Fata dinainte (”The girl before” în engleză) este noul fenomen al genului thriller psihologic. Tradusă în patruzeci de limbi și în curs de ecranizare , cartea urmărește tiparul care a luat cu val acest gen în ultimii ani: misterul ce înconjoară disparițiile sau morțile unor femei care aparent, sunt cât se poate de normale.
Pentru mine, cartea aceasta a reprezentat un paradox. A fost genul de roman care m-a captivat, în ciuda faptului că mi-am dat seama de la început că nu este tocmai genul meu preferat. Dacă stau bine să mă gândesc, am avut o relație extrem de ciudată cu cartea lui Delaney. Au existat momente în care mi-a plăcut la nebunie, dar și unele momente în care simțeam nevoia să o las și să nu mă mai întorc niciodată la ea. Cert este că nu regret nici o secundă faptul că am citit-o, în contrast cu opinia pe care mi-am format-o asupra ei.
Fata dinainte promite a fi un roman psihologic de un suspans incredibil. Începutul cărții este destul de bun. Cititorul face cunoștință cu personajele principale: Emma, Jane, Edward și... o casă. One Folgate Street este o casă în stil minimalistic, în care tehnologia și ordinea supremă iau locul confortului. Aceasta a fost construită de Edward, un arhitect cât se poate de perfecționist. Mai apoi, Emma este prima care închiriază casa, fiind atrasă de unicitatea acesteia și lăsând la o parte frica provocată de zecile de reguli care vin la pachet cu casa. După câțiva ani, Jane îi ia locul Emmei, care a murit în mod misterios tocmai în casa cu pricina. Cele două femei nu sunt legate numai de locuința lor, ci și de Edward, cu care ambele au o relație. O serie de coincidențe ciudate o fac pe Jane să investigheze circumstanțele în care Emma a murit, iar asta o va aduce în fața unor situații extrem de periculoase.
Începutul mi-a plăcut mult. În jurul casei și a lui Edward planează o atmosferă de misteriozitate imposibil de ignorat, iar dramele prin care au trecut ambele femei care închiriază One Folgate Street adaugă la suspansul poveștii. Eram extrem de intrigată de premiza unei cărți care vorbește despre cum o casă poate schimba întreaga viață a unor oameni. Nemulțumirile mele legate de poveste au apărut în momentul în care în scenă au început să se perinde anumite clișee. Pentru început, Edward m-a făcut să îmi dau ochii peste cap în nenumărate rânduri. Delaney încearcă să construiască un personaj perfect: un bărbat puternic, nemilos, atrăgător și cu succes în carieră. Problema este că, personal, mi s-a părut că a fost o simplă idee, pe care J.P. Delaney a încercat să o transmită cititorului prin vorbe, nu prin fapte. De fapt, personajul lui seamănă izbitor de tare cu un anumit domn Grey, care are aproape aceleași obiceiuri și maniere. Nu, nu mi-a plăcut de Edward și nu înțeleg de ce Emma și Jane au căzut în plasa farmecelor lui.
Ceea ce mă aduce la următorul punct care m-a nemulțumit: relațiile amoroase. Pentru început, îi avem pe Emma și Edward. Relația lor mi s-a părut de-a dreptul stânjenitoare și plină de clișee tipice seriei ”Cincizeci de umbre ale lui Grey”. Fata vulnerabilă este vrăjită de arhitectul puternic, cu o latură întunecată, cărui îi place să domine. Aceasta visează să îl schimbe, însă până la urmă realizează că adoră obiceiurile mai puțin normale ale iubitului ei. Aici apar scenele mult prea explicite, care răpesc din farmecul și din suspansul cărții. Sunt sigură că dacă relațiile lui Edward ar fi fost construite într-un mod mai convingător și mai original, lăsând la o parte tertipurile menite să atragă cititorii, acestea ar fi conferit cărții și mai mult suspans.
Scenele cu Edward și Emma și mai apoi cu Edward și Jane s-au întins pe atât de multe pagini, încât eram aproape gata să las cartea și să uit de ea. Însă, la un moment dat s-a produs o schimbare care m-a făcut să citesc cele 150 de pagini rămase în doar o oră. Povestea a luat o întorsătura la care nu m-am așteptat și, ca prin surpriză, cartea s-a transformat într-unul dintre cele mai imprevizibile thrillere pe care le-am citit vreodată.
O dată ce Delaney începe să se concentreze mai mult pe partea de thriller, cartea se schimbă radical. Întorsăturile de situație, personajele cât se poate de ciudate, misterele ce par a fi menite să rămână nerezolvate pentru totdeauna sunt doar câteva dintre lucrurile care m-au făcut să simt că nu pot suporta suspansul. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că nu știam în care dintre personaje să mă încred. La un moment dat, am suspectat fiecare personaj. Mintea mea era atât de confuză, încât simțeam că explodez de curiozitate dacă nu aflu imediat care a fost cauza morții Emmei și cine este de vină.
Fata dinainte este un thriller bun. Chiar foarte bun. Se joacă cu mintea ta, te ține în suspans, îți oferă un deznodământ la care nu te aștepți, îți dezvăluie secrete care te fac să citești mai repede și îți arată o parte a psihologiei umane pe care nici o altă carte pe care am citit-o nu a mai abordat-o până acum: felul în care locuința și împrejurimile ne influențează personalitatea, dar și despre modul în care minciunile ne pot schimba complet viața.
Emma și Jane sunt două personaje complet diferite. În timp ce Emma este un personaj slab, vulnerabil, dar care are o parte mult mai întunecată decât arată la început, Jane este o persoană hotărâtă, puternică, cu o voință de fier. Chiar și în relația ei cu Edward mi-a plăcut, pentru că nu l-a lăsat să facă ce vrea cu ea și i-a impus anumite limite. Cu toate acestea, cele două personaje sunt perfecte pentru acest tip de carte și se completează perfect.
Una peste alta, Fata dinainte este un roman pe care cu siguranță merită să îl citiți. Trebuie doar să treceți de părțile care, pentru mine, nu au ce căuta în genul acesta de carte. Sfârșitul, în schimb, este perfect, și te face nu numai să nu regreți că ai citit-o, ci și să stai trează toată noaptea pentru a afla cum se termină povestea. Cea mai bună parte a cărții? Felul în care se joacă cu mintea ta și nu îți dă pace. Cu siguranță un roman ce va fi citit de toți mult timp de-acum încolo!
Notă: 4 stele din 5
Articol publicat de Bianca M. Călin
