
O moarte suspectă, o nouă șefă a poliției, un cowboy sexi și două familii vechi. Orașul: Quincy, Montana. Acestea sunt pe scurt premisele primului volum din seria Edens, de Devney Pery. Dacă sunteți gata pentru o combinație incitantă de mister, dragoste și rivalități locale, vă recomandăm să comandați online romanul Indigo Ridge de Devney Perry și să vă pregătiți de călătorie!
Orașul Quincy este dominat de familia Eden, care deține o mare parte din afacerile locale și este considerată de multă vreme un stâlp al comunității. Winslow este nepoata primarului și noua șefă a secției de poliție locale. Deși copil fiind a petrecut mult timp acolo, ea este văzută acum ca o străină, iar unii îi pun la îndoială abilitățile profesionale, tocmai din cauză că bunicul ei este cel care conduce orașul. Totuși, ea este hotărâtă să le dovedească tuturor că greșesc atunci când o judecă astfel.
Partea proastă este că începe cu stângul. Încă înainte să-și preia postul, în prima ei noapte în oraș, îl întâlnește pe Griffin Eden și ajunge să facă sex cu el. El nu știe cine este ea, o confundă cu o turistă. Ea nu știe cine este el, îl consideră doar un strain arătos într-un bar, perfect pentru o aventură de o noapte. În scurt timp, însă, se vor trezi față în față la lumina zilei și fiecare dintre ei își va da seama cu cine are de-a face.
O moarte suspectă, care la prima vedere pare sinucidere, va face ca drumurile lor să se intersecteze din nou, chiar de mai multe ori. Deși la început par doi oameni care nu au ce căuta împreună și amândoi spun că nici nu își doresc o relație, viața se încăpățânează să-i contrazică și în cele din urmă ajung din nou în pat. De mai multe ori. Asta, în timp ce se descoperă cadavrul amintit, ea încearcă să se adapteze noii poziții de șefă a poliției și să câștige simpatia colegilor, iar el își repeată că e doar o aventură căreia în scurt timp îi va pune capăt.
Și totuși, Winn nu este convinsă că fata găsită moartă s-a sinucis, pe când Griffin susține că nu există motive să creadă altceva. În plus, nu este prima sinucidere din oraș, iar ea este tentată să sape în trecut, să vadă dacă nu cumva investigațiilor anterioare le-a scăpat ceva. Numai că într-un oraș mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, nu este atât de simplu să dezgropi morții, nici măcar metaforic vorbind.
Și printre toate acestea își fac loc fostul iubit al lui Winn, care acum ar vrea-o înapoi, după ce o înșelase, un unchi cu demență incipientă al lui Griffin, noi elemente legate de moartea fetei care s-ar fi sinucis, plus tot felul de secrete și dispute de familie, care se întrepătrund și țes o poveste care te prinde și te ține între paginile cărții până la final. Și nu vă spunem cum stă treaba cu moartea fetei, desigur, vă lăsăm să descoperiți singuri!
Povestea este spusă alternativ prin vocea lui Winn și a lui Griffin, astfel că fiecare capitol ne oferă succesiv perspectivele lor. Este o modalitatea interesantă de a țese intriga, deoarece se evită monotonia și se oferă, cum spuneam, perspective diferite. În plus, în felul acesta, vă puteți forma o părere mai clară despre fiecare dintre cele două personaje principale, care ni se dezvăluie pe rând, cu fiecare capitol. Amândoi sunt remarcabili, desigur, dar probabil că fiecare dintre voi vă veți atașa mai mult de unul dintre ei. De care anume? Rămâne să aflați…