Noaptea de foc

La vârsta de douăzeci și opt de ani, Éric-Emmanuel Schmitt face o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu despre marele mistic Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și rămâne, pentru o noapte, singur în imensitatea muntelui Hoggar. Deși lipsit de mâncare și de apă, în frigul nopții deșertice, nu se teme, ci simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, în același timp real și simbolic.

Astfel, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit își vede zdruncinate toate certitudinile: de ce să nu dea focului pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare numele de Dumnezeu?

Este pentru prima oară când Éric-Emmanuel Schmitt scrie despre acest episod din viața lui – asemănător cu noaptea mistică a lui Pascal –, dezvăluind, de-a lungul unei fascinante călătorii interioare, experiența miraculoasă care l-a schimbat definitiv atât ca om, cât și ca scriitor.

O călătorie inițiatică pe care-o putem regăsi în fiecare dintre noi.