10 recomandări de cărți de dragoste pentru ziua îndrăgostiților

De vreme ce Ziua Îndrăgostiților se apropie cu pași repezi, am decis că este ocazia perfectă să adun cele mai frumoase 10 romane de dragoste într-o listă pe care să o împărtășesc cu voi. Dacă aveți nevoie de inspirație pentru cadoul pe care vreți să i-l faceți persoanei iubite sau dacă plănuiți să petreceți o zi relaxantă în compania unei cărți de dragoste, am conceput această listă în speranța că vă veni de ajutor și vă va ușura sarcina de a găsi un roman de dragoste potrivit pentru data de 14 Februarie. Chiar dacă sărbătoriți această zi a dragostei sau nu, niciodată nu strică să aveți la îndemână câteva recomandări de cărți din genul romance.


La răscruce de vânturi – Emily Bronte

La răscruce de vânturi este un roman de dragoste clasic, care a frânt inimile a milioane de cititori de-a lungul timpului. Eu am citit cartea aceasta acum câțiva ani și nu pot uita încă povestea de dragoste tumultoasă dintre Heathcliff și Catherine. Romanul lui Bronte te farmecă și te face să experimentezi o mulțime de sentimente. Cert este că mă îndoiesc că există carte mai potrivită pentru data de 14 Februarie decât cea de față!


Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez

 


Dragostea în vremea holerei este o superbă poveste de dragoste care îți va frânge inima, dar în același timp te va face să realizezi că dragostea adevărată învinge întotdeauna. Gabriel Garcia Marquez a scris o poveste care va trăi în inimile celor care au citit-o pentru totdeauna. O altă carte pe care trebuie neapărat să o citiți, Dragostea în vremea holerei vă va oferi o zi a îndrăgostiților cu totul și cu totul specială!


Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger

 


Soția călătorului în timp este una dintre cele mai frumoase și mai triste povești de dragoste pe care le-am citit vreodată. Am citit-o acum șase ani și încă îmi amintesc câte lucruri m-a făcut să simt: de la tristețe, până la speranță și un ciudat sentiment de dragoste, romanul lui Niffenegger te face să treci printr-un roller coaster emoțional. Povestea este superbă, personajele geniale, iar scrisul autorului te va duce cu gândul la romanele clasice de dragoste!


Jurnalul unei iubiri – Nicholas Sparks

 

Jurnalul unei iubiri este o carte de dragoste care poate fi considerată deja clasică, fiind citită de milioane de oameni anual. Acum câțiva ani am citit-o și eu și m-am îndrăgostit rapid de povestea superbă și de sfârșitul trist, dar care te face să speri ca nici o altă carte. Cartea lui Sparks merită citită în orice perioadă al anului, dar în special de ziua îndrăgostiților.


Cincizeci de umbre întunecate – E.L. James

 

Sunt sigură că v-ați gândit deja să citiți această carte, având în vedere că ecranizarea se lansează peste tot în lume zilele acestea, iar tevatura care se face pe seama ei nu văd să se sfârșească prea curând. Chiar dacă sunteți sau nu fani ai seriei, trebuie să recunoaștem că povestea este captivantă și numai bună pentru o zi relaxantă. Fie singuri, fie în doi, Cincizeci de umbre întunecate este cartea perfectă pentru ziua de 14 februarie.


Central Park – Guillaume Musso

 

Pășind un pic și în sfera thriller-elor, următoarea mea recomandare este Central Park de Guillaume Musso, unul dintre autorii mei preferați. Am citit cartea acum două luni și încă simt că sunt sub efectul ei. Mi-a plăcut la nebunie intriga, care te ține captiv între paginile romanului și care este atât de imprevizibilă, încât nu ai cum să nu stai cu sufletul la gură pe toată durata lecturii. În plus, povestea de dragoste care se intrevede în ultima jumătate a romanului face ca acesta să fie perfect pentru iubitorii genului romance, dar și pentru cei care adoră thriller-ele.


După ce te-am pierdut – Jojo Moyes

 

Ar fi fost imposibil să nu o includ pe Jojo Moyes în această listă, având în vedere că ea se numără printre scriitorii mei preferați. Poveștile ei, majoritatea fiind de dragoste, mă fascinează și mă captivează de fiecare dată, iar cuvintele ei au puterea de a mă face să uit de lumea din jurul meu, lăsându-mă să călătoresc pe tărâmuri necunoscute alături de personajele ei. Jojo Moyes nu scrie numai povești de dragoste, ci și de viață, lecții importante de care toți avem nevoie din când în când. După ce te-am pierdut, continuarea bestseller-ului Înainte să te cunosc, este o carte la fel de frumoasă ca toate romanele ei, dar de zece ori mai emoționantă. Este, așadar, perfectă pentru toți iubitorii de romance!


Infernul lui Gabriel – Sylvain Reynard

 

Infernul lui Gabriel a fost și va rămâne unul dintre romanele mele preferate. Povestea m-a cucerit de la primele pagini, fiind complet diferită de tot ce citisem până atunci. Scrisul lui Sylvain, de un lirism și o emoție aparte, nu va înceta niciodată să îmi placă, iar personajele, atât de reale și de puternice, îmi vor rămâne mereu întipărite în minte. Recomand cu mare căldură seria aceasta, mai ales dacă sunteți fanii poveștilor de dragoste tumultoase!


Scrisoare de dragoste – Mihail Drumeș

 

Celor cărora le place literatura românească, le recomand romanul lui Drumeș, Scrisoare de dragoste. Mihail Drumeș este, după părerea mea, unul dintre cei mai buni scriitori pe care i-am avut și pe care îi vom avea vreodată. Poveștile lui sunt pătrunzătoare, emoționante, cu substrat și au puterea de a te purta departe de sfera realului. Romanul de față este unul pe care trebuie să îl citiți cu siguranță, fiind de o frumusețe rară!


Suflete pereche – Cecelia Ahern

 

Suflete pereche este o superbă poveste de dragoste care reușește să îți redea speranța în finalurile fericite și în dragostea adevărată. Eu am citit cartea acum câteva luni, și chiar dacă formatul acesteia este neobișnuit (povestea fiind spusă prin scrisori și e-mail-uri), mi-a plăcut foarte mult. Este o poveste drăguță, emoționantă, fiind în același timp captivantă și ușor de citit. Perfectă, deci, pentru ziua îndrăgostiților!

Sper ca selecția mea să vă ofere o zi a îndrăgostiților și mai specială! Dacă aveți recomandări sau opinii despre cărțile de mai sus pe care vreți să le împărtășiți, aștept cu drag comentariile voastre! :)

Articol publicat de Bianca M. Calin

  Produsul a fost adaugat in cos

Cumpărate frecvent împreună: