„Cu toate că uneori ne promit că ne vor însoţi până la sfârşitul drumului nostru, oamenii au dreptul să ne abandoneze oriunde pe parcursul lui.”
Am aşteptat volumul III cu ... fluturi în suflet. Am avut emoţii în ceea ce priveşte construcţia acestei cărţi care condensează între copertele ei finalul unei poveşti tulburătoare. Am sperat într-un happy end deşi realitatea avea grijă să împartă palme dureroase la fiecare pagină şi am simţit fiecare cuvânt al Irinei, putând să afirm acum că o cred atunci când spune că şi-a rupt din suflet acest volum.
Pasiune, suferinţă, gust amar, disperare, lacrimi şi zâmbete fugare însoţesc cititorul şi în partea a treia a seriei „Fluturi”. Ajungi să aduni cioburi de speranţă. Să te târăşti pe jos pentru ele şi să trăieşti fiecare cuvânt al personajelor. Presupun că acesta este şi secretul succesului acestei trilogii: frazele sunt vii, le simţi şi le trăieşti ca şi când ţi-ar fi smulse din propria carne. Toate acele cuvinte care de cele mai multe ori mor înainte de a prinde viaţă, Irina Binder le aşterne pe hârtie realizând o poveste care te dezasamblează şi te reconstruieşte la loc de nenumărate ori.
„- Mă gândeam că fiecăruia îi va veni rândul să plătească pentru lacrimile plânse de cei pe care i-a rănit.”
„ Oamenii ne pot zâmbi când sunt în faţa noastră, iar în singurătate pot plânge amarnic.”
„ Uneori, oamenii care par cei mai puternici şi mai fericiţi sunt, de fapt, cei mai vulnerabili şi mai trişti.”
M-am simţit absorbită de poveste, de trăirile contradictorii cu care fiecare dintre noi ne confruntăm dar alegem să adoptăm ipocrizia şi să nu recunoaştem. Am găsit în „Fluturi volumul 3” emoţie în stare pură şi judecăţi de valoare emise pe înţelesul tuturor. Oare câţi dintre noi trăim şi simţim cu adevărat? Oare câţi dintre noi nu lăsăm orgoliul să ne orbească, să ne înece, să ne sufoce de prea multe ori?
După ce află că „prietenul imaginar” căruia îi dezvăluise întotdeauna totul e chiar Robert, Irina se lasă îngenuncheată de propriul orgoliu şi îl îndepărtează, simţindu-se trădată, înşelată, manipulată.
„- Te-am pierdut deja?
- Da. M-ai pierdut în clipa în care am înţeles că iubesc o iluzie.”
„ Lumea e plină de ipocriţi care fac tocmai lucrurile pe care le condamnă la alţii.”
În timp ce încearcă să se rupă de sentimentele pentru Robert, femeia încearcă să îşi pună oarecum şi ordine în viaţă. Începe astfel un drum pe care îşi va aminti de toţi aceia pe care i-a iubit, care au făcut-o să sufere dar şi să zâmbească.
Momente dulci, momente amare, surâsuri şi lacrimi care curg nestăvilite pe obraji. Pur şi simplu nu te poţi abţine să nu îţi aminteşti, la rândul tău, alături de protagonistă, toate acele clipe pe care ai tot încercat să le îngropi adânc în speranţa că la un moment dat le vei uita.
Există oameni pe care-i simţi aproape şi care îţi umplu sufletul . Şi, oricât de mult ai încerca să te desprinzi de ei, să-i arunci pur şi simplu în trecut .... nu reuşeşti. Le simţi lipsa tot mai mult, iar timpul acutizează absenţa şi transformă viaţa în haos.
Robert nu este doar bărbatul de care Irina e îndrăgostită, nici doar cel care o cunoaşte cel mai bine, ci este persoana cu care sufletul ei a stabilit o conexiune inexplicabilă. Poate oare să fie ruptă o astfel de legătură?
În acelaşi timp, în acest volum, am văzut şi o altă faţă a lui Matei. Una vulnerabilă, neajutorată în faţa dezastrului inevitabil de a o pierde pe Irina.
M-a impresionat şi Angel cu permanentul mister din spatele zâmbetului său. Şi chiar mi se pare un bărbat care are de oferit mult celei care este dispusă să privească în sufletul lui.
Fluturi volumul 3 ne oferă oameni, măşti, aparenţe, orgolii, iertare şi sensul iubirii văzut prin prisma unor oameni care o trăiesc în mod diferit.
„Omul învaţă să trăiască şi fără cei pe care-i iubeşte.”
Pătrundem într-o lume a relaţiilor bolnave care încetul cu încetul otrăvesc, înrăiesc şi dezumanizează. M-am întrebat de nenumărate ori cum a rezistat Robert să trăiască sub acelaşi acoperiş cu Matei şi Irina, cum putea să doarmă noaptea ştiind că femeia pe care o iubeşte este în braţele altui bărbat. Apoi m-a uimit Irina care se putea detaşa de faptul că, la câţiva paşi distanţă, Robert împărţea camera şi patul cu Diana. Vila de la Snagov mi s-a părut un adăpost nociv şi adictiv de care niciunul dintre personaje nu se putea rupe. Ai tendinţa să îi dai foc, să o arzi din temelii, sperând că astfel îi vei trezi pe toţi la realitate. Care este însă realitatea? Toţi se prefac şi îşi ascund sentimentele. Zâmbete dulci pe chip în timp ce în suflete, uraganele fac prăpăd!
„- N-ai obosit să te prefaci că mă deteşti?
- Tu n-ai obosit să te prefaci că mă iubeşti?”
Asistăm la lupta Irinei cu propriile temeri, şi deciziile pe care le va lua sunt în sfârşit definitive. M-am întrebat până la final cine va fi alegerea ei dat fiind faptul că Robert devine oarecum posesiv, la Matei se observă o schimbare, iar Angel e de-a dreptul seducător. Deasemenea e imposibil să nu te întrebi ce-i rezervă soarta acestei femei care se luptă cu ea însăşi pentru a-i putea ierta pe ceilalţi.
Multitudinea de întâmplări prin care un om trece îl schimbă, îl modelează, îl face să vadă lucrurile altfel şi să aibă alte aşteptări. Personajul Irinei evoluează de la un volum la altul pentru ca în final să devină o femeie hotărâtă să îşi ia viaţa în propriile mâini şi capabilă să decidă. Ce va decide rămâne să descoperiţi. Eu vă pot spune doar că finalul poate fi descris perfect prin acest citat: „Am simţit fluturii ăia blestemaţi care nu te lasă să uiţi toată viaţa senzaţiile acelea minunate.”
Fluturi volumul 3 de Irina Binder este disponibil pe Librex.ro.
Articol publicat de Mara Caloian