Recenzie Marile minciuni nevinovate, de Liane Moriarty

Descriere:

#1 Bestseller New York Times

„O carte diabolic de bună. Amuzantă și înfricoșătoare." - Stephen King

Acum un serial de excepție produs de Hbo, cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Alexander Skarsgard, Laura Dern, Adam Scott și Zoë Kravitz.
Realizat de Jean‑Marc Vallée, regizorul filmelor Wild și Dallas Buyers Club.
Scenariu de David E. Kelley.

Autoarea bestsellerurilor Am uitat să fim fericiți și Secretul soțului vine cu un roman despre micile minciuni periculoase pe care ni le spunem pentru a supraviețui.

O crimă... un accident tragic... sau doar nişte părinţi care se poartă urât? Incontestabil, cineva a plătit cu viața.
Madeline e o forță căreia nu e ușor să-i faci față. E amuzantă, tăioasă și pătimașă; ține minte totul și nu iartă pe nimeni. Celeste e genul de femeie frumoasă după care oamenii întorc capul pe stradă, dar are de plătit un preț pentru iluzia perfecțiunii. Nouă în oraș, Jane e o mamă singură, atât de tânără încât este confundată cu dădaca. Are un trecut misterios și o tristețe mult prea profundă pentru vârsta ei. Trei femei aflate fiecare într-un moment crucial al vieții, dar care își intersectează pașii în același loc fatidic.

Marile minciuni nevinovate e o poveste senzațională despre foști soți și noi soții, mame și fiice, bârfă în curtea școlii și micile minciuni care se pot transforma în dezastre.

"În cazul în care cauți un roman care să te transforme într-un cititor înrăit... nu mai căuta, l-ai găsit." - Oprah.com

"Secretele pe care le ascunde acest orăşel aparent liniştit sunt impregnate de o atmosferă noir atât de apăsătoare, încât David Lynch ar fi încântat." - Entertainment Weekly

"Să citeşti romanele lui Liane Moriarty e ca şi cum ai bea un cocktail Cosmopolitan cu câteva picături de arsenic." - USA Today

 

 

Recenzie:

Serialul  Big little lies produs de HBO a atras multă atenție asupra romanului cu același titlu scris de Liane Moriarty. Bineînțeles, pentru că îmi este dificil să stau departe de tot ce promite a avea o intrigă fabuloasă, a trebuit să intru și eu în joc și să citesc romanul Marile minciuni nevinovate, publicat la noi de editura Trei.

Sinceră să fiu, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Sunt o mare fană a dramelor de familie și a poveștilor pline de secrete scandaloase, în care acțiunea are loc în niște orășele micuțe și linștite. În plus, mă dau în vânt după genul de prietenii prezentate în romanul lui Moriarty, care sunt formate din femei cu vieți aparent de invidiat, dar care ascund mai multe secrete decât ar fi trebuit. Cu toate acestea, nu mă așteptam ca acest roman să fie atât de captivant și nici să îmi placă atât de mult.

Marile minciuni nevinovate spune povestea a trei prietene: Madeline, Celeste și Jane. Acestea trăiesc într-un oraș micuț și sunt prietene la cataramă. Chiar dacă viețile lor par a fi ideale, cititorul își dă rapid seama că în spatele aparențelor se ascund drame de-a dreptul marcante. Încă de la primele capitole, secretele încep să fie dezvăluite, inamicii încep să apară, iar dramele de familie încep să contureze o poveste plină de suspans și emoție. Orășelul care la prima vedere pare cât se poate de liniștit și pașnic, este de fapt un loc al geloziei și a concurenței între mămici, soții și chiar și prietene.

În spatele unei fațade care ar putea fi interpretată de cei mai mulți ca fiind superficială, se ascunde de fapt o poveste psihologică perfectă pentru orice tip de cititor. De fapt, sunt convinsă că romanul lui Moriarty va deschide ochii multor oameni asupra unor subiecte sensibile, dar cât se poate de importante: abuzul fizic și emoțional, urmările acestuia asupra celui abuzat și a oamenilor din jurul lui, hărțuirea în școli, violența și cât de important este suportul oamenilor dragi nouă. Povestea din Marile minciuni nevinovate este o mărturie importantă, spusă într-un mod cât se poate de realistic și de captivant.

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult, în afară de povestea profundă, a fost faptul că Liane Moriarty reușește să transmită cititorilor emoțiile și trăirile personajelor, făcându-i să se pună cu ușurință în locul lor și să relaționeze cu ei. În modul acesta, povestea are un impact și mai mare asupra cititorului, aspect care mie mi-a plăcut mult.

Intriga cărții este construită cu inteligență, bazată pe motive clare și logice. În povestea celor trei prietene, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar conexiunile sunt pe cât de bine făcute, pe atât de surprinzătoare. Dinamica poveștii este potrivită pentru a te ține captiv între paginile cărții, iar întorsăturile de situație imprevizibile te fac să citești cu sufletul la gură.

Un alt plus al cărții sunt personajele. Madeline, Celeste și Jane sunt personajele tipice din cărțile despre soții și viața familială. Sunt femei puternice, independente, dar cu câteva slăbiciuni care le umbresc întrucâtva strălucirea vieților aparent perfecte. Vocile lor sunt foarte reale, personalitățile lor fiind perfect conturate pentru a-ți oferi senzația că sunt oameni reali, pe care îi cunoști. Cred că cel mai mult mi-a plăcut de Madeline pentru firea ei de învingătoare, însă pe Celeste am simpatizat-o mai mult, din motive pe care le puteți afla citind cartea. Cât despre Jane, povestea ei seamănă cu cea a câtorva  milioane de tinere din lumea întreagă.

Cartea este scrisă într-un mod foarte atractiv, care te relaxează și te captivează. Pot spune chiar că povestea are câte ceva pentru oricine: mister, acțiune, dramă, umor, romance și scene care te pun pe jar. Romanul se citește foarte ușor datorită scrisului autoarei, care nu are nevoie să apeleze la metafore greu de înțeles sau la alte tehnici menite să impresioneze cititorul. Ea spune totul cu ușurință, dezvăluind gândurile și sentimentele personajelor cu sinceritate.

Marile minciuni nevinovate este o poveste plină de dramatism și de umor, care spune povestea unor familii dintr-un orășel micuț și care, mai presus de toate, transmite niște mesaje foarte importante. Recomand romanul tuturor, indiferent de preferințele literare!

 

Notă: 4.5 stele din 5

Articol publicat de Bianca M. Călin

  Produsul a fost adaugat in cos