O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire

„Dragomir nu-şi propusese să aibă nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-şi pregătea în noaptea istoriei, scriind tenace şi încăpăţânat, viitoarea ieşire la lumină ca operă, Dragomir îşi asumă dintru început istoria ca noapte eternă şi se retrage în intimul pur al luminii sale interioare. Dacă nu greşesc, cred că e singura gândire specializată filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturală prezentă sau viitoare. Gândirea lui Dragomir este neverosimil de pură tocmai pentru că nu «iese pe stradă», nu ia parte la dispute şi nu se hrăneşte din vanitatea participării la turniruri intelectuale. Ea reprezintă performanţa pură a posibilităţii de filozofare a unei fiinţe care se exersează într-o catacombă a istoriei. În frenezia lui de a înţelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordează Creaţia ca pe o temă şi care se pregăteşte asiduu pentru ziua în care urmează să fim examinaţi de Dumnezeu. De altfel o ştie şi o spune, în 8 ianuarie 1993, într-o formidabilă notă din carnetele intitulate Seminţe: «În fond, eu fac o teză de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a întâmplat în viaţa lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, şi-a schimbat conducătorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU)

Fiecare suntem un amestec de ceea ce suntem, ce credem că suntem şi ce am vrea să fim.

Viaţa e un joc pe viaţă şi pe moarte, în care, la sfârşit, credem că ştim ce-ar fi trebuit să facem.

Filozofia e poate îndeletnicirea cu de toţi cunoscutele şi de nimeni ştiutele.

Comunismul e o minciună, democraţia e un neadevăr.

50 de ani de nemulţumiri şi ură contează, nu?

De aproape 70 de ani „acasă“-ul meu e filozofia.

Ioan S. Pop, „Filosofia ca exerciţiu clandestin“ (Contributors.ro, noiembrie 2016)

Gabriel Liiceanu, „Centenarul unui gânditor solitar“ (Contributors.ro, noiembrie 2016)