”Daneza” este diferită de orice altă carte am citit până acum. Dacă nu punem la calcul romanele de război pe care le citesc la fiecare două săptămâni, acesta este primul roman de ficțiune istorică pe care l-am citit vreodată. Trebuie să recunosc că nu am aflat decât atunci când am început să o citesc că povestea lui Lili este cât se poate de reală, lucru care a făcut ca lectura să fie și mai interesantă. În afara subiectului, care m-a interesat și m-a fascinat dintotdeauna, faptul că autorul a luat o întâmplare reală (chiar istorică, aș putea spune) și a povestit-o cu ajutorul ficțiunii m-a intrigat extrem de mult.
Îmi este un pic dificil să scriu această recenzie, pentru că nu sunt sigură cum să abordez cartea. Mi-a plăcut mult. Chiar dacă am citit-o destul de greu, mi-a plăcut cu adevărat și și-a lăsat amprenta asupra mea, atât ca și cititor, cât și ca om. ”Daneza” a fost o carte foarte bine scrisă, dar și o lectură care mi-a deschis ochii în foarte multe feluri.
M-a făcut să realizez, în primul rând, că niciodată nu poți cunoaște cu adevărat o persoană și că nu te poți cunoaște cu adevărat pe tine însuți. Niciodată nu poți ști când adevăratul tău sine se trezește la viață și îți schimbă întreaga viață. Cea mai importantă lecție pe care această carte mi-a oferit-o este, totuși, cea despre transsexuali. Dacă aș putea oferi cartea aceasta tuturor oamenilor care îi privesc ca pe ceva nefiresc, aș face-o și poate că i-ar face să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că transsexualii sunt ființe umane ca și noi, doar că au o eroare genetică. Ei s-au născut în corpul greșit, iar dorința de a-și schimba fizicul în concordanță cu sexul psihologic este complet normală. Cartea aceasta mi-a oferit șansa de a intra într-un fel în mintea primului bărbat care a devenit femeie și m-a făcut să empatizez mult mai mult cu oamenii aceștia.
Ca și carte, cu riscul de a mă repeta, spun că este foarte bună și foarte puternică. Este bine scrisă, bine construită, iar paginile se parcurg destul de ușor, chiar dacă uneori frământările interioare ale lui Einer (ulterior Lili) pot deveni obositoare. Însă, atunci când închizi cartea la sfârșit, te uiți în retrospectivă și îți dai seama că ai citit un roman bun.
David Ebershoff a realizat un lucru pe care nu mulți scriitori pot să îl facă. A transformat istoria în ficțiune, rezultatul fiind o poveste foarte bine clădită. Anii de cercetare și efortul pe care l-a depus sunt evidente din firul narativ puternic, dar și din povestea creată, care uneori ai impresia că este reală și că o trăiești. Este un sentiment destul de ciudat, pe care nu știu cum să îl descriu. Cel mai potrivit ar fi să spun că uneori aveam impresia că lumea mea și cea a lui Einer se contopesc și nu mai puteam destinge realul de fantastic.
Personajele, de asemenea, sunt creionate incredibil de bine. Nu cred că am mai întâlnit personaje atât de puternice până acum. Fiecare personaj are o poveste de viață pe care autorul ne-o prezintă, astfel ajutându-ne să ne simțim mai apropiați de ele. Caracteristicile fiecărui personaj sunt puternic conturate, iar faptul că sentimentele acestora sunt bine descrise te face să te apropii foarte mult de ele. M-a fascinat modul în care autorul a putut face diferența între Lili și Einar, exact ca și cum ar fi două personaje diferite. Ceea ce și sunt, de altfel.
M-a impresionat foarte tare felul în care trăirile lui Einar sunt atât de puternic prezente. Citind această carte, am putut empatiza foarte ușor cu ele, dat fiind faptul că autorul are talentul de a transmite multe emoții. M-am simțit de multe ori răvășită de durerea lui Lili, dar și a Gretei și a lui Lili. Am fost foarte implicată în poveste, urmărind-o cu sufletul la gură și cu speranța că totul se va încheia cu bine și că Lili își va găsi liniștea.
Imaginile pe care autorul le crează sunt bune și destul de ușor de închipuit. Chiar dacă uneori mult prea descriptive și prea lungi, ele au clădit povestea foarte bine. Am simțit de multe ori că mă plimb pe străzile Parisului sau a Olandei, că sunt în grădina din casa lui Einar de când era copil și că iau masa cu Hans.
Dacă stăm să ne gândim la gusturi și la ideologii, ”Daneza” cu siguranță nu este pentru toată lumea. Însă consider că este necesar ca toți să o citim, pentru că este o poveste superbă, emoționantă, despre iubire, loialitate, prietenie, găsirea sinelui adevărat și felul în care prejudecățile ne pot afecta viața. O lecție de viață ascunsă sub o poveste fascinantă, de neuitat!
Notă: 4.5 stele din 5
Articol publicat de Bianca M. Calin
