Pen Pal, de J.T. Geissinger – Când dragostea nu cunoaște limite. La propriu

V-ați săturat de povești de dragoste clasice, cu o intrigă previzibilă și cu personaje obișnuite? Ei bine, avem pentru voi recomandarea perfectă ca să vă scoată din impas. Pen Pal, de J.T. Geissinger. O lectură ce trebuie abordată cu mintea deschisă, fără așteptări și fără încercarea de a ghici ce urmează, pentru că… nu veți ghici, vă asigurăm! Avem personaje simpatice, suspans, sex pasional, umor și un final neașteptat. Ce-ți poți dori mai mult?

 

Așadar, în primul rând, o avem pe Kayla, o tipă care tocmai și-a pierdut soțul într-un accident tragic, despre care, însă, nu aflăm foarte multe detalii acum, pentru că asta face parte din joc, ca să zicem așa. Kayla se întoarce apoi la vechea casă pe care au împărțit-o împreună și încearcă să își revină și să își vadă de viață. Numai că uneori lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, iar casa începe să îi transmită semnale ciudate.

 

Mai întâi, apar niște probleme cu electricitatea. Cel puțin așa pare. Hotărâtă să le pună capăt, ea caută ajutor de la un specialist, dar acesta nu găsește nimic în neregulă. Numai că problemele nu se opresc. Dimpotrivă. Kayla începe să audă zgomote neobișnuite, să simtă mirosuri ciudate și, colac peste pupăză, se dovedește că acoperișul are scurgeri, plouă prin el.

 

Aici intră în scenă Aiden, reparator de acoperișuri. Un tip sexi și sigur pe el, care nu se lasă impresionat prea ușor și care știe să negocieze. La început, reușește s-o irite pe Kayla, care îl consideră cam arogant. Dar este numai prima impresie, care uneori poate fi înșelătoare. Situația face ca drumurile lor să se intersecteze din nou și, ușor-ușor, lucrurile se schimbă între ei și încep să se cunoască mai bine. Ce simte ea? Frustrare și atracție. Dar și vinovăție. În fond, tocmai și-a pierdut soțul și nu ar trebui să se simtă atrasă de nimeni. Dar inimii nu-i poți porunci, nu-i așa? Mai ales că ea simte mai mult, percepe conexiunile și dincolo de aparențe. Ce vrem să spunem cu asta? Veți vedea…

 

În plus, în casa Kaylei încep să apară niște scrisori aparent trimise de un tip din închisoare, care pretinde că o cunoaște foarte bine. Ea n-are idee cine ar putea fi, dar decide să-i răspundă. Din politețe, din… cine știe exact de ce? Nici măcar ea nu-și poate explica. Asta, plus casa ei cu apucături bizare o fac pe Kyle să creadă că are nervii ferfeniță. Și, de câte ori simte că o ia razna, Aidan este acolo s-o sprijine…

 

V-am făcut curioși? Pentru că partea interesantă abia începe. Și n-o să vă spunem toată povestea, pentru că ar fi păcat. Dar misterele se înmulțesc, sexul este tot mai bun, dragostea are suișuri și coborâșuri, aparent se ivesc și niște fantome, apoi o ședință de spiritism… v-am spus, nu este o poveste previzibilă! La un moment dat poți avea impresia că ai ghicit ce se întâmplă, doar pentru ca apoi să fii nevoit s-o iei de la capăt, pentru că intriga nu este una banală.

 

Iubirea dintre Kayla și Aidan este intensă, dar nu superficială. Amândoi au în urmă povești triste și apăsătoare, fiecare în alt fel. E nevoie de încredere ca ei să se poată apropia și să poată merge înainte împreună, mai ales după ce ea află un detaliu nu tocmai ușor de acceptat din trecutul lui…

 

Dacă am spune mai mult, v-am strica plăcerea de a descoperi singuri o poveste inedită. Așadar, nu vă rămâne decât să comandați cartea online din librăria Librex și să o savurați!

 

  Produsul a fost adaugat in cos