Mi-e dor de tine cand clipesc

Pornind de la fapte obisnuite, Mary Laura Philpott surprinde in aceste eseuri autobiografice scrise cu umor irezistibil teme existentiale de o relevanta acuta. Criza varstei de mijloc, echilibrul intre familie si ambitia profesionala, viata de cuplu, maternitatea, prietenia – toate aceste fatete ale feminitatii sunt discutate cu talentul rar al scriitorului care te face sa razi si sa plangi de emotie si care, vorbind despre experiente cu totul personale, descrie, de fapt, cautarea de sine a fiecaruia dintre noi. O carte despre vulnerabilitate si autoexigenta, despre greseli si hotarari esentiale – despre cum profunzimea vietii se reflecta in cele mai marunte si aparent neinsemnate detalii.

„Mi-e dor de tine cand clipesc vorbeste cu caldura, sinceritate dezarmanta si intelepciune despre presiunile cu care se confunta femeile in ziua de azi si despre cum autoarea si-a gasit multumirea sufleteasca privind inlauntrul ei si invatand sa fie ea insasi.“ — Kirkus Reviews

Fragment din carte:

" In clasa a unsprezecea, profesoara de engleza ne-a dat tuturor o tema altfel: de scis o poveste care incepea cu cuvintele pe care le-a notat ea pe tabla. Propozitia era ceva de genul: " Pescarul-homar s-a uitat in directia apei." Nu-mi mai amintesc exact, dar cuvintele "perscarul" si "homar" erau acolo cu siguranta. Imi aduc aminte ca m-am gandit foarte mult la acest personaj si la ce viata grea trebuie sa fi avut el, pe jumatate pescar , pe jumatate homar.

E cel mai uman dintre monstri si cel mai monstros dintre oameni. Merge in doua picioare si nu are superputeri. Nu scoate flacari idn ochi, nici nu poate respira sub apa. E aproape intru totul normal, cu exceptia unui mic detaliu... In loc sa aiba degete, pe care oamenii le folosesc pentru a tine ceasca de cafea, pentru a saluta, pentru a se tine cu drag de mana, el ar eun cleste ascutit care ar zdrobi degetele oamenilor daca ar incerca sa le stranga mana.Uneori poarta maneci mai lungi decat cele obisnuite, astfel ca nu e usor de observat diferenta, insa in cele din urma toata lumea observa.

Nu poate sa care plase de cumparaturi impletite din sflara. Clestii i se agata si se prind in ochiuri. Asa a pierdut mare parte din cumparaturi, portocalele si conservele cu carne de crab i s-au rostogolit pe trotuar.

Insa partea buna e ca poate desface capacele metalice ale sticlelor de bere fara deschizator.

Se arde usor cand sta la soare.

Are un nume real, poate Melvin sau Jake , insa nimeni nu-l tine minte fiindca toata lumea din oras ii spune Pescarul-homar, insa numai pe la spate, dat fiind ca cei mai multi nici macar nu-adreseaza vreo vorba.

Pescarul-homar, bietul de el. Cum traieste el printre oamenii obisnuiti, cu maini normale? Neinteles. Infirm. Ostracizat."