Monica Ramirez nu este un nume nou pe piața de carte din România. Seria ”Alina Marinescu” a adus-o în lumea literară în 2008, la prima publicare a acesteia în America și în România. Anul acesta, seria revine în atenția cititorilor din România o dată cu reeditarea acesteia la editura Librex. Cu această ocazie, am hotărât să o intervievez pe Monica, pentru a afla mai multe despre omul și scriitorul din spatele seriei ”Alina Marinescu”.
Bună, Monica! Îți mulțumesc pentru acest interviu. Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine.
Cu multă plăcere, mulțumesc mult și eu pentru interes!
Am visat și am știut mereu că voi scrie la un moment dat în viața mea. Am terminat Liceul de artă George Enescu, Secția Coregrafie, așa că o parte din viață am fost balerină, acrobată, apoi am intrat în altă lume și, în general, am făcut cam tot ce se putea face mai riscant. Abia apoi m-am apucat de scris, dar n-aș putea spune că am reușit să renunț la viața riscantă. În momentul respectiv, scrisul a fost o alegere cât se poate de naturală. M-a completat perfect, dând un sens experienței de viață pe care o acumulasem până atunci. Am avut parte de o viață destul de zbuciumată, cu experiențe bune, dar și rele. Fiecare în parte m-a schimbat într-un fel sau altul și asta m-a inspirat și continuă să mă inspire.Cu scrisul am cochetat încă din timpul școlii, mai ales datorită profesorului de limba română. Omul era pasionat de scris, așa că ne dădea un subiect, nu neapărat dintr-o carte, și ne invita să ne lăsăm imaginația să zboare. A mea zbura foarte departe… cam cu zece pagini mai departe decât ar fi trebuit, dar el nu se supăra niciodată. Domnul Dună a fost primul care m-a încurajat să mă apuc de scris la modul cel mai serios. Normal că mi-a intrat în cap. Dar au trecut mulți ani până l-am ascultat.
Ai devenit cunoscută în lumea literară din România datorită seriei ”Alina Marinescu”. Cum s-a născut ideea acesteia?
Povestea seriei se bazează pe fapte reale și mi-am promis s-o scriu la un moment dat, în special pentru că era păcat să se piardă. Personajele cereau tot mai insistent să iasă la lumină, cei care nu mai existau își cereau dreptul la existență măcar între paginile unor cărți. N-a fost o serie de la început, am scris-o ca pe un singur roman, dar mai târziu am despărțit-o în mai multe volume datorită celor peste 1500 de pagini. Editorul meu din America mi-a sugerat cu delicatețe că în loc de carte ar putea deveni armă albă dacă ar fi publicată în forma inițială.
Revenind, Alina Marinescu este un personaj real și foarte drag mie. Povestea ei este dramatică și incitantă, duce o viață pe muchie de cuțit, iubirea interzisă și imposibilă pe care o împărtășește cu Alex părând a fi din altă lume. O lume fantomatică, unde oamenii sunt recrutați împotriva voinței lor pentru a deveni agenți operativi. Alina are neșansa să devină unul dintre ei, recrutată și antrenată chiar de către bărbatul pe care-l iubește, Alex Ștefănescu, ori Alex Therein după propria lui recrutare. Astfel el devine prietenul, iubitul, ba chiar mentorul ei, fundația distrugerii întregii ei vieți. De aici pornește întreaga dramă a iubirii lor interzise. Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită, fără a renunța însă la umanitate și conștiință. Este o serie de acțiune, dar și de dragoste, care, din câte am înțeles de la cititori, îți rămâne în minte și în suflet mult timp după ce o termini de citit. Prin ceea ce simt unul pentru altul, Alina și Alex rămân complicați și tridimensionali într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea poveștii lor de dragoste.
Ai trăit 12 ani în America, unde ai fost, de asemenea, un membru activ al clubului Espionage Writers of America. Cum ai descrie această experiență?
