Ți-ai promis că în 2021 investești mai mult în tine, fie că vorbim de planul fizic, emotional, financiar sau spiritual. Dezvoltarea spirituală ocupă un loc din ce în ce mai important în gândurile noastre și mulți dintre noi au înțeles deja că instrumentele au fost întotdeauna acolo, tot ce trebuie să facem este să învățăm să le folosim. Indiferent unde te afli în călătoria ta spre atingerea unei trepte superioare de dezvoltare spirituală, cărțile de mai jos îți vor deschide noi orizonturi și, mai ales, calea către puterea ta interioară.
1. Creierul și Mintea Universului - Dumitru Constantin Dulcan
Dispunem acum de argumente ştiinţifice prin care înţelegem că nu suntem singuri într‑un univers indiferent şi rece la patimile şi suferinţele noastre, că nu ne‑am născut întâmplător, ci cu un rost bine precizat.
Fizica actuală ne spune că suntem atât de indisolubil conectaţi unii cu alţii prin fire şi forţe invizibile, încât nu putem decât ori să evoluăm împreună, ori să dispărem împreună.
Concluzia esenţială care se desprinde din comentarea tuturor temelor abordate este aceea că suntem cu toţii rezultatul unei raţiuni care traversează întreaga existenţă de la astre până la ultimul grăunte de nisip.
(Dumitru Constantin-Dulcan)
2. Cartea înțelepciunii – Dalai Lama
În această carte, Dalai Lama, liderul spiritual al poporului tibetan, oferă fiecăruia dintre noi un sfat de care, cu siguranță, avem nevoie.
La orice pagină ai deschide-o te va inspira și te va încuraja. Te va învăța să te ferești de emoțiile distructive și să te lași călăuzit de principii budiste fundamentale. Scrisă cu umor și cu o abordare pragmatică, este un ghid spiritual esențial pentru viața de zi cu zi.
3. Din tainele vieții și ale Universului - Scarlat Demetrescu
Lucrarea este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti.
Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm.
Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se înălţa, i se oferă asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual. Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-l pentru o viaţă mai bună şi mai iubitoare.
4. Conversații cu Dumnezeu - Neale Donald Walsch
Volumele au făcut înconjurul lumii și au fost vândute în milioane de exemplare! Conversația pe care Neale Donald Walsch o poartă cu Dumnezeu este inclusă în șase volume și încă nu s-a terminat!
Cele șase volume sunt: Conversații cu Dumnezeu, vol.I, II, III, Prietenie cu Dumnezeu, Comuniune cu Dumnezeu, Momente de grație.
Din toate cărțile se revarsă asupra noastră, a cititorilor, o dragoste nelimitată și necondiționată cu care Dumnezeu ne învăluie în permanență. Această iubire a lui Dumnezeu ne face să înțelegem că nu suntem singuri și exemplifică, mai mult decât orice, vorbele spuse în Noul Testament (Ioan X, 30): "Cu toții Una suntem".
5. Biologia credinței - Bruce Lipton
Noi și uimitoare descoperiri științifice despre efectele biochimice ale funcționării creierului iți vor arăta că celulele din corp îți sunt afectate de propriile gânduri. Dr. Bruce H. Lipton descrie circuitele moleculare prin care se petrece acest fenomen folosind un limbaj simplu, expresiv, amuzant și cu exemple din viață de zi cu zi. El demonstrează cum noua știință a epigeneticii ne revoluționează înțelegerea legăturii dintre minte și materie, precum și efectele profunde pe care le are în viața personală și în viață noastră colectivă, ca specie.
Le-ai citit? Ți-au plăcut? Găsești o mulțime de cărți de dezvoltare spirituală aici.