Dacă îmi urmăriți recenziile știți deja că sunt o mare fană a seriei Helen Grace, de care m-am îndrăgostit chiar de la primul volum. Până acum, nici unul dintre volumele a căror apariții le aștept cu mare nerăbdare nu m-a dezamăgit. Ba dimpotrivă. După ce am terminat de citit volumul cu numărul trei pot spune că această serie devine din ce în ce mai bună pe măsură ce înaintează. Chiar dacă nu credeam că este posibil, volumul de față mi-a plăcut mult mai mult decât primele două și abia aștept să văd ce ne pregătește autorul în continuare. Deja îmi este dor de personaje și de stilul aparte al lui Arlidge.
Am știut că volumul acesta avea să fie diferit de cele anterioare încă de când am citit descrierea. Casa păpușilor folosește o tehnică complet diferită de celelalte două cărți, unde autorul se concentrează mai mult pe anchetă. În volumul al treilea, ne este prezentată o latură mult mai umană a lumii polițiste, acesta concentrându-se pe psihologia umană, pe sentimentele personajelor și pe relațiile dintre ei. Cititorul este martor la cursa contra cronometru a lui Helen Grace în încercarea de a găsi un ucigaș înainte ca acesta să facă o nouă victimă. Mi-a plăcut mult schimbarea aceasta, care cred că a fost cât se poate de necesară pentru păstrarea intrigii imprevizibile și a originalității care caracterizează seria Helen Grace.
Casa păpușilor este un thriller la fel de tulburător ca și primele două cărți din serie, dar cu siguranță mult mai emoționant. Intriga începe în momentul în care o tănârâ pe nume Ruby este răpită din casa ei și dusă într-un subsol, în care este ținută captivă de un psihopat care o tot strigă Summer și care, aparent, nu are nici un interes în a o răni. Mai apoi, un cadavru este găsit pe o plajă, iar detectiva Helen Grace își dă rapid seama că dispariția lui Ruby este legată de acest cadavru al unei femei cu caracteristici asemănătoare cu ale dispărutei. Aici începe și încercarea ei de a o salva pe Ruby, dar și de a elucida misterul cadavrelor ce vor apărea în continuare pe plaja din Southampton. În același timp, Helen se confruntă cu demonii personali, de data aceasta întruchipați de șefa ei, Ceri Hardwood, o femeie ambițioasă, care nu este obișnuită ca cineva să îi stea în cale și care vrea cu orice preț să o distrugă pe Helen.
Pe parcursul romanului asistăm la încercările lui Ruby de a se salva, la certurile dintre anchetatori, dar și la dramele din viețile lor personale. Autorul se concentrează foarte mult pe emoțiile și pe trăirile personajelor, pe care reușește să le transmită cititorului astfel încât acesta trăiește povestea cu intensitate. Deși fiecare volum din serie m-a captivat, citind Casa păpușilor, am simțit că sunt implicată cu totul în intrigă și că sunt parte din poveste. Am fost surprinsă de cât de reală și de cursivă mi s-a părut povestea, iar atașamentul meu față de personaje a fost mult mai mare. Latura umană pe care le-am descoperit-o în acest volum le-a dat și o aliură mult mai reală care m-a ajutat să îi văd într-o nouă lumină.
Am fost absolut răvășită de poveștile victimelor și de felul în care acestea au sfârșit, dar și de modul în care rudele acestora încercau să facă față acestei tragedii. Așa cum am spus, de data aceasta m-am atașat extrem de mult de personaje și am stat cu sufletul la gură în așteptarea deznodământului, în același timp fiind complet tulburată de emoțiile pe care romanul le transmite. De multe ori am încercat să citesc mai repede decât pot, pentru că suspansul ajungea să fie aproape insuportabil. Așa cum ne-a obișnuit, scriitorul nu te lasă să ghicești cine stă în spatele acestor crime, romanul jucându-se cu mintea ta la fiecare pagină. Schimbările de situație nu încetează să apară, ținând cititorul în suspans și oferindu-I mereu un motiv să dea pagina. Intriga devine din ce în ce mai complexă și mai palpitantă, până la momentul deznodământului. Finalul este exact ca o explozie de suspans, emoție și adenalină care te face să vrei încă o doză din Helen și din aventurile ei.
Spre deosebire de primele două cărți, în Casa păpușilor, Helen ne este prezentată ca o femeie puternică, ambițioasă și nemilioasă, dar cu o mulțime de vulnerabilități, imperfecțiuni și regrete care o macină. Mi-a plăcut enorm schimbarea pe care am văzut-o în ea și felul ei de a lupta pentru oamenii de care îi pasă. La trei zile după încheierea lecturii romanului, deja îmi este dor de ea și sunt foarte nerăbdătoare să văd prin ce va mai trece în următoarele volume.
Una peste alta, Casa păpușilor este o continuare excelentă în stilul cu care ne-a obișnuit M.J. Arlidge. Romanul este plin de intrigă, suspans, emoție și răsturnări de situație imprevizibile care te țin cu sufletul la gură de la început, până la sfârșit. Poveștile personajelor te vor emoționa, iar suspansul te va face să nu lași cartea din mână. Cu siguranță, una dintre seriile polițiste pe care nu trebuie să le ratați!
Notă: 5 stele din 5
Articol publicat de Bianca M. Călin
