Pentru foarte mult timp, “Regatul umbrelor” a fost pentru mine cartea din spatele dulapului. La ce mă refer? La faptul că această serie nu a fost niciodată pe lista mea de priorități. Binențeles că am vrut să o citesc încă de când am citit descrierea cărții, însă nu am fost niciodată disperată să o citesc. Nu știu motivul exact, pentru că romanul sună tare bine. Drept dovadă că atunci când am avut ocazia să o citesc, am făcut-o fără ezitare.
Pot spune că am facut o alegere foarte buna atunci cand am ales sa o citesc. Chiar daca nu mai sunt cea mai mare fana a romanelor fantasy, „Regatul umbrelor” a fost o lectura foarte placuta, de care m-am bucurat. Nu ma asteptam sa imi placa atat de mult si sa o citesc atat de repede. Sincera sa fiu, nu am mai citit un roman fantasy de foarte mult timp, insa aceasta a fost cartea numai buna pentru a-mi aminti de anii de copilarie, in care romanele fantasy erau in top.
Primul lucru care mi-a atras atentia la aceasta carte a fost structura bine cladita. „Regatul umbrelor” este o carte bine structurata si bine scrisa. Felul in care a fost construita lumea Alinai a fost perfect, pentru ca autoarea a avut grija sa nu lase nici un detaliu la o parte si sa ne faca sa intelegem cum functioneaza lumea creata de ea fara probleme. Nimic nu ramane neclar in mintea cititorului. Ierarhia din regatul Umbrelor este foarte bine explicata. Ideea cartii e foarte buna si originala, iar punerea in scena e foarte solida.
Citind cartea, simti ca te invarti intr-un univers paralel cu totul si cu totul magic. Simti ca totul este special. Atmosfera este foarte reala si plina de magie. La asta au contribuit mult si detaliile foarte multe pe care ti le ofera autoarea si care te fac sa simti ca vezi, de fapt, un film. Parcurgand paginile cartii, simti ca esti la balul de iarna organizat de catre Grisha, simti ca esti la antrenamente impreuna cu Alina, simti ca te uiti in ochii Intuncatului si simti magia iesind din tine, mai ales la scena finala.
Ca tot veni vorba de scena finala, as vrea sa vorbesc de aceasta acum. De ce? Pentru ca este unul dintre aspectele mele favorite legate de carte. Finalul cartii mi s-a parut cu adevarat genial! A fost atat de plin de actiune, atat de convingator, atat de magic, incat am simtit ca am rasuflarea taiata! De mult nu am mai citit un final atat de culminant si de bine scris. Nu va voi spune despre ce este vorba, pentru ca v-as strica toata placerea cartii. Trebuie sa cititi si sa descoperiti singuri despre ce vorbesc. J
Personajele mi-au placut. Binenteles, nu toate. Au existat personaje pe care le-am displacut profund, dar eu cred ca o carte cu adevarat bune te face sa adori anumite personaje, in timp ce alte personaje te fac sa vrei sa arunci cartea pe geam.
Ar fi greu sa spun care este personajul meu preferat. Mi-a placut mult si Alina, insa nu de la inceput. La incpeut mi s-a parut mereu nemultumita, prea fricoasa, prea pretioasa. Insa dupa ce am ajuns sa o cunosc mai bine, mi-am dat seama ca Alina este cu adevarat speciala. Este exact personajul principal feminin pe care m-as fi asteptat sa il gasesc intr-o carte fantasy. Ea este o adevarata luptatoare, care nu se da batuta, care stie sa puna se apere si sa aiba grija de oamenii iubiti, dar care are si multe defecte, sentimente care uneori o pun in pericol si frici. Intr-o carte plina de magie, Alina este foarte umana, si asta da cartii o doza de realism necesara.
Am apreciat, de asemenea, si evolutia Alinei pe parcursul cartii. La inceput, ea este o fricoasa care nu isi poate gasi locul in lume, iar pana la sfarsit, se transforma intr-o adevarata Grisha care va salva lumea.
