Dacă ați citit Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, înseamnă că deja sunteți familiarizați cu scrisul captivant al lui Taylor Jenkins Reid. De data aceasta, Între două iubiri ne oferă o poveste imposibil de ocolit, pentru că, într-un fel sau altul, se poate întâmpla oricui, iar asta o face cu atât mai atrăgătoare.
Așa cum v-am obișnuit, în librăria online Librex poveștile așteaptă să fie descoperite. Iar noi vă ajutăm oferindu-vă și prețuri speciale.
Așa cum spune și titlul, protagonista, Emmei Blair, trebuie să facă o alegere imposibilă. Pe de o parte, este soțul ei, Jesse, care la un moment dat dispare într-un accident de elicopter, pe de altă parte, este iubitul ei din liceu, Sam, care reintră în viața ei exact când ea crede că a trecut peste suferință și începe să meargă mai departe. Jesse fusese iubitul ei din liceu, o mare dragoste, și tocmai de accea atunci când este considerat mort în urma accidentului întreaga ei lume pare să se fi prăbușit odată cu acel elicopter.
Totuși, după trei ani, când ea a reușit să treacă peste acele momente dificile și se pregătește să se recăsătorească, cu Sam, de această dată, Jesse se întoarce. Nu voi intra în mai multe detalii, pentru că v-aș dezvălui prea multe și lectura voastră nu ar mai avea farmec. Cert este că pentru Emma greul abia acum începe. Trebuie să facă o alegere și încă una foarte dificilă. Dincolo de poveste în sine, este interesantă explorarea relațiilor, personajele construite într-un fel foarte realist, cu bune și cu rele, pentru că nimeni nu e perfect, nu-i așa, și natura complexă a iubirii. Este o lectură captivantă și emoționantă, care îi antrenează pe cititori într-o explorare a relațiilor, a iubirii și a naturii umane. Există suflete pereche? Poți să iubești cu adevărat de mai multe ori în viață? Tu ce ai alege? Iată doar câteva dintre provocările pe care le oferă acest roman.
Avem și câteva lecții de învățat din această poveste. De exemplu, că nu are rost să ne gândim la ce s-ar fi întâmplat dacă; nu trebuie să purtăm cu noi pentru totdeauna durerea unei pierderi sau a trecutului; nu este ceva rău sau condamnabil dacă pe parcursul vieții visele tale din tinerețe se schimbă, pentru că și noi ne schimbăm. Și multe altele, pe care le veți descoperi singuri. La urma urmei, este meritul unei bune povestitoare, cum este Taylor Jenkins Reid, să te captiveze și să nu te lasă să părăsești povestea până la final. Există voci care spun că romanele de dragoste sunt adesea ușoare și previzibile. Ei bine, nu este cazul acestei cărți, pentru că, așa cum spuneam, te face să-ți pui întrebări, iar asta e cel mai important: să ajungi să te cunoști mai bine. Iar dacă faci asta cu ajutorul unei povești frumoase...