Dragostea în vremea holerei a fost cartea pe care am vrut să o citesc încă de când eram copil. Aflasem de ea pe la vreo 12 ani, și cum întotdeauna am fost o cititoare de romance înrăită, am vrut imediat să o citesc. Mi-a luat cinci ani să fac rost de ea, dar în sfârșit am citit-o.
Mă bucur mult că am citit-o. Auzisem atât de multe lucruri despre Marquez și despre această carte, încât nu mai aveam răbdare să o citesc. Aveam așteptări foarte mari de la această carte și am citit-o cu mult entuziasm și cu multă nerăbdare, având așteptări mari de la ea. Din fericire, mi-a plăcut cartea. Însă voi recunoaște că nu mi-a plăcut la fel de mult cum mă așteptam. Deși cartea este bună, nu cred că este pentru mine. Sau poate că nu este vremea ei. Sunt convinsă că dacă o voi citi peste câțiva ani, când voi fi mai matură, altfel voi înțelege cartea și mesajul ei.
Am adorat stilul autorului. Citisem undeva că Marquez poate fi ușor greoi, însă mie mi-a plăcut la nebunie scrisul lui. Mi-a plăcut felul în care textul curge de la sine și sentimentul că citesc o carte scrisă de un autor clasic. Scrisul lui Marquez are ceva vechi în el, dar și ceva foarte romantic. Citind cartea, uneori aveam impresia că stau pe genunchiul bunicului și că el îmi spune această poveste de dragoste la ureche.
M-a uimit felul în care autorul înțelege oamenii, dar și dorințele lor și relațiile dintre doi oameni. Marquez are puterea de a înțelege cum funcționeză mintea unui om. Mai mult de atât, el poate să transpună într-o carte tot ce cunoaște el despre omenire și despre iubire într-un mod convingător, astfel deschizând mintea cititorului spre noi orizonturi și făcându-l să înțeleagă lucruri noi despre oameni.
Mi-a plăcut mult și felul în care atmosfera acelor ani acaparează cititorul. Citind cartea, aveam impresia că trăiesc în vremea holerei. O vreme frumoasă, însă plină de durere și pasiuni interzise. Autorul a conturat foarte bine magia acelor ani.
Povestea este foarte romantică, dar și foarte tristă. Pentru mine, însă, deloc convingătoare. Mi s-a părut mai mult o poveste despre un bărbat obsedat de o femeie pe care nici măcar nu o cunoștea. Iubirea lui Ariza pentru Daza nu mi-a inspirat nimic, ba chiar m-a enervat. Obsesia lui mi s-a părut exagerată și fără nici un fond real. Până la urmă, cei doi nici nu se cunoșteau! Pentru alții, aceasta este definiția iubirii adevărate, însă pe mine chiar nu m-a convins.
La fel cum nici personajele nu m-au convins. Pur și simplu nu m-am putut apropia de nici un personaj, chiar dacă tehnic, ele sunt foarte bine construite și portretizate. Ariza nu mi-a plăcut deloc. Mi s-a părut un personaj fără nici un scop în viață, obsedat de ideea unei iubiri interzise. Cel mai mult mi-a plăcut doctorul Urbino, un personaj cu adevărat special!
Acțiunea este presărată cu diferite întorsături de situație, spuse într-un stil inedit. Mi-a plăcut felul în care povestea personajelor evoluează, încet și sigur, iar fiecare eveniment din viața lor este povestit în mod amănunțit.
Una peste alta, Dragostea în vremea holerei este un roman bun, iar scrisul autorului cu siguranță merită! Voi încerca și alte cărți scris de Marquez, pentru că scrisul lui are ceva magic. Până atunci, recomand acest roman tuturor celor îndrăgostiți... de viață, de cărți, de o altă persoană!
