Recenzie Ghici cine moare primul de M.J. Arlidge

Am terminat Ghici cine moare primul acum o săptămână. Am vrut să scriu recenzia imediat ce am terminat-o, însă nu am fost în stare să îmi adun gândurile și sentimentele într-o recenzie coerentă.

Deși nu sunt o fană înrăită a cărților thriller, însă îmi place să mă delectez cu un thriller bun din când în când. Imediat ce am citit descrierea cărții Ghici cine moare primul, am știut că trebuie să o citesc. Premiza cărții mi s-a părut de-a dreptul genială.

Nu regret absolut deloc alegerea făcută. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am la dispoziție și următoarele cărți din serie, pentru că aș vrea să le pot citi pe toate, una după alta. Atât de mult mi-a intrat la inima seria aceasta, alături de personajul principal.

Ghici cine moare primul este un roman thriller cu adevărat genial. Foarte bine scris, are o intrigă bună, o poveste bine gândită și un personaj principal de zile mari. Cartea a reușit să mă captiveze atât de tare, încât am citit-o în mai puțin de două zile în ciuda faptului că aș fi vrut să petrec mai mult timp în lumea destul de ciudată creată de M.J. Arlidge.


Cartea aceasta mi-a plăcut de la cap la coadă. Mi-a plăcut povestea, am adorat intriga, ritmul acțiunii mi s-a părut perfect, personajele mi s-au părut, in general, bine create. Însă cel mai mult mi-a plăcut, bineînțeles, personajul principal, Helen Grace. Am fost întotdeauna o mare fană a personajelor principale feminie puternice, iar Helen este cu siguranță una dintre cele mai puternice personaje feminine pe care le-am întâlnit până acum. Ea este diferită, puternică, hotărâtă, deșteaptă, dar totuși destul de imperfectă pentru a părea reală. Trecutul ei îi afectează prezentul și o face să aibă o latură întunecată, însă mie mi-a plăcut și această parte a ei, pentru că a dovedit că nu este invincibilă.

Al doilea lucru care mi-a plăcut cel mai mult la această carte este povestea. Doi oameni sunt răpiți, lăsați într-o încăpere din care nu se poate ieși, fără mâncare sau apă. Singurele lucruri care se află în acea încăpere sunt un pistol cu un singur glonț și un telefon, prin care răpitorul își anunță victimele de planurile acestuia. Una dintre victime va trebui să o omoare pe cealaltă. Astfel, cel ce alege să devină ucigaș scapă cu viață.

Ideea mi s-a părut foarte originală, dar și foarte bine scrisă. Autorul reuștește să te facă să uiți complet de tine și să fii absorbit de carte într-o măsură în care simți că ești și tu undeva acolo, cu personajele, așteptând cu sufletul la gură să vezi cine va ceda primul. Nu am putut să nu apreciez parte psihologică a acestei povești. Este într-adevăr cel ce omoară mai slab? Sau mai puternic? Cât de obosit psihic trebuie să fii ca să recurgi la această soluție? Și cât de mult te schimbi după ce ești obligat să faci așa ceva?

Investigația inspectorului Helen Grace mi s-a părut fascinantă, cu atât mai mult cu cât nu am avut idee nici măcar pentru o secundă cine poate fi atacatorul. Pur și simplu, autorul nu mi-a oferit nici un indiciu care să mă facă să mă gândesc că un anumit personaj ar fi psihopatul din spatele acestor crime. Mi-a plăcut acest lucru la nebunie, pentru că dorința mea de a afla cine este vinovatul a fost și mai arzătoare.

Am stat cu sufletul la gură alături de Helen, așteptând să văd ce se va întâmpla în următorul capitol și dacă se va mai produce o nouă răpire. Fiecare întorsătură de situație s-a jucat cu mintea mea și m-a făcut din ce în ce mai paranoică. Intriga devenea din ce în ce mai încurcată și mai apăsătoare cu fiecare capitol, iar finalul a fost de-a dreptul explozibil! Partea mea preferată din toată cartea. O scenă foarte bine scrisă, de asemenea, iar faptul că a existat un motiv în spatele tuturor acestor crime mi-a plăcut foarte mult.

Ritmul acțiunii este destul de alert încât să te facă să vrei să îți abandonezi toată viața pentru această carte. De asemenea, stilul de scriere al autorului este foarte ușor de urmărit, ceea ce te ajută să citești mai repede.

Există câteva scene destul de tulburătoare, însă eu consider că fără acestea, cartea nu ar mai fi avut același impact asupra mea și nici acțiunea nu ar mai fi fost la fel.

Ghici cine moare primul este una dintre cele mai bune cărți thriller pe care le-am citit în ultima vreme. Cartea m-a ținut în suspans de la primul capitol, jucându-se cu mintea mea timp de două zile cât am citit-o. Personajul principal mi-a intrat imediat la inimă și de-abia aștept să am ocazia să o întâlnesc din nou. Per total, romanul a fost briliant!

 

Notă: 5 stele din 5

Articol scris de Bianca M. Călin