Mal... Hm. Mal este un personaj bun. E un baiat protectiv, iubitor, puternic, grijuliu si hotarat. Insa uneori este absurd si ipocrit, si asta te face, ca si cititor, sa il displaci un pic. Insa Mal are un mare avantaj. Stie sa se faca placut cu cate o glumita sau o replica sarmanta.
Nu stiu daca ce voi spune acum este normal sau nu, insa personajul meu preferat a fost Intunecatul. Doamne, cat mi-a placut! E atat de puternic, de impunator, de destept... ca sa nu mai zic sarmant, misterios, singuratic si foarte, foarte periculos. Intunecatul este personajul perfect pentru povestea aceasta. Va spun sincer ca am adorat fiecare scena cu el si asteptam mereu sa vad cand va mai aparea in scena. Abia astept sa il intalnesc din nou!
Dialogurile dintre personaje sunt foarte cursive si naturale, usor de urmarit. La fel sunt si descrierile cartii. Chiar daca autoarea ofera multe detalii, asta nu plictiseste. Ba dimpotriva. Cu ajutorul detaliilor, intelegi povestea mai bine si iti imaginezi imprejurimile si scenele mult mai usor.
Povestea mi s-a parut foarte originala si frumoasa. Un adevarat basm. Grisha, armate, regi, regine, palate, castele, cai, monstri, puteri magice, fiinte raufacatoare. Povestea lui Leigh Bardugo are de toate pentru toata lumea si te face sa te uiti din nou sub pat, dupa monstrul de care iti era frica cand erai un copil.
Ritmul actiunii este foarte bine balansat – nici prea rapid, nici prea lent. Atat de rapid incat sa te tina cu sufletul la gura, si destul de lent incat sa nu te plictisesti. Un lucru care mi-a placut foarte mult a fost faptul ca niciodata nu stiam la ce sa ma astept. Intotdeauna a existat o scena care sa schimbe situatia complet si care sa anuleze tot ce credeai ca stii despre poveste. Ma asteptam ca mereu sa se intample ceva, vreo batalie sau vreo cearta. Eventual si o scena intre Alina si Intunecatul. Nu stiu. Cert e ca aceasta carte m-a tinut mereu cu sufletul la gura.
Actiunea este specifica romanelor fantasy. Batalii, antrenamente, lupte cu monstri, suspans intriga, certuri... tot ce trebuie unui roman ca sa fie fantasy. Tot ce trebuie unui cititor sa adore un roman si sa il citeasca pe nerasfulate. Intriga se acumuleaza din ce in ce mai mult pe parcursul cartii, pana cand totul explodeaza la final.
Scrisul autoarei mi-a placut, chiar daca nu este nimic iesit din comun. Este natural, cursiv, usor de urmarit. Cred ca Leigh Bardugo este o autoare foarte buna, care stie sa scrie si cel mai bine scrie fantasy. Am gasit cateva citate pe care le-am scris in carnetelul meu plin cu citate din carti.
Singurul punct minus al cartii ar fi faptul ca este putin cliseica. Asta, si triunghiul amoros. Insa chiar daca este usor cliseica, nu iti ofera senzatia ca ai mai citit-o de cateva ori, iar asta este un lucru de apreciat.
Una peste alta, „Regatul umbrelor” nu este numai o carte. Este magie in stare pura. Te face sa crezi din nou in balauri si in zane si te face sa te indragostesti de fantasy si te invaluie in magie. Dupa finalul culminant, sunt sigura ca voi citi si celelalte doua carti din serie. Astept cu nerabdare sa vad ce mai fac Alina, Mal si Intunecatul. Pana atunci, voi recomanda carte tuturor prietenilor in cautare de o carte buna de citit in ultimele saptamani de vacanta.
Nota: 5 stele din 5
Articol publicat de Bianca M. Calin