În America, procesul de publicare a unui roman este unul extrem de complex, complicat și de durată. De fapt, nu tu, autorul, negociezi cu editurile, ci agentul tău literar și acolo e bătălia cea mare, să reușești să convingi un agent literar bun să te reprezinte. Am urmat toate regulile impuse, după care a urmat partea cea mai cruntă: așteptarea. Am primit mai multe oferte și am ales-o pe cea care m-a atras cel mai tare. În total, cu tot cu procesul de scriere a cărții, a durat cam doi ani până am publicat prima carte, ceea ce înseamnă că am fost un caz fericit. Sunt mulți scriitori care așteaptă chiar și zece ani pentru a fi publicați.
EWA este asociația scriitorilor de romane de spionaj din America. Calitatea de membru este deschisă pentru orice autor al cărui roman de spionaj a fost publicat de către o editură tradițională, ceea ce exclude așa-numitul vanity publishing ori self-publishing. Asociația EWA promovează literatura de spionaj, organizând conferințe și premii anuale, precum și diverse evenimente, unde scriitorii se pot întâlni și ineracționa. Am fost invitată să devin membru al EWA după apariția pe piața americană a Seriei Alina Marinescu și astfel am participat la numeroase conferințe și evenimente de gen.
Consideri că stilul de viață și cultura Americii te-au influențat ca și scriitoare?
Fără îndoială! Primul lucru pe care l-am înțeles este faptul că scriitorul este un fel de arhitect de povești. Al doilea că de fapt nu prea mai există genuri literare omogene. Se merge foarte mult pe ideea de hibrizi, din moment ce în genurile strict definite s-a spus cam tot ce era de spus. Rar mai găsești un roman de spionaj, spre exemplu, care să nu includă și romance, câteodată chiar fantasy ori poate horror. În industria de carte americană, genul mystery & thriller, în care se încadrează de fapt și espionage, reprezintă o felie majoră din tort. Noi încă mai avem de luptat cu percepția greșită că acest gen literar ar constitui un fel de literatură de mâna a doua. Dacă vom învăța să preluăm și să aplicăm rețetele lor dovedite deja a fi drept extrem de eficiente, poate putem spera la o adevărată industrie a cărții autohtone. O altă percepție greșită în literatura românească, care în ultimii doi ani parcă a început să se mai atenueze o idee, este o adevărată fobie față de… comercial. Ceea ce e chiar amuzant! De unde și rezultatele: literatură pe care nu o gustă decât filozofii și, eventual, depresivii. Dacă e să privim la literatura americană și filmul american, ambele sunt extrem de comerciale. Și cam asta ar fi și ideea, nu-i așa? Publicul își dorește să fie entertained, după cum spune americanul, nicidecum băgat în ceață. Poate sunt puțin cam dură, dar, după părerea mea, nu vom construi nimic durabil dacă nu vom schimba aceste percepții greșite. Nu trebuie să reinventăm roata, așa cum ne chinuim de fiecare dată, ci să aplicăm în mod corect ceea ce alte țări fac deja de foarte mulți ani.
În ceea ce mă privește, declar foarte clar că romanele mele sunt comerciale. Ce înseamnă asta? Componentele romanelor care au priză la public, sunt: povestea în sine, personaje interesante, subiectul romanului, atmosfera ori starea de spirit pe care o generează cartea. Toate aceste elemente trebuie să fie intercalate, iar într-un roman de calitate toate contribuie la evidențierea celuilalt. Dacă ar fi să eliminăm aceste elemente, începând de la ultimul element către primul, încă mai putem obține un roman pe care mulți l-ar citi cu interes. Dacă ar fi să eliminăm începând de la primul element, vom obține un experiment artistic pe care probabil îl vor citi și poate chiar aprecia câțiva cititori, iar asta numai în cazul în care scriitorul este un adevărat geniu. Ceea ce este în regulă, dacă numai atât își dorește autorul. Însă dacă vrea să se adreseze unui public larg, nu o poate face în cazul în care îi privează de ceea ce-și doresc mai tare. Dacă vreun autor încă se mai îndoiește că literatura este incompatibilă cu abilitatea unui povestitor de-a spune o poveste, atunci și-a ales o carieră greșită.
Făcând parte din clubul Romanian Crime Writers, sunt sigură că poți observa diferențele dintre lumea literară din România și cea din Statele Unite ale Americii. Care sunt acestea și care dintre cele două crezi că ți se potrivește mai bine?
