Stravechea balada romaneasca MIORITA ca expresie a transcendentei si a comuniunii cu Dumnezeu

„De cand ma stiu m-au miscat profund datinile si traditiile noastre romanesti, pline de viata, intelepciune si mister. Bucuria jocului popular, dorul arzator al doinelor, dulceata graiului, frumusetea costumelor, implinirea sensurilor analogice ale obiceiurilor, hazul snoavelor, profunzimea zicatorilor, inteligenta ghicitorilor, taina destinelor din balade si basme – acestea toate au vorbit sufletului meu intr-un mod direct si clar cu fiecare ocazie. Emotia vie pe care multi dintre noi, romanii, o traim intens atunci cand, prin intermediul folclorului, ne reconectam cu sufletul neamului romanesc este de fiecare data aceeasi, ca o reamintire a ceea ce suntem cu adevarat, o trezire tainica inefabila, o revenire la viata ca armonie si bucurie, dar fara a o putea explica logic. Nu stim cum se face, dar postura ni se indreapta, ochii devin stralucitori si nazdravani, suntem mai vii, mai entuziasti. Daca la unele popoare se poate vorbi de un sistem practic si de un sistem teoretic de evolutie spirituala, in cazul spiritualitatii romanesti putem afirma doar existenta indubitabila a prezentei sacrului in profan. Simtim cu toata fiinta cum fiecare piatra, fiecare apa, fiecare munte, fiecare copac, fiecare frunza din spatiul mioritic ne umple sufletul, ne trezeste spiritul, simtim o abundenta de calitati divine, de atribute dumnezeiesti care ne dau starea de incantare, de plenitudine atunci cand acordam un cat de mic crampei de atentie acestui adevar: aici este ceva deosebit care nu poate fi alterat de trecerea timpului si nici de declinul vremurilor.

Traversam o perioada in care nu mai acordam prea mult timp sa citim, sa cautam, sa studiem. Si putem cadea lesne in capcana superficialitatii, pierzand din vedere valoarea inestimabila a folclorului. Mi-am dorit sa aduc laolalta si sa impartasesc cititorilor interesati vocile autorizate care aduc la lumina de ce este reprezentativa, de ce ne fascineaza, de ce ne insufleteste, de ce indragim Miorita.”

De ce este atat de apreciata si totodata atat de controversata Miorita?

Ca sa ii intelegem cu adevarat semnificatiile, este necesar sa ne reconectam la realitatea din care s-a nascut. Sa ne amintim valorile lumii arhaice, sa retraim in spatiul si timpul mitic, sa devenim constienti de prezenta fantastica ce insufleteste trairea spirituala autentica, sa trecem cu constiinta treaza prin avatarurile esentei unice si sa ii recunoastem adevaratul chip dincolo de toate voalurile iluzorii. Abordand astfel Miorita, legea mutatiei ontologice devine revelatoare pentru functia perpetua a folclorului de instrument de cunoastere spirituala si de pastrator al valorilor sufletului unui neam.

Lucrarea de fata prezinta acest parcurs al variantelor Mioritei de la colind la balada, punand in evidenta semnificatiile spirituale ale temelor, ale simbolurilor prezente, ale miturilor implicate si coreland elementele transcendentale cu aspecte similare din sistemele altor traditii spirituale.

Daca in Miorita-colind moartea initiatica este o etapa, o trecere spre un nou nivel spiritual, in Miorita-balada idea mortii in sine este „catapulta” care proiecteaza auditoriul spre o alta intelegere a lumii. Transfigurarea realitatii, transcenderea, nu elimina suferinta, raul, ci le anuleaza efectul, caci fiinta umana stie cine este, crede intr-o ordine superioara care mentine totul in echilibru si atunci, intelegand, ea manifesta pacea, iubirea.

In aceasta lumina, Miorita apare ca fiind o veritabila parabola care ne reveleaza sensul spiritual al experientei thanatice. Ca orice parabola, ea socheaza initial prin turnura neasteptata a lucrurilor, pentru ca apoi sa arunce o lumina revelatoare asupra unor adevaruri pe care le percepem atunci cu inima, cea care integreaza totul.