Andreea izbucnește în lacrimi tot timpul, cititorul va fi tentat să-i dea una peste ceafă și să-i ofere plictisit o batistă. Fiecare personaj în parte trebuie să evolueze către ceva mai bun sau mai rău, depinde de acțiunea cărții respective.

Desigur, nu e întotdeauna posibil și nici indicat să arătați totul numai prin dialog ori acțiuni. Câteodată trebuie să vă folosiți și de vocea povestitorului, însă și în acest caz țineți minte să arătați, nu doar să spuneți.

Exemplu de a spune:

În timp ce se afla la cumpărături, Radu a întâlnit o fată de care aproape s-a îndrăgostit.

N-am reușit să-i transmitem cititorului prea multe, nu-i așa? Ia să vedem cum am putea să-i arătăm mai bine.

Radu studie caserolele cu semipreparate. Se îndopase patru zile la rând numai cu pui și piure, așa că vita cu ciuperci suna destul de apetisant. O aromă plăcută îi gâdilă nările. Nicidecum mirosul stătut al caserolelor înghețate cu semipreparate, care numai Dumnezeu știa de când zăceau acolo. Nu. Aroma asta nouă îi evoca prospețimea unui trup tânăr după un duș lung și fierbinte. Privi peste umăr și zări cel mai frumos braț pe care-l văzuse vreodată. Lung, grațios, piele netedă și catifelată. Privirea îi urcă de-a lungul brațului. Păr mătăsos, blond, unduitor ca un lan de spice proaspete de grâu în briza primăverii, încadrând trăsături angelice.
-Bună, îl salută făptura minunată cu voce cristalină.
Radu deschise gura să-i răspundă, reușind să scoată doar un icnet. Încercă să zâmbească politicos, dar se trezi că rânjește ca un idiot cu toată gura.

Acum cititorul are o viziune mult mai clară a acțiunii. Aveți nevoie de detalii pentru a arăta gânduri, sentimente, emoții, stări sufletești. În loc să spuneți că Maria este o fată frumoasă cu păr blond și ochi albaștri, o puteți arăta ca fiind o fată ai cărei ochi albaștri stălucesc cu o lumină interioară ce i se revarsă peste trăsăturile delicate, împrumutând nuanțe de auriu părului blond mătăsos. În loc să spuneți că Maria este o persoană minunată, mai bine arătați că Maria este mereu acolo când cineva are nevoie de ea. Ea este prima care vizitează un coleg bolnav, prima care trimite un bilețel de încurajare celor care au probleme, prima care oferă o îmbrățișare cuiva.
În loc să spuneți că Victor este un pianist foarte bun și talentat, făceți-l pe cititor să audă aplauzele și ovațiile publicului spectator, făceți-l să simtă pasiunea cu care cântă Victor la pian. Introduceți-l în mintea lui Victor în timp ce atinge clapele pianului:

O flacără eternă ce-i mistuia sufletul. Așa definea Victor bucuria pe care-o simțea atunci când cânta la pian. Pasiunea devenea atât de intensă încât îl ardea pe dinăuntru și nu-și dorea să se mai oprească niciodată. Degetele lui prindeau viață, alergând peste clapele ivorii în acordurile lui Beethoven, Mozart ori Bach. Devenea una cu ritmul, inhalând cu fiecare crescendo. Degetele lui alintau notele muzicale până când nu mai exista nimic altceva în jurul lui, vidul umplându-se până la refuz numai cu muzică divină.

Nu-i spuneți cititorului că unul dintre personaje e o persoană minunantă ori un pianist pe cinste. N-o să vă creadă pe cuvânt. Arătați-i. Căutați mereu oportunități pentru a-l face să vadă, să audă, să miroasă, să simtă. Rezultatele vor fi uimitoare.
Pentru a putea scrie scene cu un impact maxim, trebuie să îmbinați vocea autorului cu ceea ce văd, simt, trăiesc personajele în timp real. Nu exagerați cu folosirea uneia dintre unelte în detrimentul celeilalte. Numai dacă le veți îmbina în mod armonios veți acorda substanță, stil și un ritm alert poveștii. Și nu fiți leneși cu scrisul. Sigur că e mult mai ușor să spuneți că Paul era supărat, în loc s-o arătați pe o pagină întreagă prin acțiuni, cuvinte, gânduri. Dar are oare un impact la fel de mare asupra cititorului?

Exemplu: Care dintre scenele următoare credeți că va impresiona cititorul mai tare? Cea scrisă simplu, cu economie de cuvinte?

-Chiar credeai c-o să fiu de acord cu prostia asta? Emil râse ironic. Ești o idioată.
În mod deliberat, rupse actele de custodie ale fiicei lor. Irina îl privi disperată, încercând să facă abstracție de costumul elegant și pantofii scumpi italienești. Nu era suficient că-i luase totul. Acum avea să-i ia și copilul.
-Ce judecător i-ar acorda custodia unei femei atât de iresponsabile încât să-și piardă slujba, ca apoi să-și cheltuiască toate economiile și să ajungă să trăiască din mila prietenilor? O femeie care locuiește în mizeria asta bună numai pentru drogați și prostituate.
Rupse din nou actele și le aruncă pe jos. Se întoarse cu spatele la ea și ieși afară, trântind ușa după el. Irina se prăbuși devastată în genunchi. Lacrimile o orbeau. Nici măcar nu auzi țârâitul strident al telefonului.

Ori cea în care autorul a acordat atenția cuvenită detaliilor?

-Chiar credeai c-o să fiu de acord cu prostia asta? Emil râse ironic. Ești o idioată.
Privind-o drept în ochi, rupse în două actele de custodie ale fiicei lor, apoi în patru, în șase. Lăsă să-i cadă bucățile de hârtie printre degete, zâmbind la expresia disperată ce se oglindea în ochii fostei sale soții.
Irina îi auzi cuvintele, însă nu le pătrunse sensul. Zgomotul hârtiei rupte îi răsuna cu ecou prin minte. Nu vedea decât bucățile de hârtie plutind către podea precum aripile frânte ale unui înger. Doi ani de zbucium care o costaseră pierderea carierei, trei avocați, toate economiile ei, totul distrus. Cât de naivă fusese să creadă că-i va înapoia vreodată copilul. Șah mat. Acum chiar îi luase absolut totul. Stomacul i se contractă dureros. O, Doamne, Dumnezeule... Simțea că se sufocă.
Emil continuă s-o privească cu un dispreț nemăsurat de pe piedestalul lui de cristal, părând de neatins în costumul vulgar de scump și pantofii italienești lustruiți impecabil.
-Ce fel de judecător i-ar acorda custodia unei femei atât de iresponsabile încât să-și piardă slujba pentru a alerga după o himeră? O femeie care și-a aruncat toate economiile pe geam și care acum trăiește din mila prietenilor. O femeie care nu se jenează să locuiască în mizeria asta bună numai pentru drogați și prostituate.
Irina păli la aluzia grosolană, apoi ameți la zâmbetul lui victorios. Emil o mai privi pentru câteva momente, apoi îi întoarse spatele și ieși din apartament, trântind ușa după el.
Irina începu să tremure din tot corpul. Privirea îi rătăci în gol până realiză că de fapt voia să urle și nu putea scoate niciun sunet. Urechile îi țiuiau puternic și o durea ceva... Palmele... ceva o tăia în palme. Își coborî privirea pentru a descoperi că-și înfipsese unghiile în palme până-i dăduse sângele. Nu mai simți durerea când se prăbuși în genunchi pe parchetul gol, nici nu băgă de seamă că telefonul începuse să țârâie strident în spatele ei.

În concluzie, scrieți scene, descrieri, dialoguri, gânduri, în care cititorul să se poată implica, ridicați-l la cer pe aripa imaginației și convingeți-l să rămână acolo până la ultimul cuvânt.


5. Folosirea adjectivelor, a metaforelor, a comparațiilor, a adverbelor!!!

Adjectivele, metaforele, comparațiile și adverbele sunt unelte foarte folositoare, cu condiția să nu faceți abuz de ele. Folosite cu măsură, vor adăuga substanță povestirii și vor puncta detalii fine care altfel ar trece neobservate. Abuzul lor însă, va îngreuna cursul firesc al frazelor, obținându-se astfel exact opusul efectului scontat. Presărați-le în mod discret și nu veți da greș niciodată. De reținut că o metafoară trebuie să compare ceva cu altceva. Ceva care există în realitate, adică, chiar dacă vorbim despre un lucru ori un sentiment. Nu poti compara mere cu pere. Nu poti spune că soarele răsărea pe după munți cu furia unui uragan de proporții. Adică, poți, dar probabil cititorul se va tăvăli pe jos de râs. În cel mai bun caz. Nu poți spune că părul îi strălucea ca o petardă în întuneric, nici că inima îi bătea cu forța unei lingurițe în borcanul cu miere. Înțelegeți ideea, nu?


6. Trei puncte/puncte de suspans în dialog

Câteodată, într-un dialog, un personaj e întrerupt din vorbire de cineva, ceva. Ori poate tărăgănează. Ideea e că se produce o întrerupere. Și câteodată, tu ca autor, ai vrea să arăți un gest al personajului, modulația vocii poate. Multi autori renunță ori o fac în mod greșit. Pentru că nu găsesc pe nicăieri cum trebuie procedat. Mai găsești prin romane bine editate, dar destul de rar. Iată câteva exemple de așa nu și varianta corectă.