Da, diferențele există, le-am enumerat deja la întrebarea precedentă. Și, fără să supăr pe nimeni, viziunea americană mi se potrivește mult mai bine, în primul rând pentru că are o logică foarte bine definită.
Recent ai publicat seria ”Alina Marinescu” la editura Librex. Cum a apărut colaborarea cu ei?
Da, și sunt extrem de mândră de noua ediție a seriei. Totul a pornit de la o lansare de carte marca Librex Publishing la care am participat. Am rămas după lansare la taclale și m-am îndrăgostit de oameni. Restul e deja poveste, una foarte frumoasă care s-a derulat foarte rapid și natural. Între timp, am devenit și Director Editorial la Librex, așa că povestea merge înainte cu planuri mari de viitor.
De unde îți iei inspirația? Există vreun autor care te inspiră sau te influențează?
În ceea ce privește Seria Alina Marinescu, povestea era deja acolo, așteptând doar s-o spună cineva. Pentru restul romanelor, de vreo două ori inspirația a sosit prin intermediul unor articole citite într-o revistă, alteori ideile mi s-au conturat pur și simplu în minte.
În general îmi plac poveștile cu un picior bine înfipt în realitate. Povești care se pot întâmpla cu adevărat. Nu sunt un mare fan al SF-ului, cu toate că am citit câteva romane SF care mi-au plăcut la nebunie. Ca autori, am să menționez doar câțiva: Radu Tudoran, Carol Goodman, Daniel Silva, Mark Burnell, Khalid Husseini, Alice Hoffman, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, Barry Eisler, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer. Și lista poate continua la nesfârșit...
Bănuiesc că un roman de spionaj cere cercetare înainte de a începe să scrii. Care este procesul dinaintea, dar și din timpul scrierii unei astfel de cărți?
Munca de documentare a unei cărți este unul dintre procesele mele preferate și sfătuiesc evenualii scriitori aspiranți să nu sară peste ori să dea rasol, pentru că pot avea surpriza ca locul/lumea/perioada în care se desfășoară acțiunea romanului lor să nu fie conturate perfect, lăsând astfel cititorul cu gustul amar al superficialității. Plus că în felul acesta evită eventualele gafe. În general, mai toate orașele și țările în care se desfășoară acțiunile romanelor mele sunt locuri pe care le-am vizitat personal. Mă folosesc mereu de experiențele personale atunci când scriu și las câte puțin din mine în personajele pe care le creez.
Până acum ai scris doar cărți de spionaj? Plănuiești să abordezi și alt gen în viitorul apropiat?
Nu, am testat deja și alte genuri literare. Seria Alina Marinescu și Traficantul de umbre sunt, cum spuneam mai devreme, hibrizi, adică un fel de spionaj/thriller/romance. Am două romane istorice de dragoste, Seducția apei și Kit Black. Iar în Viață dublă la Veneția și Fantoma de pe lac m-am jucat puțin și cu elemente fantasy. Acum lucrez la un alt hibrid, Cealaltă jumătate de vis, un thriller/romance/fantasy care probabil o să apară la anul, pentru că anul acesta e rezervat strict reeditării romanelor menționate mai sus.
Pentru final, ai vreun mesaj pentru toți cei care te citesc?
Le mulțumesc mult că mă susțin, fără ei nimic n-ar mai fi posibil. Le sunt extrem de recunoscătoare pentru tot! Și un mesaj la modul general, mai ales pentru cei care de obicei nu prea citesc: Citind te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele.Cartea înseamnă cunoaștere, cunoașterea îți dă putere; cunoaștere de sine ori a lumii în complexitate ei, oricum ai lua-o, informația îți oferă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Îi privesc cu milă, nicidecum cu superioritate, pe cei care declară cu mândrie că n-au treabă cu cititul, nu-i atrage și nu-i interesează. Habar n-au cât și ce pierd.
„Seria Alina Marinescu poate reprezenta oricând un scenariu de film. Este foarte bine structurată, dialogată, situațiile sunt montate, gândite vizual, întâmpinând dorința cititorului de-a proiecta în fața sa fără un efort prea mare imaginea desprinsă de filă.”
CinefilleBookeeper
Interviu publicat de Bianca M. Călin
