Inainte de a da peste cartea “Lupul rosu” pe site-ul librariei Librex, nu stiam nimic de seria aceasta sau de autoare. Nu auzisem niciodata de Liza Marklund. Insa titlul mi-a atras atentia si am decis sa citesc descrierea. O data ce am facut asta, am stiut ca trebuie sa citesc cartea.
Chiar daca nu sunt o impatimita cititoare a cartilor din genul thriller, imi place sa ma rasfat din cand in cand cu cate o carte care stiu sigur ca ma va captiva de la primul cuvant. Cand am tinut „Lupul rosu” pentru prima data in maini, am stiut ca voi avea parte de cateva zile grozave citind acest roman. Abia asteptam sa ma afund in lumea Annikai Bengtzon (Mai, dom’le, ce nume pot avea si suedezii astia!) si sa vad ce este de capul autoarei, Liza Marklund. Nu stiam la ce sa ma astept. Am riscat mult cu cartea aceasta, pentru ca am ales sa nu ma las influentata de recenziile de pe GoodReads si sa ma las dusa de instinct.
Si bine am facut.
„Lupul rosu” mi-a placut extraordinar de mult. Chiar daca la sfarsit nu am notat cartea cu cinci stele, mi s-a parut un roman foarte reusit, cu multa verva si intriga. Un thriller adevarat, diferit de orice am citit pana acum.
Trebuie sa va anunt de pe-acum ca „Lupul rosu” este, de fapt, al cincelea volum din seria Annikai. Da, al cincelea. Acesta a fost primul volum publicat din serie, iar celelalte au fost publicate abia dupa succesul cartii cu numarul cinci. Eu nu am stiut lucrul asta in momentul in care am decis sa citesc cartea, iar daca stiam, probabil ca as fi decis sa astept pana la publicarea intregii serii si in Romania. Insa as fi facut o greseala. Chiar daca as fi inteles-o mult mai bine pe Annika daca as fi citit si primele patru volume, nu am avut probleme in a intelege povestea si actiunea. Fiecare volum are un vaz diferit, iar autoarea se asigura ca exista destul de multe informatii despre Annika asa incat sa intelegem ce s-a intamplat cu ea si sa „vedem” putin din ce s-a intamplat in trecutul ei chiar daca nu am citit primele patru volume. Deci daca vreti sa cititi „Lupul rosu” prima data, nu este o problema. O puteti face fara nici o grija.
Cel mai mult la cartea aceasta mi-a placut Annika. Annika este o jurnalista cu probleme psihice destul de serioase, dar care duce o viata normala si care nu se lasa impiedicata de probelem din trecut. Ea isi face meseria cu o seriozitate care o face sa fie printre cei mai buni jurnalisti din Suedia. Insa Annika are o problema mare: continua sa se bage in situatii peste mana ei, situatii care o duc la limita si care o pun in pericol. Astfel, ea se transforma intr-un fel de detectiv care scrie pentru un ziar de mana a doua.
Annika e un personaj dificil. Poate cel mai dificil pe care l-am citit pana acum, dar cu siguranta si unul dintre cele mai bine create personaje. Personajul Annikai este atat de complex, de complicat si de „intortocheat”, incat simti ca mintea ei este un mister, un labirint din care nu reusesti sa iesi. Mintea ei este fascinanta, chiar daca este greu de inteles. Este dificil sa te acomodezi cu stilul ei, insa o data ce o faci nu te mai saturi sa dezolegi misterul ce este Annika. Daca ar fi sa mai citesc alte carti din seria aceasta, as face-o in principal pentru ca Annika mi-a placut al naibii de mult.
Celalalte personaje sunt mai slabe, conturate mai usor. Nu pot spune ca am un personaj preferat in afara de Annika. Insa sotul Annikai mi-a displacut profund. Thomas mi s-a parut cel mai dizagreabil personaj din carte. Inca de la inceput l-am considerat copilaros, egoist, plangaret si foarte, foarte enervant. Insa cartile bune au intotdeauna un personaj incredibil de placut si unul incredibil de dezagreabil.
Un alt punct care mi-a placut foarte mult a fost faptul ca povestea s-a spus din perspectiva a mai multor personaje. Asta mi-a oferit, practic, mai multe povesti intr-una, mai multe perspective si mai multa intriga. Mult mai multa intriga. Chiar daca a fost dificil de urmarit uneori pentru ca se poate intampla sa nu intelegi cine vorbeste (din cauza faptul ca inceputul unei noi ‚perspective’ nu scrie cine povesteste), asta te ajuta sa intelegi povestea mai bine.
Am apreciat si faptul ca aproape toate personajele se cunosteau intre ele. Asta m-a facut sa suspectez pe toata lumea, iar intriga a fost, la un momentdat, la cote maxime.
Dialogul a fost un pic greoi, trebuie sa recunosc. Parca nu curgea natural. Mi-au placut mult mai mult monologurile personajelor care povestea actiunea. Dialogurile au fost, probabil, partea care mi-a placut cel mai putin.
Insa asta se revanseaza cu actiunea, care este pur si simplu geniala. Actiunea este tipica unui roman thriller. Atat de captivanta, atat de incurcata, atat de intriganta incat nu stii cum sa dai paginile mai repede. Trebuie sa recunsoc ca mi-a luat putin timp pana sa intru in actiune complet si sa ma captiveze, insa o data ce am dat de gustul povestii si al stilului putin ciudat al autoarei, a trebuit sa stau treaza toata noaptea sa citesc deznodamantul. Am considerat ca actiunea este ca un labirint din care incerci sa iesi si din care, totusi nu vrei sa iesi pentru ca e mult prea palipatant.
Crima mi s-a parut atat de bine gandita, atat de misterioasa, atat de greu de deslusit! La un momentdat cred ca nu vei putea deslusi niciodata cine a infaptuit acele crime ingrozitoare, care iti dau fiori, si ca romanul nu va avea niciodata un deznodamant. Indiciile pe care ti le lasa autoare pe parcurs de incurca si mai tare. Orice teorie pe care ti-o faci este spulberata imediat ce crezi ca ai gasit vinovatul. Lucrul asta este grozav! Misterul se adanceste cu fiecare pagina, cu fiecare indiciu, iar intriga devine din ce in ce mai mare, pana cand simti ca nu mai poti suporta si iti vine sa citesti sfarsitul imediat. Sfarsitul, care este genial, atat de bine pus in scena si atat de neasteptat! Nu ma asteptam la acel deznodamant, dar doamne, a meritat fiecare pagina! Ultimele 100 de pagini mi s-au parut cu adevarat geniale. Pur si simplu nu am putut lasa cartea din mana si nu puteam respirat, atat de capivanta eram. Ca sa nu mai spun ca am fost obsedata zile intregi de felul in care s-a terminat cartea.
Deci, Annika si actiunea sunt cele mai bune puncte alte cartii si daca recomand cartea, o recomand din cauza asta.
Cel mai putin mi-a placut scrisul autoarei. Scris de autor suedez. Greoi, dificil de urmarit, putin plictisitor. Insa cred ca Liza se pricepe al naibii de bine sa scrie thrillere. Chiar daca scrisul ei nu este cine stie ce, intriga, actiunea, personajele, dezonodamantul si misterul te fac sa nu iti pese de asa ceva.
Una peste alta, „Lupul rosu” este unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit anul asta. Se poate citi ca si un stand alone, iar Annika merita toti banii! O poveste cu de toate (putina dragoste, mult mister, actiune din plin, intriga, scene exasperante, personaje bune si Annika) pentru toti. Cu siguranta o carte ce merita citita!
Nota: 4 stele din 5
