Au fost odata doua orase

Cartea se ocupa de procesul de autoreflectare in care erau implicate orasele New York si Bucuresti in perioada care s-a scurs intre sfarsitul Razboiului Civil American si izbucnirea Primului Razboi Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cartile de bucate si codurile de conduita contin cate o ideologie implicita, oferindu-le cititorilor modele pentru a-si construi identitatea.

Cartile postale ilustrate,  filmele si muzica se bazeaza pe un alt tip de coduri: spun povesti prin imagine si sunet, nu prin scris. Ideologia lor este insa identica aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate  fi formulat in modul urmator: Priviti ce frumos e orasul vostru si iubiti-l! Priviti-va concetatenii, oamenii din toate starile! Priviti strazile,  fiti atenti la oameni si observati cum arata cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este vointa politica datorita careia orasul vostru – sau macar unele dintre cartierele acestuia – arata asa cum va apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetatenii lui, sa aveti grija de aceasta imagine si sa o transformati intr-o realitate pe termen lung!

„Aceasta carte este o excursie in trecut. Ea spune povestea oraselor New York si Bucuresti in perioada dintre 1865 si 1914 si arata ca, intr-o vreme in care majoritatea asezarilor urbane din Europa si din cele doua Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul si Bucurestiul erau profund diferite in aparenta, dar destul de asemanatoare, in esenta, ca stiluri de viata. In ambele orase, locuitorii din clasa de mijloc scapau treptat de complexe, se mandreau cu urbea, cartierul si bucataria lor. Adesea isi onorau concetatenii merituosi, multi donau pentru statui si edificii culturale, se bucurau de infiintarea operei si a filarmonicii, isi insuseau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau carti postale ilustrate, vedeau  filme, calatoreau cu tramvaiul si se plimbau pe trotuare (ce urmau sa fie) asfaltate... Cativa dintre ei vorbeau la telefon. Toti credeau in viitor si se implicau in a-l aduce mai aproape.” Mariana Neț