Recenzie Girl Online de Zoe Sugg

Sincera sa fiu, chiar daca majoritatea celor care au citit aceasta carte o cunoasteau pe autoare de pe YouTube, eu nu aveam idee cine este Zoe Sugg. Nu urmaresc prea multe vlog-uri de frumusete, asa ca nu stiam ca Zoe Sugg este si o vloggerita de frumusete renumita si ca a castigat multe premii. Asa ca asta nu mi-a influentat decizia in nici un fel.

Girl online” a fost o lectura draguta, dar nimic spectacular. Per total mi-a placut, insa nu pot spune ca as citi-o din nou. Cred ca este una dintre cartile care ar placea oricui – pentru ca este usor de citit si este draguta, uneori prea draguta.

Aceasta carte se adreseaza in special adolescentilor, iar asta se simte pe tot parcursul cartii. Nu pot spune ca as recomanda cartea asta mamei mele (chiar daca sunt sigura ca o va citi la un momentdat).  Cred ca adolescentii s-ar bucura cel mai mult de cartea asta. De ce?

In primul rand, pentru ca este o poveste draguta. O tipa de aproape 16 ani este faimoasa in toata lumea din cauza blogului ei unde scrie sub un nume anonim. Ea are niste parinti care o suporta si o incurajeaza, un prieten cel mai bun cu care are o relatie perfecta, baiatul de care este indragostita da semne ca o place, iar  Craciunul il petrece in New York alaturi de parintii ei si de prietenul ei cel mai bun. Acolo se indragosteste de un baiat perfect, care e clar ca o place. Ce vreau eu sa zic este faptul ca aceasta carte intruchipeaza visele a milioane de adolescenti din lumea asta. Faima, dragoste, prietenie, New York si parinti in regula. Asa ca este normal ca adolescentii sa adore „Girl online”. Este o carte care le da sperante si in care, totodata, se pot regasi. Asta din cauza situatiilor penibile in care este pusa Penny. Multe dintre situatiile astea se intampla zilnic adolescentilor. Chiar daca uneori sunt exagerat de penibile si nu poti decat sa iti dai ochii peste cap (sunt sigura ca nimeni nu poate fi atat de ghinionist si de impeidicat), aceste momente o fac pe Penny sa treaca prin momente mai grele. Autoarea face o treaba excelenta din a-i arata temerile, vulnerabilitatile si greutatile. Multi adolescenti se pot regasi in povestea lui Penny si se pot vedea pe ei insusi in actiunile si in sentimentele lui Penny.Probabil ca de-asta tot mai multi adolescenti citesc si adora cartea asta. Este perfecta pentru cineva intre varstele 12-18.


Personajele sunt destul de bine conturate, avand in vedere ca autoarea este la prima ei incercare. Binenteles, nu stiu daca asta se pune, pentru ca „Girl online” a fost scrisa de un autor-fantoma („ghost-writing”). Totusi, personajele sunt bine conturate si ajungi sa le cunosti destul de bine pana la sfarsitul cartii. Cel mai mult mi-a placut de Elliot. Tipul e genial. Mi-ar fi placut mult sa am un prieten ca el, iar relatia dintre Penny si Elliot este una la care toti visam. Prietenia lor este adevarata.

Penny este usor greu de suportat la inceput. Mi s-a parut copilaroasa, mereu imbufnata, mult prea impiedicata, egoista si lista poate continua. Insa pana la urma ajungi sa o placi, pentru ca ia niste decizii logice si spune lucruri bune. Asa ca ajungi sa o placi pana la sfarsit si sa te bucuri ca a primit finalul ei favorit.

Noah mi-a placut si el, insa nu pot sa zic ca este ceva iesit din comun. Nu mi s-a parut un personaj cu foarte multa personalitate, insa se potriveste cu Penny.

Relatia lor mi s-a parut un pic cliseica. Specifica cartilor YA. Adica perfecta, pana la un punct cand nu mai este, iar apoi este din nou perfecta. In general, toata cartea mi se pare cliseica, uneori usor agasanta din cauza situatiilor penibile (sau cliseice) si un pic cam prea draguta. Cred ca situatiile prin care trece Penny sunt un pic cam prea de liceu. Ce vreau eu sa zic este ca Penny traieste niste experiente scrise si rescrise – tipice liceelor si adolescentilor din tarile in care se vorbeste engleza. Mi-ar fi placut ca autoarea sa vina cu idei noi si cu o poveste mai unica. Potential este din plin. Insa situatiile mult prea penibile si mult prea dese devin enevervante, relatia cu Noah este prea cliseica, iar sfarsitul specific romanelor de genul.

La capitolul intriga, nu mi s-a parut ca „Girl online” exceleaza. Binenteles, acum trei ani probabil ca as fi spus ca intriga este din plin. Insa de atunci am crescut si prin „intriga” inteleg altceva. Desigur, asta tine de la persoana la persoana. Mie, personal, mi s-a parut ca intriga este – din nou – cliseica si ca am mai citit intriga de genul de cateva ori. De asemenea, cartea mi s-a parut un pic usor de prevazut. Ma asteptam dinainte la 60% dintre lucrurile care s-au intamplat.

Ideea insa mi s-a parut geniala. Cred ca, cu putin mai multa munca si originalitate, asta ar fi putut fi cartea mea favorita. Mi-a placut mult faptul ca Penny este bloggerita si m-am putut identifica cu ea din aceasta privinta.

Un alt lucru care mi-a placut a fost usurinta cu care am citit cartea. Aveam nevoie de o carte pe care sa o citesc repede. In mare parte asta s-a intamplat din cauza stilului de a scrie al autoarei, dar si din cauza ca „Girl online” te captiveaza. La fel ca si un fanfic, chiar daca stii ca nu este cea mai buna carte si ca in biblioteca te asteapta carti mult mai bune, trebuie sa citesti cartea si sa vezi ce se va intampla. De asemenea, oricat de matura ai fi, nu ai cum sa nu chicotesti un pic si sa citesti mai atenta scenele dintre Noah si Penny. Sunt foarte draguti impreuna.

Trecand la autoare – nu cred ca scrisul este punctul ei forte. Imaginatie are, insa talent nu stiu. Scrisul ei este pueril, fara pic de substanta. Insa daca cautati ceva usor de citit, ceva ce nu pune probleme, asta este cartea perfecta. Cu un pic de munca mai multa, cred ca Zoe ar putea fi o autoare mult mai buna. Totusi cred ca se pricepe mult mai bine la vlogging decat la scris.

As vrea sa mai mentionez felul in care cartea a fost editata. Am citit cartea in romana (este publicata de editura Epica) si am fost un pic socata de volumul mare de greseli pe care l-am gasit. Stiu ca Epica face deobicei o treaba excelenta cu cartile. Se misca repede si bine. Insa de data asta am fost usor dezamagita. Am gasit greseli de scriere, greseli gramaticale si greseli de punctuatie. Cea mai enervanta a fost lipsa semnelor de intrebare atunci cand era o intrebare. Lucrul cel mai bun ar fi ca si cartea sa mai treaca printr-o runda de editari.

Per total, „Girl online” este o carte ce ar trebui citita in special de adolescenti. O idee buna, personaje simpatice, o poveste de dragoste ce te face sa oftezi. Recomand sa o luati la plaja sau pe tren. Este cartea numai buna de citit in vacanta! J

Nota: 3 stele din 5

Articol publicat de Bianca M. Calin

  Produsul a fost adaugat in cos

Cumpărate frecvent împreună: