„ Să te joci cu mintea celuilalt şi să te laşi jucat e cel mai incitant refren al fiinţei.”
Într-un prezent în care cel mai adesea ne ghidăm după aparenţe ieftine şi tindem să judecăm aspectele exterioare fără a mai lua în calcul fondul interior real, apare o carte în care cuvintele înlătură maştile şi straturile de indiferenţă pentru a descoperi fiinţa umană la adevărata ei valoare.
„Cine te vede aşa cum eşti, te va iubi şi dimineaţa. Căci noaptea, toţi iubesc la fel.”
Fără machiaj şi fără falsitatea adaptată unei societăţi prea grăbite, sufletul este supus unei analize fine, iar concluziile care se desprind te fac să îţi doreşti să te cunoşti mai bine şi să cauţi timp pentru a privi atent la cei din jurul tău. Pentru că dincolo de măştile pe care ni le-am lipit cu super-glue de feţe, suntem noi. Cu dorinţe nespuse, cu tăceri neînţelese, cu visuri sfărâmate prea devreme sau cu aşteptări care ne depăşesc. Şi totuşi ... purtăm speranţa că într-o zi, cineva ne va cunoaşte suficient de bine încât să vadă dincolo de aparenţe.
„Poţi găsi iubirea într-o staţie de metrou?
Cu siguranţă, da!
Însă doar atunci când încetezi să o aştepţi la ora exactă!”
„Iubind-o pe ea” este mai mult decât o invitaţie la iubire. Este un strigăt disperat al adevărului din spatele măştii. Un adevăr împiedicat de temeri să iasă la suprafaţă. Cartea este aşadar şi o invitaţie la analiză. Analiza personală şi analiza celor din jur. În spatele unui „te iubesc” spus prea uşor şi repetat robotic există oare sentiment? Iubim atunci când afirmăm cu zel că o facem? Şi atunci când iubim, ştim cu adevărat ce iubim?
„ Atâtea lacrimi cernute pe interior şi chipuri mult prea fericite la exterior.”
„ Pentru că cea mai frumoasă invitaţie la iubire este atunci când cineva îţi spune să te adăposteşti în inima sa.”
Într-o permanentă goană după fericire ne pierdem sufletele în clipe efemere şi uităm pe parcurs destinaţia. Priorităţile se schimbă, noi ne schimbăm şi uităm scopul la fel cum amnezicii îşi uită trecutul cu o uşurinţă demnă de invidiat. Şi totuşi continuăm să căutăm ... Să căutăm cioburi de fericire pe care apoi ne chinuim să le asamblăm ca pe un puzzle ... şi nici nu mai contează că acele cioburi pătrund adânc în carne sau că imaginea finală va fi pătată de sânge.
„ Nu te juca cu promisiuni deşarte! Să le spui e uşor. Să le duci la bun sfârşit e mai greu.”
„ Sărută-mă să uit de mine...
Şi nu te opri! ... pentru nimic în lume!”
„ Dar sunt nebunul tău şi singura cămaşă de forţă pe care o accept acum sunt braţele tale peste trupul meu.”
Mi-a plăcut cartea. Mi-a plăcut pentru că te face să simţi emoţii pozitive, te face să zâmbeşti şi să crezi că meriţi mai mult decât o viaţă disecată în clipe efemere de iubire. E ca o ... gură de aer proaspăt inhalată cu nesaţ dimineaţa devreme pe ţărmul mării, când soarele începe să ardă valurile.
Şi aproape că simţi cum oxigenul rece îţi vindecă plămânii înecaţi de prea mult fum de ţigară. Ceaţa se risipeşte, norii dispar şi eşti liber să vrei un nou început.
„ Iubesc la nebunie cafelele cu tine, deşi nu am băut încă niciuna.”
Ce-ar fi dacă azi mi-ai lua o cafea?
Articol publicat de Mara Caloian
