Vapaia soarelui
63.42 Lei
Transport gratuit pentru comenzi peste 199 lei
Descriere
Vapaia soarelui, o noua carte de Raluca Butnariu.
Un jurnal vechi, plin de mistere, o bijuterie fabuloasă, cu un trecut întunecat, a căror urme au fost pierdute în timpul revoluției franceze…
Destinul jurnalului și al nestematei sunt legate de cel al tinerei ducese de Ross, într-un fel pe care aceasta nu-l poate ignora.
Moartea neașteptată a soțului ei dă peste cap viața aparent privilegiată a Juliei.
O clauză bizară a testamentului lui John îi aduce pe Julia și pe cei trei nepoți ai acestuia într-o situație fără precedent. Ultima dorință a defunctului duce îl încântă pe risipitorul Edmond, îl neliniștește pe carismaticul Lionel, îl dezgustă pe cinicul Blythe și o șochează complet pe Julia.
Însă ceea ce contează cu adevărat pentru tânăra ducesă este găsirea jurnalului.
Aproape peste noapte se trezește prinsă într-o aventură presărată de risc și neprevăzut, avându-l alături pe Blythe Arkwright, noul duce de Ross, un bărbat periculos și mândru, extrem de inteligent, devenit cel mai de temut avocat al baroului londonez și de care Julia fusese îndrăgostită nebunește în urmă cu opt ani.
Pentru tânărul lord, noua întorsătură a lucrurile este mai mult decât frustrantă. Apropierea de Julia, singura femeie pe care o iubise cu adevărat și singura care-l trădase fără să clipească, este greu de îndurat.
Goana după găsirea jurnalului și a diamantului galben, în numele cărora s-au săvârșit atâtea crime, aduce din nou împreună două inimi pline de pasiune și orgoliu, într-o poveste fascinantă, dominată de răsturnări neașteptate de situații, secrete păzite cu strășnicie, emoții contradictorii și un dialog savuros.
Titluri de la acelasi autor
Lasa un review
Opinii clienți (2)
” 💐 Superbă! Ca de fiecare dată, Raluca nu m-a dezamăgit! ♥️♥️Și ce mi-a plăcut și mai mult, a fost faptul că i-am reîntâlnit pe Anne și Michael, din Umbra nopții. Da, mi-am amintit foarte clar de ei, dar nu îmi pot aminti dacă pe Blythe și Julia i-am întâlnit în Umbra nopții.
🌻 Revenind, povestea lui Julia și Blythe a fost un deliciu pentru mine. Ador genul de povești, când femeile nu sunt atât de lady pe cât ar trebui. 🤣🤣 Iar scenele dintre cei doi au fost savuros de citit, amuzante și pline de pasiune. 😍😍
🌼 Recent rămasă văduvă, Julia se află într-o ipostază care nu îi este pe plac. O chestie impusă prin testament de către soțul ei. Această chestiune o aduce din nou, în preajma lui Blythe, prima ei dragoste, dar și primul care i-a frânt inima. Însă nici Blythe nu se vede prea încântat de acest mic detaliu al testamentului, fiindcă si el are o poveste in legătură cu relația lui si Julia. Este prima femeie pe care a iubit-o si care l-a trădat. Sau așa crede el.
💐Însă Julia este dispusă să încalce termenii testamentului și să plece in căutarea Jurnalului pierdut, care a aparținut familiei sale. Doar că nici acest lucru nu ii merge cum vrea ea, fiindcă o aduce si mai aproape de Blythe. Astfel, cei doi pornesc într-o călătorie plină de mister, pericole și scântei între cei doi. Fiindcă Julia nu este femeia fără apărare pe care el o considera, ci o razboinica care ii pune răbdarea si nervii la încercare.
💙 Am adorat fiecare pagină, fiecare persoanj, mai puțin pe Edmond. Doamne, că am urât fiecare apariție a lui. Cu toate că aș fi dorit să am parte de reacția lui la căsătorie, dar totodată m-am si bucurat că nu a apărut. 🤣🤣🤣
🌺 Recomand cu cel mai mare drag cărțile Ralucăi, mai ales iubitorilor de historical romance. 🌼🌼🌼
“