Greșit:

-Cum?! Doar nu vrei să-mi spui că...
Vocea îi pieri ca prin farmec.

-Cum?! Doar nu vrei să-mi spui că... vocea îi pieri ca prin farmec.

-Cum?! Doar nu vrei să-mi spui că... , vocea îi pieri ca prin farmec.


Corect:

-Cum?! Doar nu vrei să-mi spui că..., vocea îi pieri ca prin farmec.

Virgulă după cele trei puncte, fără spațiu.


7. Chestii pe care oamenii nu le fac

1. Oamenii nu scutură din cap decât atunci când ies din apă și vor s-o scuture din păr. Atunci când vor să nege ceva, oamenii clatină din cap.

2. Oamenii nu ridică dintr-o sprânceană, ci arcuiesc o sprînceană. De ridicat pot ridica din umeri, în niciun caz nu scutură din umeri.

3. Oamenii nu merg în dormitor, ci se îndreaptă spre/către dormitor. (în fine, oamenii din romanele care sună profi ;)

4. Oamenii nu zic ceva, că sună ca la țară, oamenii spun, răspund, întreabă, se răstesc, strigă, șoptesc, murmură, contrazic, atacă (verbal), etc. Sunt suficiente variante ca să putem renunța la prea-urât sunătorul zic.

5. Inima oamenilor nu se agită, sparge de pereți (da, am găsit și varianta asta), nu se zmucește în piept. Inima oamenilor bate cu putere, o ia razna, eventual se zbuciumă în piept, pulsul li se accelerează.

6. Oamenilor nu li se încețoșează ochii, ci privirea. Lacrimile nu li se scurg, alunecă ori țâșnesc din ochi, că nu sunt fântâni arteziene, eventual ochii li se umplu cu lacrimi ce alunecă pe obraji.


Aici mai sunt multe puncte de adăugat, dar nu mi le mai amintesc pe toate. Ideea e că înainte să vă puneți personajele să facă, simtă ceva, fiți convinși că e o chestie posibilă ori că o explicați în așa fel încât să nu devină cel puțin amuzanți.


După ce se termină de scris, un manuscris se recitește/corectează cel puțin o dată înainte de-a fi trimis la editură. Always! E una dintre responsabilitățile autorului. La fel și cunoașterea gramaticii și manuscrisul cu diacritice. Dacă nu credeți, mai întrebați prin vecini.


8. Formatarea manuscrisului

Times New Roman, mărime de 12, cu indent de 0,5 ori 0,2, la alegere.

Cărțile nu se scriu, ci se rescriu. Inclusiv a ta. Și acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care trebuie să le accepte un scriitor. Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce termini de scris cartea e să iei o pauză de câteva zile. În timpul acesta, răsfoiește câteva romane de succes. Nu, nu-ți influențează stilul, nu poate decât să-l îmbunătățească. Când redeschizi manuscrisul după câteva zile, vezi totul cu alți ochi. Citește cu atenție fiecare capitol și taie fără milă tot ce pare în plus, tot ce n-are nicio legătură cu ideea principală a cărții. Fiecărui scriitor în parte i se întâmplă s-o ia razna doar de dragul de a-și auzi cuvintele, așa că nu ești nici primul, nici ultimul. Doar suntem cu toții niște împătimiți ai cuvintelor și câteodată nu ne putem abține să divagăm de la subiect numai de dragul de-a scrie. Ceea ce nu e un lucru rău. Până la urmă, e un exercițiu bun. Însă trebuie să cureți produsul finit de divagațiile ce-i fură coerența și ritmul alert.

La final, câteva chestii deștepte care s-ar putea să vă ajute la un moment dat. Sau chiar acum:

• Scriitorul e un paradox al egoului și îndoielii de sine. Ne trebuie amândouă pentru a ne menține concentrarea și-a rămâne în control.
• De cele mai multe ori, scriitorul se simte ca un impostor la început de drum. Așa că treci peste.
• Chiar și un scriitor începător știe când citește o carte scrisă foarte bine. Dacă a lui nu sună la fel, trebuie s-o recunoască și să aibă curajul s-o corecteze.
• Cea mai importantă sursă a lipsei de inspirație e teama de eșec. Care teamă răpește curajul de-a fi original.
• Fiecare scriitor trebuie să continue să progreseze. Scrisul e o ucenicie ce nu se termină niciodată. Scriitorul redevine în permanență scriitor. Dacă ai impresia că ești perfect, felicitări, o să dai un chix de milioane.

Îți urăm mult succes și inspirație, echipa Librex abia așteaptă să-ți descopere creațiile!

 

  Produsul a fost adaugat in cos

Cumpărate frecvent împreună: